Orban în acțiune în meciul cu Serbia FOTO: facebook Memorijalni turnir “Stevan Vilotić -Ćele” / subotica.info

Golurile au fost marcate de Aleksa Damjanovic 83 / Hunor Batzula 22, Andrei Roateș 63, Alexandru Bota 87
Selecționerul Ion Marin a folosit echipa: 12. Farcaș – 14. Repciuc (3. Bădărău, 83), 4. Cojocariu, 5. Moisă (cpt), 13. Precupanu – 15. Coman (6. Vulpe, 72) – 18. Batzula (2. Galdea, 83), 11. Țăroi (10. Bota, 56), 20. Orban – 9. Roateș (8. Burlacu, 72), 22. Pellegrini (16. Szamboti, 56).
Portarul orădean Arsenie Mocan (Chindia) nu a fost utilizat, Ion Marin folosind în fiecare joc alt portar, astfel că cel mai probabil Mocan va evolua cu Bulgaria.
Marți, în ultimul joc al turneului România va întâlni Bulgaria (ora 15:30, la Senta).

Celelalte rezultate:
Bulgaria – Serbia 1-1.
Ungaria – Bulgaria 1-1

Turneul cinstește memoria celui care a fost Stevan „Ćele” Vilotić (1925–1989), fost jucător și antrenor iugoslav, având un rol important în formarea generației de fotbaliști care au câștigat Campionatul Mondial de Tineret din Chile în 1987 jucând pentru Iugoslavia. Printre jucătorii de atunci s-au numărat Zvonimir Boban, Robert Prosinecki, Davor Suker sau Predrag Mijatovic.

De la începutul sezonului la Transilvania Sport Academy au debutat 13 juniori, cei mai tineri fiind Albert Catana (născut 2011), Bogdan Hogaș și Elias Madar (ambii din 2010).

Antrenorii Ovidiu Lazăr și Ciprian Dianu nu au putut conta în acest joc pe experimentații Sergiu Bactăr și Andrei Șumălan sau tânărul mijlocaș Ianis Negruț.
Etapa viitoare, vineri, de la ora 15:00, Transilvania Sport Academy va evolua în deplasare la Viitorul Cluj.

CASETA TEHNICĂ
Transilvania Sport Academy – FC Unirea Dej 0-0
TSA: J. Seres – D. Cociuba, Fl. Pop, L. Dărăban, A. Catana (46 E. Madar), R. Bartha, Șt. Gabor (90+4 C. Habakuk), L. Prundaru, R. Ember, B. Hogaș (85 P. Toda), D. Duma. Antrenor: Ovidiu Lazăr
Unirea: S. Velcu – M. Recea, Al. Stoian (82 D. Băbuțan), C. Dioszeghi (82 I. Enache), A. Țica, B. Florescu (68 Oct. Cepoi), Ed. Cotea, N. Pop (77 M. Falup), M. Bunea, M. Dinu, A. Antonescu. Antrenor: Alexandru Bourceanu
Arbitri: Radu Scrob – Claudiu Dorobanțu, Răzvan Voicu, rezervă Lorand Șipoș (toți din Alba)
Observator pentru arbitri: Ioan Mureșan (Timiș)
Delegat de joc: Marius Călin Orbonaș (Hunedoara)

LIGA 3 – SERIA 8 – ETAPA 6
Rezultate și marcatori:
VINERI
Sănătatea Cluj – Lotus Băile Felix 1-1(0-0). David Milchiș 77 din penalty / Ianis Bere 52
SÂMBĂTĂ
Unirea Tășnad – Academica Recea 1-2 (0-1). Emanuel Topan 74 / Alexandru Mărieș 11, Sergiu Ciocan 86
CSM Sighet – SCM Zalău 0-2 (0-0). Ispas Neag 70, 90+3
Transilvania Sport Academy – FC Unirea Dej 0-0
Crișul Sântandrei – CS Bihorul Beiuș 2-1 (2-0). Robert Popescu 2, Gelu Gitye 40 din penalty / Nai Omari Gogo 90+3
Minaur Baia Mare – Viitorul Cluj 2-2 (1-1). Emanuel Dat 43, Dragoș Nedelcu 47 / Daniel Salami 28, Bogdan Milandru 76

CLASAMENT

SURSA:hailafotbal.ro

Etapa viitoare (2-3 octombrie, ora 15:00): vineri, Lotus Băile Felix – Minaur Baia Mare, Academica Recea – CSM Sighetu Marmației, Viitorul Cluj – Transilvania Sport Academy, Unirea Dej – Unirea Tășnad; sâmbătă, SCM Zalău – Crișul Sântandrei, CS Bihorul Beiuș – Sănătatea Cluj.

FOTO: Crișul Sântandrei – Bihorul Beiuș foto: Teodor Biriș

Atacurile Crișului au dat roade în minutul 40, când Casian Cirtea a fost atacat imprudent în careu de Mocuța și arbitrul a indicat penalty, lovitura fiind transformată cu siguranță de Gelu Gitye cu un șut în stânga lui Bodea (2-0). În prelungirile reprizei, Mădălin Popa a prins un șut puternic din zona colțului careului de 6 metri și Flaviu Bodea (cel mai bun jucător al beiușenilor) a salvat în extremis.

Beiușenii au început să apară mai des în preajma careului advers abia după ce au intrat pe teren Bercea și Maghiar, dar fără să-și creeze ocazii clare. Șutul lui Maghiar de la 20 de metri a fost deviat puțin pe lângă (74), iar la cealaltă poartă Popescu (82) și mai ales M. Popa (87) l-au întrebuințat serios pe Bodea, care s-a remarcat cu două intervenții bune.
Oaspeții au reușit să reducă din diferență la ultima fază, la o minge aruncată în careu Nai Omari Gogo finalizând, bară-gol (2-1).
Crișul a fost echipa mai bună și și-a adjudecat meritat punctele puse în joc, urcând pe locul 4.
Beiușul a coborât pe 9 după o săptămână săracă, în care a adunat doar un punct, marcând un gol și primind 5.

Utilizat în premieră în acest sezon, tânărul portar orădean Rareș Giurgiuca (19 ani – format la FC Bihor, ultima dată la SCM Zalău) a avut o prestație sigură, dând încredere echipei. Titularul din primele 5 etape, Mark Cioară (17 ani) s-a accidentat în partida cu Lotus, astfel că rezerva lui Giurgiuca a fost Dan Bondaș (18 ani).

CASETA TEHNICĂ
Crișul Sântandrei – CS Bihorul Beiuș 2-1
Au marcat: Robert Popescu 2, Gelu Gitye 40 din penalty / Nai Omari Gogo 90+3
Crișul: R. Giurciuca – Al. Blidar, M. Kovacs, Y. Ndiesse, S. Gondor (81 S. Cucu) – M. Popa, G. Gitye (81 A. Chindlea) – D. Ruge (63 B. Maftei), C. Cirtea (70 V. Haica), D. Rusu – R. Popescu. Antrenor: Gheorghe Ghiț
CS Bihorul: Fl. Bodea – E. Martinovic, A. Rus, A. Mocuța (68 Cl. Bercea), L. Hadadea (55 D. Ghiran), V. Degău, Y. Moses, R. Turcan (55 Al. Mare), I. Cherman, I. Hebriștean (68 D. Maghiar), Nai Omari Gogo. Antrenor: George Zima

Arbitri: Cristian Codrea (Maramureș) – Ludovic Zifceac (Bihor), Șerban Buie, rezervă Răzvan Necrici (ambii din Maramureș)
Observator pentru arbitri: Sergiu Neichi (Satu Mare)
Delegat de joc: Marius Cozma (Sălaj)

LIGA 3 – SERIA 8 – ETAPA 6
Rezultate și marcatori:
VINERI
Sănătatea Cluj – Lotus Băile Felix 1-1(0-0). David Milchiș 77 din penalty / Ianis Bere 52
SÂMBĂTĂ
Unirea Tășnad – Academica Recea 1-2 (0-1). Emanuel Topan 74 / Alexandru Mărieș 11, Sergiu Ciocan 86
CSM Sighet – SCM Zalău 0-2 (0-0). Ispas Neag 70, 90+3
Transilvania Sport Academy – FC Unirea Dej 0-0
Crișul Sântandrei – CS Bihorul Beiuș 2-1 (2-0). Robert Popescu 2, Gelu Gitye 40 din penalty / Nai Omari Gogo 90+3
Minaur Baia Mare – Viitorul Cluj 2-2 (1-1). Emanuel Dat 43, Dragoș Nedelcu 47 / Daniel Salami 28, Bogdan Milandru 76

CLASAMENT

SURSA:hailafotbal.ro

Etapa viitoare (2-3 octombrie, ora 15:00): vineri, Lotus Băile Felix – Minaur Baia Mare, Academica Recea – CSM Sighetu Marmației, Viitorul Cluj – Transilvania Sport Academy, Unirea Dej – Unirea Tășnad; sâmbătă, SCM Zalău – Crișul Sântandrei, CS Bihorul Beiuș – Sănătatea Cluj.

Una dintre cele mai importante schimbări anunțate este reunirea Agenției Naționale de Administrare Fiscală cu Autoritatea Vamală Română. Cele două instituții ar urma să funcționeze în cadrul unui singur organ fiscal și de control, într-o încercare de a concentra într-o structură unitară activitățile de colectare, control și combatere a evaziunii.

Reorganizarea ar fi însoțită de o schimbare a modului în care sunt verificate firmele. Programul de guvernare pune accent pe controalele construite în funcție de riscul fiscal și pe folosirea datelor deja disponibile în sistemele informatice ale statului.

În locul unor verificări desfășurate în mod uniform, autoritățile vor să folosească mai intens analiza de risc pentru a decide unde trebuie direcționate resursele de control.

Datele provenite din e-Factura, SAF-T, casele de marcat și declarațiile fiscale ar urma să fie corelate într-o platformă comună. Potrivit calendarului din program, acest sistem ar trebui să fie funcțional până la 30 iunie 2027.

Practic, administrația fiscală ar urma să poată identifica mai rapid diferențele dintre informațiile raportate de o companie și datele existente în bazele de date ale statului. Înaintea unui control pe teren ar putea fi utilizate verificări documentare realizate de la distanță.

Prioritatea declarată este combaterea fraudelor care produc pierderi importante la buget, în special în zona TVA, a rambursărilor suspecte, a subdeclarării veniturilor și a transferului artificial al profiturilor.

Programul își propune, de asemenea, reducerea decalajului de TVA până în 2030.

Firmele mari, în atenția structurilor specializate

Reorganizarea administrației fiscale ar veni și cu o specializare mai accentuată a inspectorilor.

Programul prevede formarea unor echipe dedicate unor domenii fiscale complexe, precum prețurile de transfer, tranzacțiile dintre companii din același grup și operațiunile transfrontaliere.

O atenție aparte ar urma să fie acordată companiilor care operează în economia digitală, dar și situațiilor în care structuri fiscale complexe pot conduce la diminuarea artificială a bazei de impozitare.

În paralel, autoritățile vor să dezvolte competențele personalului prin programe de pregătire în fiscalitatea internațională și în noile modele de business.

Programul propune și o schimbare în modul în care este evaluată conducerea administrației fiscale.

Până la sfârșitul anului 2026 ar urma să fie introduși indicatori de performanță pentru conducerea ANAF și structurile operative. Din 2027, documentul prevede aplicarea unui sistem de tip bonus-malus.

Potrivit programului, partea variabilă a remunerației ar fi legată de îndeplinirea unor obiective și de rezultatele obținute de structurile respective. Bonusurile ar putea fi acordate atunci când sunt depășite țintele de încasări, în timp ce penalizările ar urma să fie raportate la indicatorii de performanță stabiliți pentru fiecare structură.

Reforma propune și o coordonare mai strânsă între structurile centrale și cele teritoriale ale ANAF. Conducerile teritoriale ar urma să fie ocupate prin concurs, iar utilizarea interimatului prelungit ar trebui limitată.

Pentru contribuabili, una dintre schimbările urmărite este reducerea birocrației.

Programul pornește de la ideea că statul nu ar trebui să ceară din nou informații pe care le deține deja. Datele transmise prin e-Factura, SAF-T sau intermediul caselor de marcat ar trebui reutilizate, astfel încât firmele să nu fie obligate să raporteze aceleași informații în mai multe forme.

Sunt prevăzute declarații precompletate, verificări automate și reducerea numărului de câmpuri care trebuie completate de contribuabili.

Pentru greșelile de natură formală, atunci când nu există prejudicii sau indicii de fraudă, autoritățile propun o abordare bazată mai întâi pe notificare și corectare voluntară.

Măsuri speciale pentru IMM-uri

O altă direcție anunțată este transformarea Spațiului Privat Virtual într-un punct central al relației dintre contribuabil și administrația fiscală.

Fiecare contribuabil ar urma să aibă acces la o imagine consolidată a situației sale fiscale, iar sistemul ar putea transmite automat notificări atunci când identifică neconcordanțe.

În acest scenariu, comunicarea cu administrația fiscală s-ar muta și mai mult în mediul digital, prin notificări și documente transmise electronic.

Programul acordă atenție și firmelor mici și mijlocii, pentru care obligațiile administrative pot reprezenta o povară semnificativă.

Pe lângă eliminarea raportărilor care repetă informații deja disponibile la ANAF, sunt prevăzute ghiduri digitale și forme de informare pentru companiile nou-înființate.

O altă măsură propusă vizează identificarea din timp a firmelor care încep să acumuleze datorii către buget. Ideea este ca problemele fiscale să poată fi depistate înainte ca restanțele să ajungă la niveluri dificil de recuperat.

Reforma administrației fiscale nu se limitează la reorganizarea instituțională.

Programul prevede și modernizarea infrastructurii IT a ANAF, prin înlocuirea aplicațiilor și bazelor de date considerate învechite și prin crearea unor sisteme care să poată comunica automat între ele.

Pe termen lung, obiectivul este ca instituțiile statului să facă schimb de informații într-un mod automatizat, iar contribuabilul să nu mai fie nevoit să furnizeze în mod repetat aceleași date.

Principalii marcatori au fost Petar Velkic – 4 goluri, Tiberiu Negrean – 3 goluri, Tiberiu Negrean și Ivan Gusarov – câte două goluri pentru CSM Oradea, respectiv Andro Gagulic – 5 goluri și Antun Goreta – două goluri pentru Rapid.

La CSM Oradea nu au putut evolua Dmitrii Kholod (suspendat), Tomasso Insinna și Bogdan Remeș (accidentați).

A fost ultima repetiție a poloiștilor orădeni, care vor debuta în grupele Ligii campionilor marți 6 octombrie, ora 19:30, la Bazinul Olimpic Ioan Alexandrescu în compania campioanei Serbiei Radnicki Kragujevac.
Cealaltă echipă orădeană, CSU a evolua în deplasare în bazinul campioanei CSA Steaua București, unde a pierdut cu 5-29.

„Adrian Maxim demonstrează încă o dată că numele de legendă se câștigă și se confirmă în ring. A obținut victoria prin KO în prima repriză , arătând că experiența, valoarea și dorința de a lupta sunt încă la cel mai înalt nivel. Legenda continuă!”, a punctat antrenorul Sorin Vesa, cel care l-a asistat din colțul ringului pe campionul originar din Girișu de Criș.

Clubul Maxim Fight Team Oradea a mai avut un reprezentant în gala de la Târgu Mureș, Flaviu Mezei fiind declarat învins la puncte de mai experimentatul Darius Oltean (CS Firekick Boxing Gherla), la categoria 68 kg.

„Flaviu Mezei a avut un meci foarte disputat și spectaculos, dar de această dată victoria a mers la adversar, la puncte. Pentru Flaviu, însă, drumul abia începe. Este un sportiv disciplinat, educat și ambițios, cu o dorință enormă de a progresa. Capul sus, Flaviu! Viitorul este al tău!”, l-a încurajat antrenorul Sorin Vesa.

Droguri date gratuit unui cunoscut

Cea mai severă pedeapsă a fost aplicată lui Silviu David Rac, de 30 de ani, care a fost obligat să stea în închisoare 3 ani și 4 luni. La aceasta a fost adăugată o condamnare anterioară, de 2 ani și 10 luni, într-un dosar de trafic de migranți, rezultând astfel o pedeapsă de 6 ani și 2 luni după gratii. Prima faptă reținută în sarcina lui Rac a fost comisă pe 9 octombrie 2025, când acesta i-a dat gratuit 0,48 de grame dintr-o substanță ce conținea 2-MMC unui bărbat despre care nu știa că este colaborator autorizat al anchetatorilor. Din contră, a menționat Silviu Rac, pe cel căruia i-a dat fără bani drogurile îl cunoștea de ani buni și erau prieteni.

Ulterior, pe 4 noiembrie 2025, tânărul de 30 de ani a fost prins lângă Salonta, într-o mașină care venea dinspre Arad, având asupra sa 25,51 grame din aceeași substanță interzisă pe care a explicat că era pentru consumul propriu. Alături de el se afla un alt bărbat din Cefa, Daniel Marian Horvat, 23 de ani, care, spunea Rac într-o declarație ulterioară, ar fi jucat rolul unui simplu șofer: „Nu a știut pentru ce merge la Arad. I-am spus acestuia că merg să iau un împrumut.”

De altfel, tocmai această afirmație a fost invocată de avocatul lui Horvat pentru a cere achitarea clientului său. Însă Tribunalul Bihor l-a găsit vinovat și pe Horvat de trafic de droguri de mare risc și l-a condamnat la 3 ani și 4 luni de detenție. Din această pedeapsă va fi scăzută jumătatea de an în care bărbatul s-a aflat în arest și în arest la domiciliu, a stabilit instanța.

O măsură similară a fost luată și în cazul lui Rac, care a petrecut 7 luni sub imperiul acelorași măsuri preventive. În cazul lui, anchetatorii au mai descoperit în locuința sa 0,65 grame de „cristal” 2-MMC. Nu era pentru vânzare, a susținut inculpatul.

Ținuți sub control judiciar

Cel de-al treilea inculpat în dosar, Bogdan Marius Pintea (33 de ani), a primit o pedeapsă de un an și 6 luni după gratii după ce ar fi vândut, pe 4 noiembrie 2025, o cantitate de 1,78 grame substanță cristalină 4-BMC în schimbul a 450 de lei. În apărarea sa, bărbatul a susținut că nu a plasat droguri pentru profit și că ar fi adus „cristalul” după ce a fost sunat de mai multe ori de o persoană care s-a dovedit a fi colaborator al polițiștilor antidrog.

Pentru că sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel, Tribunalul Bihor a dispus ca Bogdan Pintea, care a stat 10 luni în arest și în arest la domiciliu, să fie pus sub control judiciar pentru 60 de zile. În acest interval, el trebuie să poarte o brățară electronică și nu are voie să iasă din județ. La rândul lor, Silviu David Rac și Daniel Marian Horvat vor rămâne sub control judiciar, a decis judecătorul de caz.

Cu migranții în mașină

În decembrie 2022, Silviu Rac a fost condamnat de Tribunalul Caraș-Severin la 2 ani și 10 luni de închisoare, cu suspendare, după ce a fost prins transportând 6 cetățeni indieni care intraseră ilegal în România și voiau să ajungă în Ungaria. Bihoreanul a explicat că a fost contactat de un individ pe care l-a cunoscut online și care i-a oferit 150 de euro pentru fiecare din migranți pentru a-i transporta. Când mașina pe care o conducea a fost interceptată de polițiștii de frontieră, Rac a fugit, dar s-a predat după puțin timp.

Întrebat când ar putea reveni TVA la 19%, premierul desemnat a susţinut că majorarea taxei nu ar fi fost o decizie luată cu uşurinţă de guvernul condus de Ilie Bolojan, ci una impusă de deficitul bugetar de peste 9% rămas după mandatul precedentului premier.

Potrivit lui Mureşan, majorarea TVA a contribuit imediat la reducerea deficitului, iar veniturile obţinute de stat din această taxă reprezintă o componentă importantă a bugetului.

El a precizat că revenirea la o cotă de 19% este prevăzută în programul de guvernare şi ar urma să fie una dintre deciziile importante pe care viitorul Executiv le va avea de luat, însă numai în momentul în care există suficient spaţiu fiscal.

Referindu-se la condiţiile necesare pentru o astfel de reducere, Siegfried Mureşan a explicat că România trebuie să se afle pe traiectoria de diminuare a deficitului şi să îşi poată permite măsura fără să îşi încalce angajamentele asumate.

Premierul desemnat a subliniat că reducerea TVA nu va fi făcută dacă aceasta ar presupune încălcarea promisiunilor României faţă de investitori. În opinia sa, pierderea încrederii acestora ar putea duce la costuri mai mari de finanţare pentru stat.

Mureşan a arătat că, într-un asemenea scenariu, România ar ajunge să plătească dobânzi mai mari, ceea ce ar însemna mai puţini bani disponibili pentru domenii precum educaţia, sănătatea sau investiţiile publice.

În împrejurări care urmează să fie stabilite de anchetatori, acesta ar fi pierdut controlul asupra direcției, ar fi ieșit în afara părții carosabile prin dreapta sensului de mers, apoi ar fi revenit pe carosabil, unde autoturismul s-ar fi răsturnat de mai multe ori, oprindu-se pe plafon.

Potrivit agentului-șef de poliție Alin Laza, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, în urma accidentului, conducătorul autoturismului a suferit leziuni care i-au provocat decesul la fața locului.

Polițiștii Serviciului Rutier Bihor – Biroul Drumuri Naționale și Europene continuă cercetările, sub supravegherea unui procuror, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

UPDATE: Grav accident de circulație în apropiere de Sălard. Șoferul autoturismului a decedat

– Ați fost hair stylist cunoscut, cu o carieră în plină ascensiune la București. Care a fost momentul în care ați înțeles că trebuie să vă întoarceți acasă?
– Nu cred că a fost un singur moment. A fost mai degrabă o întoarcere care s-a întâmplat încet, în mine. Am plecat din Săucani foarte tânăr și am construit la București o carieră de care sunt mândru. Am învățat mult, am cunoscut oameni săraci cu bani mulți, am muncit și am trăit într-un ritm care m-a format.
Dar, cu timpul, am început să simt că îmi lipsește ceva. Și acel „ceva” nu era un loc de muncă mai bun sau o altă oportunitate. Era locul de unde vin: graiul, opincile , hainele de cânepâ și însăși ulița satului, plină de dascăli cu două sau patru clase, oameni care poate nu aveau multă școală, dar de la care puteai învăța o viață întreagă.
După ce am devenit tată de doi copii, lucrurile s-au așezat altfel în mintea mea. Mi-am dat seama că omul are, în viața aceasta, două misiuni. Una, principală, este aceea de a înțelege cine este: care îi sunt principiile, care îi sunt valorile, ce vrea de la viață și ce vrea să lase în urma lui. Cealaltă este secundară și ține de lucrurile care ne înconjoară: locurile în care ajungem, oamenii cu care interacționăm, meseria pe care o avem, lucrurile pe care le agonisim. Toate acestea sunt importante, dar sunt trecătoare și, până la urmă, toate au stricăciune.
Și atunci am început să mă întreb ce le las copiilor mei mai departe. Nu doar material, ci ca identitate. Ce vor ști ei despre locul din care vine tatăl lor? Ce vor ști despre oamenii care m-au crescut? Ce vor înțelege din graiul pe care l-am pierdut și apoi am început să-l caut din nou?
Atunci am înțeles că, înainte să le povestesc copiilor mei cine sunt și de unde vin, trebuie să mă întorc eu să caut răspunsul. Poate că, de fapt, nu m-am întors acasă doar pentru că mi-a fost dor de Bihor. M-am întors pentru că am înțeles că, dacă eu nu mai caut și nu mai păstrez ceea ce am primit, într-o zi copiii mei nu vor mai avea ce să primească.

– Ce înseamnă pentru dumneavoastră să fiți „Bihoreanul în opinci”? Ce responsabilitate vine odată cu numele acesta?
– Pentru mine, „Bihoreanul în Opinci” nu este un costum și nu este o poreclă. Este o responsabilitate. Este, dacă vreți, un fel de cod numeric personal al țăranului român, pentru că opinca nu a fost doar o încălțăminte, ci a făcut parte din identitatea și viața lui.
Eu port în picioare opinci vechi, confecționate din gumă după Primul Război Mondial. De fiecare dată când le încalț, mă gândesc la oamenii care le-au purtat înaintea mea. Oameni care au fost pe front, oameni care au muncit pământul, și-au crescut copiii, au mers la biserică, la joc, la târg și și-au dus viața de zi cu zi în ele.
Nu le port ca să par interesant. Le port pentru că nicăieri în lumea asta mare nu pășesc mai bine în nicio altă pereche de încălțăminte așa cum pășesc în opincile care mi-au pus nume. Și simt că, după ce le-am încălțat, mulți dintre bătrânii care au murit și au fost îngropați în opinci se stâmpără puțin din lumea fără de dor, știind că, în Bihor, mai este un purtător de grai viu și de opinci autentice.
„Bihoreanul în Opinci” este partea mea care s-a întors acasă. Este întâlnirea dintre omul care am devenit la oraș și pruncu’ care a fost crescut în Săucani, legănat pe genunchii celor care au purtat opinci nituite. Iar responsabilitatea, pentru mine, este să nu port opincile doar în picioare, ci și în ceea ce spun, în ceea ce fac și în felul în care mă raportez la oamenii și la locul din care vin.

– Aveți în plan să deschideți un muzeu etnografic. Cum s-a născut ideea și de când o purtați în minte?
– Ideea nu s-a născut dintr-o dată și nici din dorința de a avea eu un muzeu. Ea a crescut odată cu obiectele pe care le-am moștenit din lada de zestre a mătușii Tița și a bunicii Maria. Ele au fost cumnate.
Am renunțat la partea mea din casa părintească și i-am lăsat-o fratelui meu, doar ca să pot lua cu mine și ultimul ghem de ață care nu a mai apucat să fie țesut în război. Pentru mine, lucrurile acestea nu sunt simple obiecte. Sunt bucăți din oamenii care m-au crescut și dintr-o lume care nu mai poate fi refăcută.
Am început să le caut, să le prețuiesc și să le înțeleg. Și am ajuns să mă gândesc că, dacă aș avea o casă goală, nu aș avea aceeași bucurie pe care o voi avea atunci când voi putea umple casa pe care o voi avea cu toate aceste lucruri. Cu cât mai multe, cu atât mai bine. Pentru că fiecare vine cu o poveste.
Eu am avut prima „școală” în Săucani. Mătușa Tița și Maica Mărie m-au învățat, fiecare în felul ei, ce înseamnă rostul și rânduiala unei case: lada de zestre, țesutul, cusutul, felul în care se păstrau lucrurile și, mai ales, respectul pentru munca celui care le-a făcut.
Cu timpul, am început să strâng obiecte, să caut poveștile din spatele lor și să înțeleg că, dacă nu le mai păstrăm noi, unele dintre ele vor dispărea definitiv. Așa s-a născut și ideea muzeului. Nu vreau doar să păstrez niște lucruri vechi. Vreau să păstrez o lume care, încet, se stinge tăcut.

– Ce fel de muzeu vă imaginați? Ce va cuprinde și ce îl va face diferit de muzeele deja existente?
– Mi-aș dori să fie un muzeu viu. Nu doar obiecte puse în vinerine, ci obiecte care să-și păstreze identitatea și povestea. Mi-aș dori ca lângă fiecare obiect să existe numele și prenumele celui sau celei căreia i-a aparținut, localitatea de proveniență, numele donatorului, descrierea modului în care a fost lucrat și, pe cât posibil, povestea lui.
Aș vrea să găsești acolo haine de cânepă, țesături, șterguri, zaghii, poale, spăcele, obiecte din gospodărie, lăzi de zestre, unelte și toate acele lucruri care făceau parte din viața omului de la sat.
Dar pentru mine este important ca fiecare obiect să vină, pe cât posibil, cu povestea lui. Cine l-a făcut? Unde? Pentru cine? Când? Cum se folosea? Cine l-a purtat? Ce însemna pentru familia respectivă? Pentru că, dacă punem un obiect într-o vitrină și îi ștergem povestea, în timp îi ștergem și rostul.
Și mi-aș dori ca oamenii să poată vedea și cum se lucrează. Să nu fie un muzeu în care tradiția stă închisă în spatele unui geam, ci unul în care tradiția se poate auzi, vedea și învăța.
Aș vrea să fie un loc în care să poți intra ca vizitator și să pleci cu mai mult decât o fotografie. Să pleci cu o poveste, cu un meșteșug văzut cu ochii tăi și, poate, cu dorința de a duce și tu ceva mai departe.

– Vi s-au donat deja obiecte. Vă caută oamenii, sau mergeți dumneavoastră prin sate?
– S-au întâmplat amândouă. Am căutat și eu, dar au început să mă caute și oamenii. Și pentru mine asta este una dintre cele mai mari bucurii. Când cineva îmi scrie și îmi spune: „Flavius, am ceva de la mama mea” sau „am găsit ceva în lada bunicii ori a străbunicii mele și cred că ar trebui să ajungă la tine”, eu nu văd doar un obiect. Văd încrederea omului care îmi pune în mâini o bucată din istoria familiei lui.
Pentru mine, o donație nu înseamnă doar că mai adaug un lucru la ceea ce strâng. Înseamnă că cineva a ales să nu lase o parte din povestea familiei sale să se piardă.
Am primit obiecte din sate diferite și fiecare donație mă face să înțeleg câtă memorie încă există în casele oamenilor. Uneori, lucrurile acestea stau de zeci de ani în lăzi, în poduri sau în dulapuri, iar oamenii nu știu întotdeauna ce valoare au până când începem să vorbim despre ele. De aceea, atunci când cineva îmi încredințează un obiect, eu îl primesc cu mare grijă. Pentru că, de fapt, nu primesc doar un lucru vechi. Primesc o parte din povestea unei familii.

– Aveți o poveste care v-a marcat, un obiect primit care are o istorie aparte?
– Sunt mai multe și tocmai asta este frumusețea. Una dintre cele mai puternice pentru mine este legătura cu obiectele care îmi amintesc de Săucani și de femeile care m-au format acolo. Când văd o țesătură, o poală, o zaghie sau orice lucru făcut cu mâna, nu mă gândesc doar la cât de frumos este. Mă gândesc la mâna care l-a făcut, la femeia care a stat poate zile întregi să-l lucreze, dar și la lucrurile mici pe care le-am primit de la ele când eram prunc: un ou roșu de Paște, un colac împletit de Crăciun, o vorbă bună sau o binecuvântare. Pentru mine, toate acestea se leagă. De aceea, când țin astăzi în mâini un lucru vechi, nu văd doar obiectul. Văd oamenii din spatele lui și îmi aduc aminte de lumea în care am crescut.
Recent am primit, de exemplu, un sul de pânză de la nașa Emilia a Horghi. Pentru altcineva poate părea doar pânză. Pentru mine este o bucată de muncă, de răbdare și de memorie care a fost păstrată până astăzi și care acum poate merge mai departe. Și poate că tocmai asta mă emoționează cel mai tare: faptul că oamenii aleg să nu lase lucrurile acestea să se piardă.
Câtă vreme mai există cineva care își amintește cine a țesut, cine a cusut, cine a purtat și cine a păstrat, obiectul acela nu este încă doar un lucru vechi. Încă trăiește.

– Ce spun oamenii care vă încredințează aceste obiecte? Ce își doresc să se întâmple cu ele?
– De cele mai multe ori îmi spun, cu ochii în lacrimi, că nu vor ca lucrurile să ajungă aruncate, arse, uitate sau vândute cine știe unde.
Au oameni care au plecat, case care s-au golit și lăzi de zestre care au rămas închise sau care, uneori, au fost băgate pe foc chiar sub ochii lor. Iar obiectele acestea sunt, în unele cazuri, ultimele lucruri care mai leagă o familie de oamenii care le-au făcut.
Cred că, în fond, oamenii nu îmi încredințează doar obiectul. Îmi încredințează amintirea. Îmi încredințează mâna femeii care l-a țesut, timpul pe care l-a petrecut lucrându-l, casa în care a fost păstrat și oamenii care l-au purtat. Și își doresc să știe că va exista cineva care îl va păstra și va spune mai departe povestea lui.
Pentru mine, asta este poate cea mai mare responsabilitate a unei donații: să nu lași obiectul să supraviețuiască singur, fără povestea omului care l-a făcut și fără rostul pe care l-a avut.

– Cum documentați obiectele, ca să nu se piardă și poveștile lor: cine le-a făcut, la ce a folosit fiecare, ce înseamnă?
– Încerc să aflu cât mai multe de la omul care mi le oferă. De unde provin, din ce sat, din ce familie, cine le-a făcut, cine le-a purtat, la ce au fost folosite și ce își mai amintește omul despre ele. Pentru mine, povestea este la fel de importantă ca obiectul.
Un ștergar fără poveste este un obiect vechi. Un ștergar despre care știi cine l-a țesut, pentru cine a fost făcut, în ce casă a stat zeci de ani și cu ce ocazie a fost folosit devine mărturie. De aceea, atunci când primesc un obiect, încerc să nu pierd nimic din ceea ce poate fi aflat despre el. Numele omului care l-a făcut, satul din care provine, familia căreia i-a aparținut și, mai ales, amintirile celor care încă mai pot vorbi despre el.
Și tocmai de aceea vreau să păstrez cât mai mult din memoria orală cât încă mai există oameni care și-o amintesc. Pentru că unele povești nu mai pot fi găsite în cărți și nu mai pot fi reconstruite după ce oamenii care le-au trăit nu vor mai fi. Eu cred că, dacă salvăm doar obiectul și pierdem povestea lui, am salvat doar jumătate din ceea ce trebuia salvat.

– Unde ați vrea să fie muzeul: în Beiuș, într-o casă tradițională, într-un spațiu nou? Aveți deja o locație în vedere?
– Mi-aș dori să fie în casa mătușii mele, în casa mătușii Tița. Nu vreau ca oamenii să meargă în Săucani pentru mine sau pentru ceea ce am reușit eu să salvez și să adun. Aș vrea să meargă acolo pentru veșnica ei pomenire, pentru sufletul ei și pentru sufletele tuturor celor cu care se odihnește laolaltă.
Casa aceea nu vreau să fie doar un spațiu în care să pun niște obiecte. Acolo s-a trăit. Acolo s-a muncit, s-a țesut, s-a cusut, s-au spus povești și s-au transmis lucruri pe care astăzi încerc să le duc mai departe. De aceea, pentru mine, locul are o valoare pe care nicio clădire nouă nu ar putea să o aibă.
Ideal, îmi imaginez o casă tradițională, cu târnaț, cu încăperi care să poată spune fiecare câte o poveste. O poveste reală, trăită până în măduva sufletului, nu una construită doar pentru a arăta bine într-un muzeu.
Deocamdată construiesc proiectul pas cu pas. Strâng obiecte, strâng povești și încerc să văd cum poate fi făcut lucrul acesta temeinic. Urmează să întăbulez casa, pentru ca apoi să mă pot ocupa de toate formele juridice necesare și să pot începe, cu rânduială, tot ceea ce presupune un asemenea proiect.
Dacă va fi să se deschidă vreodată acea casă pentru oameni, mi-aș dori ca primul lucru pe care să-l simtă când intră să nu fie că au intrat într-un muzeu, ci că au intrat într-o casă în care încă mai trăiește, prin lucrurile ei, mătușa Tița.

– Intenționați ca muzeul să găzduiască și ateliere permanente? Mă gândesc nu doar la ateliere de creație, ci și de restaurare.
– Da. Și pentru mine partea aceasta este esențială. Aș vrea să existe ateliere de cusut, țesut, încondeiat ouă, lădărit, opincărit, dar și ateliere în care oamenii să învețe să repare și să salveze cămășile străbunilor. Pentru că, uneori, restaurarea este mai importantă decât să faci ceva nou. Ai în față un obiect care a fost făcut de o femeie acum cincizeci sau o sută de ani și nu ai dreptul să îl tratezi ca pe o bucată oarecare de material. Trebuie să știi ce poți repara, ce poți înlocui și, mai ales, ce nu ai voie să schimbi, pentru că odată ce ai distrus un element autentic, nu îl mai poți întoarce la ceea ce a fost.
Mi-aș dori să existe oameni care să învețe să repare fără să distrugă ceea ce este autentic. Să învețe să aibă răbdare cu lucrul vechi și să înțeleagă că uneori cea mai frumoasă lucrare pe care o poți face este aceea de a salva munca altcuiva.
Iar dacă un copil sau un tânăr va pleca din casa mătușii Tița știind să coasă un fir, să țese, să încondeieze un ou sau să repare o cămașă veche, atunci pentru mine muzeul este cu rost și rânduială.

– Vedeți interes din partea tinerilor pentru tradiții? Ce ar trebui făcut ca meșteșugul să nu se stingă?
– Da, există interes. Dar interesul singur nu este suficient. Tinerii trebuie să aibă unde să vadă, să atingă și să învețe. Tradiția nu poate fi transmisă doar prin fotografii și explicații. Trebuie să o vadă lucrată, să pună mâna pe ea, să audă graiul în care au fost spuse poveștile și să înțeleagă rostul fiecărui lucru. Trebuie să existe oameni care încă știu să lucreze și care sunt dispuși să-i învețe pe cei mai tineri. Trebuie să le oferim timp, spațiu și respect pentru munca aceasta.
Și mai cred ceva: nu trebuie să îi obligăm pe tineri să iubească tradiția. Trebuie să le-o facem suficient de vie, prin meșteșug, prin obiecte, prin povești și prin grai, încât să poată descoperi singuri de ce merită iubită.
Dacă îi învățăm doar cum arată un costum popular, peste câțiva ani poate că vor ști să-l recunoască. Dar dacă îi învățăm cine l-a făcut, cum l-a făcut, de ce l-a făcut așa și ce însemna pentru omul care îl purta, atunci le-am transmis ceva mult mai important: ca avem urmași în vatra bihoreană .
Meșteșugul nu se stinge atunci când nu mai există oameni care să-l admire. Se stinge atunci când nu mai există oameni care să-l practice și să-l dea mai departe.

– Ce ați spune unui tânăr care simte că se identifică mai mult cu tradiția decât cu viața „la oraș”?
– Să-și facă cruce când este în holdă la cosă, nu doar când stă în casă lângă foc. Să nu-i fie rușine să vorbească în grai. Să nu-i fie rușine să spună de unde vine, să-și cinstească bătrânii și să întrebe cât încă mai are pe cine întreba.
Eu am trăit ani buni la oraș și nu regret nimic din ce am învățat acolo. Modernul m-a format, dar tradiția m-a crescut. Nu cred că trebuie să alegi între cele două lumi. Poți să fii un om al prezentului și, în același timp, să știi de unde vii. Poți să lucrezi într-un oraș mare, să folosești tehnologia, să ai o meserie modernă și, când ajungi acasă, să știi să vorbești cu bunica în graiul ei. Important este să nu-ți fie rușine de rădăcini.

Și i-aș mai spune ceva: dacă simți că te cheamă tradiția, du-te după ea cât încă mai ai pe cine găsi. Întreabă. Ascultă. Învață. Pentru că multe dintre lucrurile pe care astăzi le considerăm „vechi” nu mai pot fi învățate mâine, dacă nu mai avem de la cine.

– Într-o lume grăbită, ce mai înseamnă azi „rostul și rânduiala”?
– Pentru mine, „rostul și rânduiala” înseamnă să nu faci lucrurile doar pentru că se pot face, ci să înțelegi de ce le faci. În Săucani am învățat că aproape fiecare lucru avea un rost. Femeile nu țeseau doar ca să umple timpul. Nu coseau doar ca să fie frumos. În fiecare lucru era muncă, nevoie, simbol, familie și o rânduială a vieții.
Astăzi avem foarte multe lucruri și foarte puțin timp să le mai înțelegem. Facem, cumpărăm, schimbăm, aruncăm și mergem mai departe, uneori fără să ne mai întrebăm ce rost a avut ceea ce am avut în mâini.
Poate că „rostul și rânduiala” înseamnă, în primul rând, să ne mai oprim din când în când. Să ne uităm înapoi, să vedem ce am primit de la cei dinaintea noastră și să ne întrebăm ce lăsăm noi celor care vin după. Eu asta încerc să fac.
Nu vreau să mă întorc în trecut. Vreau să iau din trecut ceea ce încă are rost și să duc mai departe. Pentru că rânduiala nu înseamnă să trăiești ca acum o sută de ani. Înseamnă să știi cine ești, de unde vii, ce ai primit și ce ai datoria să nu lași să se piardă. Asta este, pentru mine o viață trăită cu rost și rânduială.