Judoka orădean se află la cea de-a doua sa performanţă majoră din actualul sezon, după câştigarea titlului european de seniori, rezultat obţinut la Tallin (Estonia), în luna septembrie.
Dan Fâşie este legitimat la CSM JC Liberty, fiind pregătit de antrenorii Emil Morar, Alexandru Lungu, Iulian Surlă şi Aurelian Fleisz.
Fâşie a avut un parcurs fără greşeală la turneul final de la Moscova, câştigând în mod autoritar toate cele cinci partide disputate. În primele două tururi, el i-a învins pe Zidros (Grecia) şi Bogdanovich (Letonia), eliminându-l apoi în sferturile de finală pe Krecelewski (Polonia).
În semifinală, judoka orădean a trecut de Tiago Lopes (Portugalia), iar în finală, el l-a învins pe Jonas Focke (Germania).
„Mă bucur mult pentru cele două rezultate de excepţie ale lui Dan Fâşie din acest an. Bilanţul său putea fi şi mai bun, dacă reuşea o performanţă şi la Campionatul Mondial, desfăşurat luna trecută.
Era greu însă pentru Dan să prindă atâtea vârfuri de formă într-un interval de timp relativ scurt. Prin cele două titluri europene cucerite, Fâşie este un candidat cert la titlul de cel mai bun sportiv orădean al acestui sezon”, ne-a declarat antrenorul emerit Emil Morar.
Nutiu Gavril
Trimite articolul
XMa bucur ca macar cu acest sport sa mai castigam cate un campionat ca,restul sporturilor cam lasa de dorit la oradea.ar trebui sa avem in toate sporturile campioni pt k posibilitate sxista si antrenori buni si cunoscuti avem.asta e.pe viitor speram mai multe.
felicitari pentru performanta si recompensare dupa rezultate atat pentru Fasie cat si pentru cel care a avut merite in pregatire.
Bravo Fasie””!! Esti cel mai tare !!! Succes in continuarie !!