Liderul Seriei 10 din Liga 3 a dat sâmbătă, 22 ianuarie, startul jocurilor de verificare, iar primul adversar a fost „satelitul” CAO II, formație alcătuită din juniori, care activează în Liga 4. CAO 1910 a reușit să se impună cu scorul de 10-2 (2-1) pe terenul sintetic din Salonta.
Seria golurilor a fost deschisă de Mihai Ion, atacantul de 24 de ani venit de la Ripensia Timișoara punctând în minutul 6 (1-0). Andrei Chindlea a egalat în minutul 16 (1-1), iar Daniel Stan și-a adus echipa în avantaj zece minute mai târziu (2-1).
În partea a doua, formația din Liga 3 a mai înscris de opt ori, ieșind la rampă Darius Marina cu un „poker” în minutele 59, 68, 72 și 80, secondat de „tripla” lui Florin Chitaș (60, 69 și 77) și Adrian Popa 67. Cu două minute înainte de final, Ianis Pop a stabilit scorul final după ce a fructificat un penalty (10-2).
Trei jucători noi
La CAO 1910 și-au făcut apariția trei jucători noi. Fundașul David Lupșe și mijlocașul Adrian Popa au venit de la Lotus Băile Felix. Fundaș dreapta, orădeanul Călin Jurj (21 de ani) se pregătește din toamnă cu CAO. Fosul internațional de juniori este liber de contract după despărțirea de Poli Timișoara și ar putea să râmână la formația antrenată de Florin Farcaș.
În premieră pentru CAO au evoluat Sergiu Jurj, Mihai Ion și Claudiu Petruș, care au semnat deja cu clubul orădean.
Sâptâmâna viitoare, sâmbătă 29 ianuarie, CAO se va deplasa la Cluj-Napoca pentru meciul cu CFR Cluj II.
Au evoluat echipele:
CAO 1910: R. Bob – C. Jurj, Al. Popa, D. Stan, L. Ioviță – G. Cherman, R. Gunie – Al. Lezeu, P. Chiș-Toie, D. Cîrjan – M. Ion. Din minutul 46: Barabaș – C. Copil, Cl. Petruș, D. Lupșe, Clemeniuc – R. Ardelean, Ad. Popa – D. Marina, Fl. Chitaș, R. Săutiuț – Sg. Jurj. Antrenori: Florin Farcaș, Dorin Mihuț și Vlad Ghețe
CAO II: Bănică – Lazăr, Judea, Oșvat, D. Pop, G. Moga, I. Pop, A. Hosu, Balint, A. Chindlea, D. Șandro. Au mai intrat: Iuga – Bone, Tuderici, R. Chindlea, A. Berdea, Bozsik, M. Pop, A. Ardelean. Antrenor. Claudiu Mutu
Citiți principiile noastre de moderare aici!