În urma acestei înfrângeri, şansele de salvare ale handbaliştilor orădeni au
scăzut în mod dramatic, ei fiind nevoiţi să câştige următoarele două meciuri,
cu Romvag Caracal şi Dinamo Braşov.
Partida CSM Leonardo – Poli Iaşi a fost echilibrată. Orădenii au început mai
bine meciul, conducând pe tabela de marcaj. Ei au condus cu 12-9 cu câteva minute
înainte de pauză, dar ieşenii au marcat patru goluri consecutive, terminând
repriza în avantaj, scor 13-12. Din păcate, Poli a deţinut iniţiativa în repriza
secundă, pe fondul jocului slab din faza de atac al orădenilor.
Directorul CSM Oradea, Petruţ Drăgan, a acuzat nenumăratele ratări ale echipei
sale. „Apostol şi Munea au fost cei mai slabi, ratând mai mult de zece ocazii
clare de a înscrie. Munea a ratat şi trei lovituri de la 7 metri. De asemenea,
nu am înscris nici un gol de pe extreme. Doar portarii Vărzaru şi
Dojcinovic au corespuns cât de cît.” CSM Oradea joacă marti, de la ora 17,
cu Romvag Caracal.
Gavril Nutiu
Citiți principiile noastre de moderare aici!