Orașul nostru a fost reprezentat de Bianca Benea, Alexandra Drăgan, Petra Jurău și Maria Câmpan, de la CSM Oradea (antrenor Andrei Timoce), care au concurat în proba feminină de spadă. Cel mai bun rezultat a fost realizat de Bianca Benea, care a cucerit medalia de bronz în întrecerea individuală. Coechipierele sale au obținut următoarele clasări: Alexandra Drăgan – locul 12; Petra Jurău – locul 27, Maria Câmpan – locul 30.
Alexandra Drăgan, Petra Jurău și Maria Câmpan se află încă la vârsta junioratului. La concurs au luat parte 43 de concurente de la cluburi din întreaga țară. Bianca Benea a fost învinsă în semifinale de Teodora Ion (Farul Constanța), cu scorul de 15-10. Medalia de aur a fost câștigată de Alexandra Predescu (CSA Steaua București).
Formația CSM Oradea, alcătuită din cele patru spadasine, a luat parte la proba pe echipe, unde s-a situat pe locul 3, obținând medalia de bronz. Echipa orădeană a trecut de UNEFS București în sferturile de finală, scor 45-36, dar a fost învinsă în semifinale de CSA Steaua, scor 33-45. La proba pe echipe au luat parte zece formații. Titlul național a fost adjudecat de echipa CSA Steaua.
Citiți principiile noastre de moderare aici!