Selecţionerul reprezentativei României, Vlad Hagiu, a anunţat disputarea la Oradea, în luna febriarie 2007, a unul turneu internaţional, cu prilejul inaugurării oficiale a Bazinului olimpic, care urma să fie acoperit. La turneu au fost invitate echipe naţionale de prestigiu din poloul european: Ungaria, Croaţia, Germania şi Grecia. Competiţia urma să fie cel mai puternic turneu de polo disputat în România în ultimii ani.
Termen tergiversat
Lucrările de acoperire ale Bazinului olimpic orădean trebuiau să fie finalizate la data de 1 noiembrie 2006. Din nefericire, lucrările nu au fost finalizate la timp, termenul de predare fiind tergiversat ulterior de mai multe ori. La ora actuală, cu circa o lună înainte de începerea turneului internaţional, bazinul este departe de a fi finalizat, fiind evident că lucrările nu vor putea fi terminate în timp util. În aceste condiţii, conducerea federaţiei a luat decizia de a muta competiţia la Bazinul olimpic Politehnica din Cluj-Napoca, pentru a salva situaţia.
Directorul CS Municipal, Petruţ Drăgan, regretă că Oradea nu poate găzdui acest turneu.
„Am ţinut în permanenţă legătura cu cei de la federaţie, sugerându-le să se gândească şi la o variantă de rezervă în cazul în care bazinul nu va fi gata la timp. Din păcate, acest lucru s-a întâmplat, spre regretul nostru. Eu am încercat să pun presiune asupra constructorilor, dar fără rezultate.
Dacă în vară, lucrările au fost finalizate în termen, înainte de începerea Campionatului European, de data aceasta nu s-a mai putut. Încă o dată se dovedeşte faptul că la noi totul se poate face numai cu hei-rup, în stil pompieristic. Nu este însă în nici un caz vina Clubului Sportiv Municipal Oradea, sau a poloului orădean, pentru această situaţie. Sper că federaţia este conştientă de acest fapt, iar mutarea turneului nu va afecta în nici un fel poloul local şi echipa CSM Leonardo”, ne-a declarat Petruţ Drăgan.
Gavril Nutiu
Trimite articolul
Xconsider ca totusi e un compromis intre presa scrisa bihoreana (oradeana ) si maharii care jongleaza banii si ne mint ca ar reprezenta interesele locale .in orice activitate”normala” o pierdere ,un prejudiciu,etc trebuie recuperat.ne informati cu stiri de la revelion ,de pe santiere de lucru (oradea ii un santier continuu probabil sa nu se poata face niciodata un bilant ),dar nu ne informati macar de o masura de recuperare din partea autoritatilor la una din smecheriile cu banii publici ! chiar nu sint !? probabil si cu bazinul “apele nu sint limpezi din vara” …am inteles ca presa nu poate ancheta ,dar puneti presiune si sint multi ochi si multe urechi care va mai pot ajuta…odata si odata trebuie opriti si pus piciorul pe git ca sintem manevrati de ani buni si acceptam tot pe banii nostri, motivatiile infantile ale unora care efectiv tragind sforile ar trebuie sa fie atenti ca incep sa li se rasuceasca in jurul gitului …
Din partea unui om penibil, nu putea sa vina decat un comentariu penibil, cu privire la taraganarea lucrarilor la Bazinul Olimpic !
Cum poate afirma PENIBILUL conducator, ca aceasta scamatorie facuta de Primarie si de firma care “efectueaza lucrarile”, va ramane fara urmari. Putem fi siguri ca nu vom mai primi in graba organizarea nici unui turneu de amploare in orasul nostru. Nici cei de la conducerea forurilor europene sau mondiale nu sunt prosti, o data pacaliti … Asta e, speram k presiunea de care aminteste PENIBILUL sa vina o data si pe capul lui (pe bune), ca prea lejer ia proportii BALENA.