LPS CSS Bihorul a fost repartizată în serie cu Pro Baschet Cluj, LPS Arad şi CSS Bega Timişoara.
Primul turneu s-a desfăşurat la Oradea. CSŞ LPS Bihorul a obţinut trei victorii, după cum urmează: 82-58 (16-15, 15-19, 22-12, 29-12), cu LPS Arad, de la gazde remarcându-se în acest meci Raul Flaundra, marcator a 32 de puncte; 76-63 (25-6, 23-22, 13-15, 15-20) cu Bega Timişoara, nu fără emoţii, în urma unei căderi inexplicabile după pauza mare; 97-93 (15-29, 23-16, 23-17, 36-31) cu Pro Baschet Cluj, după o dispută de zile mari.
Clujenii au avut un debut fulminant, distanţându-se la 14 puncte. Orădenii au revenit în joc începând din sfertul doi, când Flaundra, Hora şi Torok au tras efectiv echipa după ei. În cele din urmă, gazdele au câştigat partida şi, implicit, turneul.
Adrian Ciucurita
Citiți principiile noastre de moderare aici!