
Procesul inițiat de fostul consilier local UDMR Kirei Melinda, care acuză executivul local că a umflat costul creșei pentru a pune o apăsare financiară mai mare, ilegală, pe părinți, a ajuns într-o etapă interesantă: ex-consiliera reclamă că expertiza financiară îi dă dreptate dar că a apărut riscul ca decizia instanței să nu mai producă niciun efect din cauza tragerii de timp.
Consilierii locali Kirei Melinda și Kiss Gabor cred că propunerea supraimpozitării clădirilor prea joase are o doză prea mare de necunoscut și arbitrariu.
Consilierul local UDMR Kirei Melinda consideră că în forma sa nouă, regulamentul lasă decizia la bunul plac al funcționărimii din Primărie.
România
Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (A.S.F.) a aprobat un proiect de normă care aduce modificări substanțiale Normei 20/2017 privind asigurările auto în România. Actul normativ a fost trimis către Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare după 90 de zile de la publicare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pianina din Parcul Libertăţii, aflată în grija Fundaţiei Comunitare Oradea, este din nou la dispoziţia orădenilor pentru a aduce un plus de frumos în viaţa oraşului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii bihoreni fac un apel către persoanele care pot să ofere informații despre Bodog Balazs, în vârstă de 31 de ani, din localitatea bihoreană Vaida.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Podul vechi peste Valea Beiușele va fi înlocuit cu unul nou, valoarea construcției fiind de 2 milioane de lei.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
11 finaliști au concurat pentru marele premiu de 120.000 de euro, iar orădeanul Darius Mabda a ieșit învingător.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Valoarea investiției ar fi de peste 304 milioane lei, sursa de finanțare a achizițiilor este PNRR.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În urma anchetei și a necropsiei, autoritățile au stabilit că tânărul găsit decedat lângă Centura Oradea s-a sinucis.
4