Încrederea românilor în televiziune a fost în noiembrie 2009 de 61%, cu aproape 10% mai puţin faţă de iunie 2008, pierderea capitalului de încredere putând fi asociată cu polarizarea discursului şi implicarea presei în campania electorală, se arată în cel mai recent Eurobarometru lansat de CE.
Cum era de aşteptat, Jandarmeria Română se menţine în topul încrederii românilor (după Armată), menţinându-se pe locul doi în ceea ce priveşte încrederea populaţiei în instituţiile executive ale statului cu un procent de 64,5% „încredere multă şi foarte multă” - potrivit datelor statistice publicate de cotidianul Adevărul în data de 23 iulie a.c., în creştere cu 2,5% faţă de datele sondajului dat publicităţii în luna aprilie a anului în curs şi cu 3,8% faţă de datele obţinute în iulie 2014, a transmis Biroul de presă al Jandarmeriei Bihor.
powered by Surfing Waves
La povestea videoclipul piesei a participat actorul clujean Dan Chiorean.
Un șofer filmat pe strada Făt Frumos în timp ce „se dădea în spectacol” a fost identificat de polițiști și sancționat cu amendă și suspendarea permisului.
Furnizarea energiei electrice s-a întrerupt pe tot teritoriul peninsular al Spaniei, luni, în jurul orei 12:30 (10:30 GMT), precum și în anumite zone din Portugalia, cauzele fiind încă necunoscute, relatează agenția EFE.
Luni, 28 aprilie, polițiștii au acționat pentru punerea în executare a patru mandate de percheziție domiciliară.
Vaticanul a anunțat oficial că conclavul pentru alegerea noului papă va începe pe 7 mai, a transmis luni purtătorul de cuvânt Matteo Bruni, potrivit DPA, citată de Agerpres.
Vor fi expuse circa 50 de fotografii realizate de membrii clubului Shangtuf Image and Art.
În prezența ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, a primarului Demian Zsolt, responsabilului cu fondurile europene în cadrul Companiei naționale de Investiții, György Csáki János, altor oficialități locale, la Marghita a avut loc, în data de 28 aprilie, inaugurarea noii creșe realizate în cadrul Programul guvernamental "Sfânta Ana".
Piaţa Unirii din Oradea va fi transformată, pentru două zile, în locul ideal de joc, distracție și mișcare
Bihorenii se pot bucura de vreme frumoasă în următoarele patru-cinci zile.
Administrația Bazinală de Apă Crișuri a semnat oficial cele cinci contracte de lucrări pentru realizarea primului proiect național ce îmbină siguranța hidrologică cu turismul verde: piste cicloturistice pe digurile de apărare împotriva inundațiilor.
1