Este un record care va fi greu de egalat, în condițiile în care antrenorii sunt schimbați cu rapiditate dacă nu obțin rezultate.

Cu Cristian Achim la timonă, echipa „leilor roșii” a cunoscut o ascensiune fulminantă, devenind o formație de top a baschetului românesc. CSM CSU Oradea a cucerit trei titluri de campioană națională și o SuperCupă a României, pe plan intern, iar pe plan european, a câștigat medalia de bronz în ediția 2019/2020 a FIBA Europe Cup.

Întrebat dacă echipa sa va mai reușit să egaleze sau să depășească aceste performanțe, Cristian Achim spune că realizarea cea mai importantă este constanța rezultatelor pozitive. „Mai mult decât să fim campioni și să luăm o medalie europeană, nu știu ce am putea să facem. Îmi doresc să continuăm să mergem pe acest drum al constanței în rezultate, pe care eu o apreciez ca fiind cea mai mare realizare a noastră. Acea zicală că este greu să ajungi sus, dar este și mai greu să te menții, este extrem de adevărată. Noi, din fericire, reușim să ne menținem acolo, în elită. Cred că aceasta este cea mai mare victorie a echipei”, ne-a declarat antrenorul orădean.

Nu e un antrenor dur

Chestionat dacă nu resimte o anumită uzură sau plictiseală după nu mai puțin de 15 ani petrecuți pe banca „leilor roșii”, Cristian Achim ne-a mărturisit: „Nu, absolut deloc! Nu doar că nu simt niciun fel de uzură, ba mai mult, sunt mai motivat ca oricând. Iar acum am și un avantaj de care nu beneficiam până acum, am avantajul experienței.

În momentul în care voi simți că nu sunt conectat sută la sută la sută la ceea ce fac, dacă îmi va lipsi și doar unu la sută, voi pleca imediat, pentru că nu ar fi corect să rămân, față de echipă, față de fani și față de mine însumi. Atât pot să vă spun, că sunt preocupat aproape toată ziua de meseria mea. De exemplu – vă spun asta nu ca să mă laud – și în zilele de 29, 30 și 31 decembrie am muncit la fel ca în alte zile: antrenamente, ședințe video, analize tactice, scouting și altele.

Chiar și duminică, deși nu avem antrenamente, stau cel puțin opt ore la laptop și analizez jocul adversarelor pe care urmează să le întâlnim. Sigur, astea sunt lucruri care nu se știu, care fac parte din viața antrenorilor. Dar din punctul meu de vedere, nu există niciun fel de plictiseală sau uzură, este meseria mea, de care nu m-aș putea despărți”.

Întrebat dacă este un antrenor dur sau unul tolerant, Cristian Achim spune că nu se regăsește în niciuna din aceste caracterizări. „Sincer, nu îmi place niciuna dintre aceste categorisiri. Eu nu cred că mai poți fi, în perioada actuală, un antrenor milităros. Asta era poate în urmă cu 30-40 de ani. Acum, lucrurile sunt într-o continuă mișcare, jucătorii străini vin din alte culturi și nu ar putea să înțeleagă un astfel de comportament. Eu cred în disciplină, în respectul reciproc și în conștientizarea jucătorilor despre ceea ce trebuie să facă. Trebuie să îi faci să își dorească ei înșiși să fie disciplinați, atât pentru ei, pentru cariera lor, cât mai ales pentru echipă”.

Despre cum reacționează în cazul unui act de indisciplină, antrenorul ne-a declarat: „În primul rând, mă străduiesc să nu apară. Depinde de ce fel de acte de indisciplină se întâmplă. Noi am ajuns la nivelul că dacă un jucător întârzie la un antrenament, se duce singur și virează niște bani într-un cont al echipei. Cât de mulți sunt acei bani, întrebați-i pe jucători! Depinde de situație. Sigur, dacă întârzii unul sau două minute, nu e o problemă. Revenind la întrebare, nu ne-am confruntat, din fericire, în ultimii ani, cu acte grave de indisciplină și sper să nici nu existe”.

Cea mai mare bucurie

Antrenorul Cristian Achim afirmă că cea mai mare bucurie trăită pe banca echipei noastre a fost cucerirea celui de-al doilea titlu național, în ediția 2017/2018.

„Am simțit cea mai mare satisfacție după câștigarea celui de-al doilea titlu de campioană națională, pentru că a fost confirmarea primului titlu, obținut în sezonul 2015/2016. Am dovedit atunci că putem repeta acea performanță și nu am realizat întâmplător acele rezultate”.

La polul opus, cea mai mare dezamăgire a fost sezonul 2014/2015, în care lotul „leilor roșii” a fost decimat de accidentări, iar echipa nu a reușit să se implice în lupta pentru medalii. „Sper să nu mai avem parte niciodată de un astfel de sezon”, a spus Cristian Achim.

Antrenorul Cristian Achim FOTO: ARHIVA JB

„Mă consider și eu ca fiind orădean”

Reputatul antrenor, originar din Râmnicu Vâlcea, ne-a răspuns la unele întrebări referitoare la viața sa personală, extra-baschet.

JB: De mai bine de 15 ani, sunteți doar musafir acasă. Cum gestionați acest lucru cu familia?

Cristian Achim: Printr-o comunicare foarte bună. Familia este alături de mine și mă sprijină în totalitate. Avem un băiat, care acum este mare. Stau acasă două luni și jumătate în fiecare an, în perioada de pauză competițională. În rest, dacă am două-trei zile libere, plec acasă, să fiu alături de familie, de cinci-șase ori pe an.

JB: Ce alte pasiuni aveți, pe lângă baschet?

C.A.: Am o mare pasiune, muzica. Ascult multă muzică, o muzică mai elitistă – jazzul. Sunt un colecționar de CD-uri de jazz, am foarte multe.

JB: Preferați automobilul sau mersul pe jos?

C.A.: Mie îmi place mersul pe jos, de fiecare dată merg pe jos dacă timpul îmi permite acest lucru.

JB: Mâncare vegană sau clasică?

C.A.: Mănânc meniul care este servit întregii echipe, deci nu prea am de ales. Dar nu sunt un mare fan al cărnurilor, prefer salatele.

JB: Teatru sau cinema?

C.A.: Îmi plac ambele. Parcă mai mult teatrul. Din păcate, nu prea am timp să le frecventez.

JB: Ce s-a schimbat aici, după venirea dumneavoastră?

C.A.: Dacă mă refer la echipă, la club, după cum am mai spus, am devenit o echipă respectată în țară și cunoscută în Europa. Mă bucur că putem să ne menținem sus și să avem constanță în rezultate. Referitor la oraș, pot să spun că mă consider acum și eu un orădean, după atâția ani petrecuți aici. În Oradea și în județul Bihor s-au produs schimbări extraordinare. Avem cel mai frumos oraș din România, de departe, avem cea mai bună infrastructură rutieră, dar și sportivă. Schimbările sunt vizibile, sunt uriașe. Aproape totul s-a schimbat în bine, atât în oraș, cât și în județ. O spun din situația unui om care circulă mult în țară. Oradea este un oraș în care nu prea se mai stă în trafic, este un lucru remarcabil, față de alte orașe.