Mircea Bule îşi aminteşte de începuturi. În 1985-1986 s-a făcut la Costineşti o mare trupă de prieteni din Oradea, Cluj, Braşov, Galaţi, Bacău, Bucureşti. Iar în 1987, imediat după terminarea liceului, şi-a pus în gând să se distreze cu gaşca la mare, în 2 Mai. Făcea planuri stând la o poveste cu câţiva prieteni în Piaţa 22 decembrie când, la un moment dat, au remarcat muntele de resturi de piele de la Fabrica de Încălţăminte „Solidaritatea”. Mircea îşi aminteşte că, rockeri fiind, îşi făceau brăţări din furculiţe şi cuţite, aşa că mormanul de piele era o oportunitate de neratat.

S-au dus la portar să îl întrebe dacă le dă şi lor din grămada de piele. A zis că le dă şi saci dacă vor. Aşa că fiecare s-a ales cu câte un sac de rafie, de 60 de kilograme. Toţi şi-au făcut brăţări, Mircea a fost singurul care şi-a făcut prima geantă, de fapt un rucsac din piele, model hippie cu franjuri, cu care a şi plecat la mare. „2 Mai era Centrul Centrului. Vama Veche nu exista. Eram o gaşcă de vreo 100 de prieteni. Printre ei era şi Hanno de la Nightloosers. Am mers în 2 Mai până prin ’93”.

În anii ’90 se gândea să urmeze Psihologia, apoi a vrut Fotografie, Arhitectură, dar, cum spune el, în vremea aceea era „foarte haotic”. În schimb, frecventa cursurile Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti sau cele ale Universităţii de Artă şi Design din Cluj-Napoca şi îi învăţa pe studenţii de la design să facă tipare.

Foto: Remus Toderici

Mulţi amicii de-ai lui fiind în Bucureşti, s-a mutat acolo. Trebuia să îşi găsească o cale. La început făcea brăţări cu fir de aur şi argint, care aveau mare trecere. „Am fost foarte bun la vânzări întotdeauna, că vorbeam bine”, spune Mircea. La un moment dat l-a căutat un tip, care auzise ce lucruri crează, şi i-a propus să lucreze cu el. Era camerman în Buftea, dar pe Calea Victoriei avea un atelier în care făcea haine din piele pe care le vindea în toată ţara. Din resturile de piele s-a gândit să facă gentuţe şi borsete. L-a convins să lucreze cu el şi a câştigat foarte bine vreo 8-9 luni, devenind cunoscut în breaslă. După care a fost „furat” de un alt designer, „Marinaru’”, un tip carismatic, înconjurat mereu de femei, dar căruia îi plăcea să ajute mai ales studenţii. Le punea la dispoziţie atelierul, ei făceau tot felul de obiecte din piele, şi după o zi de muncă îi plătea. „El vindea un rucsac cu 300.000 lei – banii de atunci, eu îl vindeam cu 150.000 de lei, dar vindeam 7-8 bucăţi în Calea Victoriei”.

În 1993 s-a mutat în Cluj, mergând des şi pe la Braşov. Un prieten cunoştea nişte nemţi bătrâni într-un sat aproape de Sighişoara, care lucrau cu piele, şi i-a pomenit de ei dându-i adresa. Mircea i-a căutat dar bătrânii nu aveau nevoie de ucenici. Dorind foarte tare să înveţe cât mai mult din meserie, şi neavând unde să stea, a rămas pironit în faţa hambarului bătrânilor o zi şi o noapte, după care l-au primit. În câteva zile a învăţat tot. Aveau utilaje vechi la care făceau căpestre şi şei pentru cai. Nu era ceea ce îşi dorea, dar tot a creat din resturile de piele nişte borsete şi a profitat din plin de experienţa inedită.

„Am luat practic totul de la zero”

După ce gaşca mare de prieteni s-a spart, în 1995 s-a întors în Oradea. Părinţii l-au ajutat cu 400 de mărci să îşi deschidă un atelier. Împreună cu un prieten din copilărie, a deschis atelierul într-o pivniţă din str. Vasile Alecsandri. „Produsele le vindeam în Timişoara şi Cluj şi veneam cu banii într-o pungă de-un leu, că şi geanta trebuia să mi-o vând. Pe vremea aceea lucram cu piele tip buffo, de bocanci Insulated”, îşi aminteşte Mircea.

Foto: Remus Toderici

După un timp, a închis atelierul din pivniţă şi a deschis altul, în apropiere de grădina zoologică. O dată a văzut în piaţa de vechituri o curea lată de damă, foarte colorată şi cu modele „arse” în piele. Fiind electronist la bază, avea aparat de pirogravat, şi a început să facă modele pe veste şi genţi, colorând şanţurile cu tuşuri Rotring.

„Nu ştiam să desenez, în schimb aveam numai simboluri aztece şi incaşe în cap. Până într-o zi, când o clientă m-a întrebat dacă sunt sigur de ceea ce pirogravez, că ei au simboluri bune şi simboluri rele. Mi-a dat de gândit, m-am dus repede la bibliotecă şi am găsit o carte în care era explicată şi simbolistica aztecă şi incaşă, cu alea rele şi alea bune, şi am zis gata, de acum numai bune am să fac. A fost o perioadă de doi-trei ani în care numai eu făceam aşa ceva”.

De asemenea, când frecventa în anii ’80 festivalul de jazz de la Costineşti, era înnebunit de tubeteika armenească pe care o purta Harry Tavitian. Aşa că, într-o zi a găsit într-un magazin second-hand haine lungi din piele de căprioară din care a început să facă astfel de pălărioare, cu modele pirogravate. Fiind odată în Bucureşti, în Piaţa Romană, l-a întâlnit pe Tavitian şi i-a făcut una cadou.

La insistenţele Vioarei Bara, preşedinta filialei Oradea a UAP, a urmat timp de patru ani cursul de design vestimentar la Şcoala Populară de Arte „Francisc Hubic”. De la Iulian Anghel, profesor la Liceul deArte, de la care a primit şi prima maşină de cusut Singer, a învăţat Perspectivă. „Eu nu desenez genţi niciodată. Eu le am în cap”, mărturiseşte Mircea.

Foto: Remus Toderici

În 1999 avea atelierul aproape de magazinul Crişul. A fost un an greu pentru că nu se mai vindea, nu se mai cumpăra nimic, spune designerul. „Era recesiune”. Ca să se poată întreţine, a lucrat o vreme ca şi coordonator de vânzări, a văzut toată România, dar după un timp s-a săturat de drumuri şi hoteluri. Apoi s-a angajat comisionar vamal.

După doi ani, la recomandarea Adelei Rusu, l-a căutat un antreprenor italian care avea fabrică la Dobreşti. I-a dat de test o bucată de piele ca să îi facă o geantă. Mircea i-a făcut două. Impresionat, Fabio, l-a angajat ca designer.

„Fabio avea 1.95 m, bătea la tobe, era un om foarte fain, un om citit. Ştia perfect limba română. M-a dus cu el în Italia să îi cunosc familia. Stătea într-un palat. Tatăl lui era cel mai bun armurier din Toscana. Un frate era stomatolog, celălalt avea un magazin în Pisa”.

Într-o lună, Mircea a învăţat să lucreze la toate maşinile din fabrică. La nici trei luni, l-a recomandat pentru proiecte unor prieteni care aveau un birou de creaţie şi design în Bologna. Despre piele, textile, fermoare a învăţat foarte multe de la Fabio, inclusiv rezistenţa materialelor. „Am luat practic totul de la zero şi timp de trei ani m-am perfecţionat”. A făcut portarme, rucsaci, ba chiar şi un rucsac special pentru scafandri sau o haină de pilot de elicopter. Primeau comenzi inclusiv de la conţi şi contese din Franţa. După un an, italianul i-a propus să se ocupe de fabrică. „Amândoi visam noaptea genţi. Eu asta visez de obicei”, mărturiseşte Mircea.

După mai multe probleme de familie dar şi de sănătate, Fabio a devenit din ce în ce mai depresiv, fiind tot mai greu de colaborat cu el. În 2005 Mircea şi-a dat demisia, redevenind freelancer.

Foto: Remus Toderici

Împreună cu un amic a înfiinţat o firmă prin care a colaborat şi la un proiect cu celebra fabrică Secuiana. După care, a descoperit la o fabrică din Oradea pielea Crazy Horse, o piele naturală de vită apreciată pentru aspectul său vintage. Folosită în special la şeile de cai pentru rodeo, pielea este tratată cu un strat special de ceară care evidențiaza fibrele naturale, oferindu-i rezistență, flexibilitate și luciu. În timp, pielea dezvoltă o patină autentică. De atunci, Mircea a început să lucreze doar cu Crazy Horse. A avut proiecte inclusiv pentru Bigotti şi Cavalieri. Însă după mai multe divergenţe, cei doi s-au despărţit.

„Nu mă pot opri, nu am cum”

În 2011 şi-a cunoscut viitorea soţie, pe Daciana, iar în 2012 au pornit brandul 74street Bags. El pe creaţie, ea pe vânzări. Au intrat pe platforma online Breslo, dedicată creatorilor români, după care s-au mutat pe Etsy, o companie americană de comerț electronic axată pe articole lucrate de designeri independenți din întreaga lume. Prima geantă au vândut-o unei angajate de culoare de la compania Google, iar a doua a cumărat-o asistentul premierului Australiei.

„Am vândut peste tot în lume, în afară de America de Sud. Vindeam foarte bine în Marea Britanie, unde au o tradiţie extraordinară în genţi din piele. O clientă foarte încântată ne-a recomandat unei prietene de-a ei care lucra la Vogue, şi aşa am apărut în revistă”. După apariţia în Vogue au primit o comandă tocmai de la o arhitectă din Coreea de Sud. Creaţiile 74street au mai apărut apoi în Cosmopolitan UK, Harper’s Bazar sau Business Woman, iar BestLeather.org le-a făcut o recenzie la genţile din piele fiind listaţi pe site. Tot ce crea 74street era făcut doar la comandă.

Brandul lor a fost invitat şi la celebrele Premii Grammy, dar organizatorii nu le asigurau decât masa de prezentare, cheltuielile de transport, cazare şi masă trebuind să le suporte ei. Făcând un calcul, şi-au dat seama că era mult prea costisitoare onoarea de a fi prezenţi la Emmy.

Printre clienţii 74street s-a numărat şi un jurnalist de la National Geographic, care a comandat o geantă foto. Modelul de geantă a avut mare succes, drept pentru care a luat şi un premiu: Best Award 2016 pentru cel mai tehnic produs.

După şapte ani, când a divorţat, Mirea Bule a închis 74street şi a hotărât să o ia din nou de la zero. A pornit pe Etsy cu brandul Stitch’d Leather Goods, dar în 2021-2022 platforma era schimbată total, neavând vânzările la care se aştepta. De fapt, s-a schimbat tot ce înseamna comerţul online. În schimb a avut proiecte în România. A creat inclusiv un troler de mari dimensiuni din piele pentru dr. Chitulea.

Dar, spune Mircea: . „Singurul cumpărător adevărat e cel american. El ştie exact pe ce dă banii şi îţi dau mai mult dacă el consideră că merită”. Din acest motiv, ca să sune mai potrivit pentru clienţii americani, a schimbat din nou brandul. Se cheamă Mr. Jones Bags, aşa că acum lucrează iar ca freelancer pe drepturi de autor.

„Când am participat la emisiunea Batem Palma m-au întrebat: care e unealta cea mai de preţ în pielărie? Ciocanul! Cu el fac totul, şi tot cu Singerul meu vechi de o sută de ani cos la mână”.

Nu e uşor să o iei de atâtea ori de la început. Dar lumea apreciază în continuare creaţiile lui. În ultimul timp a avut comenzi din Oklahoma City, New York, Salt Lake City, Varşovia, San Francisco, Los Angeles, din Finlanda, Germania, Estonia. A avut clienţi şi din Rusia, India, Hong Kong şi Guam.

Înainte cumpăra pielea de pe piaţă, inclusiv de la fabricile de pantofi, când le rămâneau bucăţi. Acum îşi procură pielea de la tăbăcăriile din ţară. Fiecare geantă e creată împreună cu cel care face comanda, personalizând-o în funcţie de ce îşi doreşte acesta. După 35 de ani de experienţă, preţurile lui pleacă de la 800 de lei şi merg până la 1500 de lei, în funcţie de mărimea şi complexitatea lucrării.

La mare trecere sunt în ultimul timp genţile în stil Dr. Bag, de dimensiuni mari. Pe ultima a creat-o pentru un preot catolic din California, o geantă lungă de peste 60 de centimetri. Problema mare rămâne transportul, pentru că Poşta Română nu mai trimite în Statele Unite, aşa că e nevoit să apleze la UPS, care e foarte scump. Ca să trimită un pachet pe coasta de Est îl costă 650 de lei, iar pe coasta de Vest 850 de lei, cheltuială pe care o include în preţ. Ca şi clienţi, spune Mircea, cei mai buni sunt americanii, canadienii – dar comentează tot timpul, australienii şi englezii.

„Nu există «zi de lucru». Eu creez tot timpul. Nu mă pot opri, nu am cum”, spune Mircea. Singurele plăceri pentru care îşi îngăduie pauze sunt filmele şi cărţile.

Toate aceste întâmplări l-au avut ca protagonist pe András Hamza, un orădean de 31 de ani, condamnat în mai multe rânduri pentru înșelăciune și șantaj. Ultima pedeapsă a fost aplicată la începutul lunii aprilie, de Tribunalul Bihor, după ce a furat cardul surorii sale vitrege și pe cel al cumnatului său și a plecat la cumpărături. S-a ales cu 2 ani și 8 luni de închisoare cu executare pentru efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, dar poate sta mai mult după gratii, deoarece la Curtea de Apel Oradea se desfășoară un alt proces în care a fost condamnat, în primă fază, la 7 ani de închisoare pentru înșelăciuni și complicitate la șantaj.

La cumpărături cu cardurile surorii și cumnatului

Hamza a furat cardul de credit al surorii sale vitrege când s-a dus acasă la aceasta, în Girișu de Criș sub pretextul că o ajută la schimbarea abonamentului de furnizare a energiei electrice. După câteva zile, tânărul a mers la un ATM și a scos 2.000 de lei.

Timp de mai bine de o lună nimeni nu a aflat ce s-a întâmplat, însă un telefon primit de la bancă a alertat-o pe posesoarea cardului. Femeia a fost anunțată că are de plătit o rată de peste 200 de lei pentru banii retrași, dar cum știa că nu a folosit cardul de credit, a decis să meargă la sucursală, pentru a lămuri situația. Pe drum s-a întâlnit cu fratele său vitreg și, bănuind că nu ar fi străin de situație, i-a cerut să o însoțească la bancă.

În timp ce așteptau să le vină rândul, sora lui Hamza a hotărât să ceară intervenția autorităților, iar după ce o patrulă i-a dus pe amândoi la sediul Poliției Oradea, bărbatul a recunoscut că i-a luat cardul surorii sale, l-a activat și a retras bani de pe el.

András Hamza a precizat că în aceeași perioadă a furat și un card de cumpărături ce aparținea cumnatului său, dar a dat declarații contradictorii când a fost întrebat cum l-a folosit, aruncând vina chiar și pe o femeie căreia i-ar fi împrumutat cardul.

Verificările ulterioare au arătat că el ar fi folosit instrumentul de plată ca să cumpere tot felul de produse de la un magazin de electronice, printre care și o consolă de jocuri de peste 1.900 de lei, dar și pentru a achita mâncare comandată prin curier. În plus, ar fi retras de la bancomat diferite sume, paguba cauzată titularului depășind 4.900 de lei.

Un trecut… penal

Pe motiv că fapta s-a prescris, Tribunalul Bihor l-a achitat pe András Hamza pentru furtul celor două carduri, dar i-a aplicat o pedeapsă de 2 ani și 8 luni de închisoare, cu executare, pentru folosirea acestora la cumpărături. A scăpat de plata unor despăgubiri, pentru că sora și cumnatul său au renunțat la orice pretenții. Sentința nu este definitivă.

În schimb, Hamza a fost condamnat definitiv în alte dosare anterioare. Într-un caz s-a prezentat drept ofițer de Poliție și le-a cerut locatarilor unei locuințe sociale 2.000 de lei pentru a-i organiza unei persoane un așa-zis flagrant delict. Într-o altă situație tânărul a profitat de o breșă în sistemul de securitate al unei bănci și a obținut carduri noi pe numele a trei persoane aflate în grija unei fundații. După ce le-a golit de aproape 13.000 de lei, le-a ars pe aragaz, au aflat anchetatorii. Pedepsele pentru acele fapte au fost contopite, la finalul anului trecut, cu cea aplicată într-un caz de șantaj, în care András Hamza a fost acuzat de complicitate la extorcarea unui bărbat, filmat în ipostaze sexuale alături de un minor. A rezultat o condamnare la 7 ani de detenție, dar dosarul nu a fost finalizat, aflându-se în prezent pe rolul Curții de Apel Oradea.

Puține sisteme publice din România au trecut printr-o transformare atât de profundă precum spitalele din Oradea. De la șase unități separate, cu suprapuneri și competiție internă, la un singur spital integrat, cu investiții de zeci de milioane și indicatori de performanță peste media națională. Gheorghe Carp a fost omul din spatele acestui proces. Astăzi, după 24 de ani, vorbește despre uzură, despre decizia de a face sau nu un pas înapoi și despre ce mai lipsește pentru ca sistemul să fie complet.

Jurnal Bihorean: După peste două decenii la conducerea spitalelor din Oradea, cum arată bilanțul personal?

Gheorghe Carp: Am reușit să schimbăm politica locală referitoare la rolul și funcționarea spitalelor, cu scopul de a mări posibilitatea de diagnosticare precoce, tratament eficient și modern, de a atrage personal medical valoros, de a moderniza și dota spitalele atât din punct de vedere tehnic, cât și al condițiilor hoteliere pentru pacienți, și de a completa serviciile medicale cu servicii moderne, demne de secolul XXI. S-a realizat refacerea eficienței energetice a staționarelor 1, 2 și 3, s-a început construcția Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumologie, iar lucrul care a rămas nerezolvat este construirea unui nou Spital de Psihiatrie, care să asigure pacienților condiții adecvate.

JB: Ați spus că este posibil să nu mai candidați pentru un nou mandat. Ce cântărește în această decizie?

GC: Lucrurile nu sunt duse până la capăt, ar mai fi de lucru încă 5-6 ani. Sistemul este în schimbare în ultima vreme, cu speranța de refacere reală, deci nu acesta este motivul. Cel mai important motiv este că, după 24 de ani în care am schimbat sistemul în Oradea și în Bihor, aceste lucruri au dus la o uzură accentuată, dar viitorul ne va arăta calea de urmat.

JB: Spitalul Județean a avut în 2025 un excedent important. Cum explicați acest echilibru financiar într-un sistem cunoscut pentru lipsuri?

GC: Este rezultatul unei politici a Primăriei Municipiului Oradea și a Consiliului Local, prin care s-au căutat soluții pentru ca spitalele să fie eficiente. În primul rând, din șase spitale au rămas două, unul axat pe urgențe și unul pe afecțiuni cronice, iar ulterior, prin unificarea lor și eficientizarea secțiilor și serviciilor conexe, s-au realizat economii importante, fără a afecta calitatea serviciilor, dimpotrivă, aceasta a crescut. Înainte, spitalele erau concurențiale, nu complementare, irosind resurse pentru aceleași afecțiuni. În noua organizare, s-au eliminat structuri ineficiente, iar resursele au fost concentrate pe investiții, servicii hoteliere și personal. Au contat și măsuri precum eficientizarea achizițiilor, laboratorul centralizat robotizat, sterilizarea centrală, precum și accesarea programelor naționale.

JB: Investițiile au fost masive. Care este impactul concret pentru pacient?

GC: Spitalul a avut un serviciu de întocmire a proiectelor europene care, împreună cu Primăria, a accesat proiecte transfrontaliere. Robotul Da Vinci este una dintre cele mai importante achiziții, dar nu singura. Un exemplu este și secția de Neuroradiologie Intervențională, care, la doi ani de la înființare, este deja pe locul 2 în România ca număr și complexitate a cazurilor. Toate dotările realizate prin fonduri europene, finanțări ale Ministerului Sănătății și venituri proprii se reflectă în creșterea calității actului medical, intervenții mai rapide și șanse mai bune de recuperare pentru pacienți.

JB: Aveți o rată de satisfacție de peste 92%, dar și reclamații. Ce nu funcționează încă?

GC: Avem o evidență strictă atât a reclamațiilor, cât și a satisfacției pacienților. Există și mulțumiri din partea unor instituții, inclusiv pentru cazuri rezolvate cu succes. Nu ne mulțumește existența reclamațiilor, dar fiecare sesizare este analizată și se încearcă reducerea lor. Acestea apar, în principal, din cauza atitudinii unor angajați care nu realizează pe deplin responsabilitatea față de pacient și instituție. Pentru fiecare caz se caută remedierea cauzelor.

JB: Rata infecțiilor nosocomiale este scăzută. Există riscul de subraportare?

GC: Infecțiile nosocomiale există în toate spitalele din lume. Raportarea este obligatorie și, din cauza controalelor, nu se ascunde nimic. Raportarea corectă este esențială pentru a avea cifre reale și a lua măsuri. Spitalul este preocupat permanent de reducerea acestor infecții, prin măsuri de prevenție și soluții tehnice.

JB: Faceți față presiunii venite din alte județe?

GC: Datorită nivelului de competență și dotării, spitalul este solicitat de pacienți și de alte unități din țară. Avem servicii performante în neurologie intervențională, cardiologie, gastroenterologie, chirurgie cardiovasculară și ortopedie, iar de multe ori tratăm pacienți refuzați în alte locuri. Chiar dacă procedurile sunt costisitoare și programele naționale nu acoperă integral necesarul, spitalul își permite achiziția consumabilelor. Nu suntem la limită și ne dorim să oferim asistență tuturor celor care au nevoie.

JB: Rata de utilizare a paturilor este de aproximativ 63%. Este eficiență sau subutilizare?

GC: În 2012, durata medie de spitalizare era de 8 zile. Prin diagnostic precoce și intervenții neinvazive, aceasta s-a redus la jumătate. Problema este că finanțarea se face încă în funcție de numărul de paturi, nu de complexitatea cazurilor. Am solicitat schimbarea formulei, astfel încât să conteze eficiența și nivelul serviciilor. Numărul pacienților a crescut, dar durata de spitalizare a scăzut. Cu toate acestea, actualul sistem ne obligă să păstrăm paturi pentru a nu pierde finanțare.

JB: Noile investiții au redus timpii de așteptare?

GC: Da. Extinderea a permis reorganizarea internărilor, care se fac acum în sistem de boxe, în condiții civilizate și eficiente. În ambulatoriu, programările și consultațiile s-au eficientizat. În cazul ATI, nu este vorba de timpi, ci de condiții moderne, cu boxe individuale și dotări de top, ceea ce va contribui și la reducerea infecțiilor.

JB: Robotul chirurgical Da Vinci este folosit la capacitate?

GC: Deși funcționează de câteva luni, s-au efectuat deja peste 250 de intervenții, în special oncologice și urologice. Este utilizat la capacitate maximă.

JB: În ce stadiu este noul Spital de Boli Infecțioase?

GC: Construcția este în grafic, fără întârzieri. Se respectă legislația și cerințele de biosecuritate. Finanțarea a fost mutată de pe PNRR pe o altă linie, iar speranța este ca anul viitor să fie inaugurat.

JB: Vorbeați la prezentarea bilanțului despre un nou Spitalul de Psihiatrie.

GC: Secțiile de psihiatrie sunt singurele nemodernizate. Este nevoie de o abordare actuală, adaptată noilor patologii, cum sunt adicțiile. În luna mai se va contracta studiul de fezabilitate. Municipalitatea a alocat deja 5 hectare pentru noul spital.

JB: Cum ar trebui să fie viitorul manager?

GC: Orice manager trebuie să înțeleagă responsabilitatea față de comunitate, pacienți și personal. Trebuie să asigure dezvoltarea spitalului și funcționarea lui în parametri optimi. Nu are voie să fie mulțumit, trebuie să urmărească permanent ce este nou și eficient și să păstreze nivelul atins. Prestigiul se câștigă greu și trebuie menținut.

În referatul de aprobare se menționează că tinerii părinți se confruntă cu cheltuieli substanțiale în perioada imediat după nașterea copilului, pentru medicamente, vaccinuri, lapte praf sau hăinuțe, iar acordarea unui voucher de 1.000 de lei poate reprezenta un sprijin concret. Proiectul de hotărâre prevede că stimulentul se acordă o singură dată pentru fiecare copil și va fi oferit prin Direcția de Asistență Socială a orașului. Beneficiarii sunt părinții care au domiciliul în Valea lui Mihai.

Dosarele trebuie să fie depuse în termen de 30 de zile de la naștere și să includă actul de identitate al unuia dintre părinți, certificatul de naștere al copilului, cererea tipizată și biletul de ieșire din spital sau certificatul medical constatator al nașterii. Regulamentul aferent proiectului stabilește condițiile de eligibilitate și etapele analizării dosarului. Sunt acceptate doar cererile complete, iar părinții trebuie să aibă domiciliul în Valea lui Mihai de cel puțin 24 de luni înainte de nașterea copilului.

Direcția de Asistență Socială va verifica integritatea și valabilitatea documentelor și va înregistra numai dosarele complete. Nu vor fi acceptate dosarele incomplete, depuse după termen sau pentru persoane care nu îndeplinesc criteriile de eligibilitate. Printre obiectivele sociale ale măsurii se numără prevenirea marginalizării familiilor tinere, susținerea dezvoltării și consolidării familiei, dar și stimularea natalității și revitalizarea populației orașului pe termen mediu și lung.

Acordarea stimulentului este considerată o intervenție concretă a autorității locale, menită să ofere suport economic imediat și să încurajeze tinerii să rămână și să își întemeieze o familie în Valea lui Mihai.

„Ne dorim ca acest stimulent să fie un sprijin real pentru familiile tinere din Valea lui Mihai. Este un semn că orașul nostru le este aproape în primele luni după nașterea copilului, când cheltuielile sunt semnificative. Această măsură nu va fi doar financiară, ci și un angajament al administrației locale față de viitorul comunității și al copiilor noștri.” ne-a transmis primarul Karsai Attila.

„Jucătorii au și discutat situația asta, e clar că nu le-a căzut bine. De asta spun că sunt mulți factori, acesta este unul dintre ei, care afectează câte un procent, că e 5%, 10%, 15%, dar toate adunate dau un procent mare, care pe ei îi afectează. Acum nu căutăm scuze… E foarte greu să-i motivezi. E clar că își fac gânduri, că au familii, sunt de prin toată țara adunați…nu e ușor. Indiferent ce le-ai spune, ei citesc, văd știrile, văd ce se discută…”, a spus Poenaru.

Proiectul a fost dedicat elevilor de la școlile gimnaziale din Ciumeghiu și Mădăras, zece copii participând la activități de educație non-formală axate pe poezie și desen. Atelierul de poezie a fost coordonat de poeta Codruța Vancea, iar cel de desen, intitulat „Clădiri în acuarelă”, de Maria Pop. Copiii au lucrat pe texte din literatura română și universală, au compus propriile creații și au realizat desene inspirate din arhitectura Oradiei.

FOTO: Tabără de educație prin artă pentru elevi din mediul rural, 10.04.2026

Pe lângă ateliere, participanții au avut parte de activități culturale și recreative: vizite în oraș și la obiective turistice, participare la evenimente artistice, precum și momente de muzică și dans. De asemenea, au vizitat Universitatea din Oradea și au asistat la un concert în Catedrala Romano-Catolică.

Tabăra s-a încheiat cu o prezentare a creațiilor realizate, elevii citind poezii și expunând lucrările în acuarelă. La final, organizatorii le-au oferit cărți, dulciuri și trofee simbolice.
Potrivit organizatorilor, proiectul a avut ca scop stimularea creativității și oferirea unei alternative de educație prin artă pentru copii.

Mențiune I a luat Cristian Caraiman, clasa a X-a, Colegiul Național „Emanuil Gojdu” Oradea și Centrul de Excelență Bihor, coordonati de profesoarele Dora Ani Anderson și Dorina Iova. Tot mențiune a luat și Daniel Rafa, clasa a IX-a, Liceul Teoretic „Constantin Șerban” din Aleșd și Centrul de Excelență Bihor, coordonat de profesoarele Viorela Gabrian și Camelia Timofte.

FOTO: Premii importante pentru elevii bihoreni la Olimpiada Națională de Geografie, 10.04.2026

Premii speciale au luat, la clasa a VIII-a: Andreea Ivancsuk – Colegiul Național „Emanuil Gojdu” Oradea și Centrul de Excelență Bihor, coordonată de profesoarele Dorina Iova și Mihaela Biriș; Emilia Precup – Liceul „Don Orione” Oradea, coordonată de prof. Ileana Grama; Rebeca Jurcuț – Școala Gimnazială nr. 16 Oradea și Centrul de Excelență Bihor, coordonată de profesoarele Florina Bîdiliță și Mihaela Biriș; la clasa a IX-a: George Șimo – Colegiul Național „Emanuil Gojdu” Oradea și Centrul de Excelență Bihor, coordonat de prof. Dora Ani Anderson și Camelia Timofte; la clasa a X-a: Kevin Romanschi – Colegiul Național „Emanuil Gojdu” Oradea și Centrul de Excelență Bihor, coordonat de prof. Dorina Iova; la clasa a XI-a: Maria Chipe – Colegiul Național „Mihai Eminescu” Oradea și Centrul de Excelență Bihor, coordonată de profesoarele Ioana Codrean și Viorela Gabrian.

„Această performanță este rezultatul muncii susținute, al ambiției și al dorinței de a excela, dar și al îndrumării atente și profesioniste a cadrelor didactice care i-au ghidat pas cu pas. Felicitări elevilor pentru perseverență și rezultatele remarcabile, precum și profesorilor coordonatori pentru implicare și devotament! Mulțumiri doamnei Lucica Mocan, de la Liceul Teoretic „Gabriel Țepelea” Borod, pentru grija purtată elevilor pe tot parcursul desfășurării olimpiadei. Vivat Geografia!”, a scris pe pagina de facebook profesoara Mihaela Biriș – inspector şcolar pentru Istorie și Geografie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Bihor.

Etapa viitoare (vineri, 17 aprilie, ora 17:00): Lotus Băile Felix – Crișul Sântandrei, FC Unirea Dej – CS Bihorul Beiuș, Viitorul Cluj – Olimpia MCMXXI Satu Mare. CSM Sighetu Marmației va sta.

Evenimentul a fost organizat de Primăria Comunei Remetea în parteneriat cu Şcoala Gimnazială Nr. 1 Remetea şi Centrul de Cultură al Judetului Bihor. Iniţiat în 1997 de meşterul popular Dorina Hanza, este cel mai vechi festival de acest gen din țară şi promovează tradițiile și meșteșugurile din zonă.

Festivalul-Concurs „Oul de Paști – Drăgoteni”

Festivalul „Oul de Paşti” s-a desfăşurat ca de fiecare dată pe cinci secţiuni, principala fiind concursul de încondeiat ouă. Elevii s-au întrecut, pe categorii de vârstă, şi la concursul de bătut toaca, la cel de pricesne, de costume populare şi compoziţii plastice (desen şi icoane pe sticlă) şi educaţie tehnologică.

Cel mai frumos costum de la festivalul “Oul de Paşti” a fost costumul cu boţi al Elenei Buda Foto: FB

La decorarea ouălor, elevii au folosit ceară de albine topită, manevrând unealta numită bizarcă. Culoarea pentru vopsit s-a pregătit din coji de ceapă ori din plante. Ouăle încondeiate s-au introdus în baia de vopsea iar la final s-au uns cu slănină ca să capete luciu. Modelele pictate pe ouă sunt inspirate din portul tradițional dar și din natură, nelipsind elementele religioase, motivele zoomorfe și motivele vegetale. Conform tradiției creștine, ouăle se vopsesc numai cu culoarea roșie.

Acest festival este un prilej de mândrie pentru sătenii din Drăgoteni şi pentru întreaga comună, mai ales că Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului a acordat Specializarea Patrimoniu Cultural Imaterial satului Drăgoteni pentru Festivalul „Oul de Paşti” organizat în Joia Mare.

„Gustul a două culturi”

În aceeaşi zi a avut loc și evenimentul „Gustul a două culturi”, un eveniment gastronomic în comuna Remetea, ce scoate în evidență bucătăria tradițională din ambele regiuni.

Acest eveniment face parte din proiectul de cooperare transfrontalieră „Podul cultural al excursioniştilor – Promovarea coeziunii sociale prin turism sustenabil”, finanţat prin Programul Interreg VI-A România-Ungaria şi în care Unitatea Administrariv Teritoriala Comuna Remetea este lider de proiect, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local al Szentpéterszeg, din Ungaria.

Primarii comunelor Remetea şi Szentpéterszeg, la semnarea, în octombrie, a parteneriatului Foto: Primăria Remetea

Bugetul total al proiectului este de 996.034,03 Euro, din care 796.827,22 Euro este Buget co- finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională. Din totalul bugetului, 686.734.75 Euro îi revin Primăriei comunei Remetea, iar 309.299,28 Euro este valoarea bugetului comunei Szentpéterszeg, din Ungaria. Obiectivul specific al proiectului este consolidarea rolului culturii și a turismului durabil în dezvoltarea economică, incluziunea socială și inovarea socială.

În cadrul proiectului au fost prevăzute două ateliere de lucru şi cinci evenimente culturale tematice transfrontaliere, unul dintre evenimentele culturale fiind „Gustul a două culturi”, care a continuat şi vineri, cu vizită la obiective turistice din comuna Remetea şi degustare de produse tradiţionale. La eveniment au fost prezenţi partenerii din comuna Szentpéterszeg – Ungaria.

S-au vopsit ouăle roşii în Sheffield

Înainte de cunoscutul festival de la Drăgoteni, obiceiul pascal a trecut graniţele weekendul trecut tocmai în comunitatea românească din Sheffield, unde s-a organizat un eveniment dedicat tradițiilor și obiceiurilor pascale românești, organizat de Asociația Românilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Primăria comunei Remetea.

Foto: Hope4Sheffield

Au fost prezenţi Stelian Copil, primarul comunei Remetea, împreună cu Dorina Hanza, meșter popular și fondatoarea concursului „Oul de Paște” din Drăgoteni, care a dus frumusețea obiceiului încondeierii ouălor, din Țara Binșului până în inima comunității românești din Sheffield.

Pentru prima dată, copiii din familiile românești din Marea Britanie au descoperit frumusețea încondeierii ouălor, în atelierul susținut de Dorina Hanza alături de Alexandra Țirean din Țara Beiușului. Întâlnirea cu tradiţiile autentice i-a emoţionat şi i-a bucurat pe cei prezenţi.

Foto: Hope4Sheffield