Comisia de Apel a sistemului naţional de licenţiere a finalizat luni analiza memoriilor depuse de unele cluburi, printre care şi Liberty Oradea. Astfel, comisia a decis să acorde licenţa pentru anul 2006/2007 clubului patronat de Marius Vizer.
Cunoscutul medic sportiv orădean Mircea Lucaciu va participa în perioada 13-18 iunie la Congresul Mondial de Medicină Sportivă, care se va desfăşura în capitala Chinei.
Turneul national de tenis de câmp dotat cu Trofeul Academiei a început azi la CS Vointa. La startul competitiei s-au aliniat peste 100 de tenismeni de la cluburi din întreaga tarã.
În localitatea poloneză s-a desfăşurat cea de a XXVII-a ediţie a Campionatului European de karate tradiţional. Au fost prezenţi 350 de karateka reprezentând 18 ţări, printre care şi lotul României condus de sensei Dan Stuparu.
Pe scena Teatrului de Stat vor defila sâmbătă, de la ora 17, urmaşii lui Hercule. A noua ediţia a Trofeului Hercule va aduna la start culturişti din România, Ungaria, Serbia, Italia, Slovacia şi Moldova.
Baza sportivă Voinţa va fi de vineri până duminică gazda Trofeului Academiei, o competiţie de categoria a IV-a cu un buget de 5.000 RON, din care premiile valorează 2.500 RON.
Echipa CSM Leonardo a debutat „cu stângul” la turneul de baraj pentru menţinerea în Liga Naţională, fiind învinsă de Poli Iaşi cu scorul de 31-29 (13-12).
Ceea ce pentru mulţi părea un scenariu fantezist la începutul campionatului iată că s-a realizat. CF Liberty a promovat pe prima scenă a fotbalului românesc cu o echipă formată în mare parte din jucători tineri.
powered by Surfing Waves
Cultură
Apărut la Editura Humanitas, volumul i-a adus pentru a doua oară titlul de „Tânărul Prozator al Anului”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Borod a semnat recent contractul pentru realizarea unui parc fotovoltaic, destinat producerii de energie din surse regenerabile, pentru autoconsumul localității.
Bihon CSM Oradea
Fuziunea dintre echipele de polo juniori ale cluburilor Crișul și Dinamo Oradea a pus bazele viitoarei campioane CSM Oradea, care a câștigat 9 titluri naționale consecutive.
Economic
Recent, autoritățile din domeniul pensiilor și sănătății au introdus un set actualizat de reguli, care vizează modul în care pensionarii români stabiliți în afara țării contribuie la sistemul de asigurări de sănătate din România.
Economic
Contractul de asigurare pentru șomaj reprezintă o formă opțională de participare la sistemul asigurărilor pentru șomaj, destinată unor categorii limitate de persoane care nu sunt încadrate automat în sistem.
BIHON Sport local
Cea de-a doua echipă orădeană din Superliga de polo, CSU Oradea, a câștigat cu scorul de 7-6 (0-2, 4-1, 2-2, 1-1) meciul 2 cu Sportul Studențesc București, contând pentru finala turneului play out.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat din Oradea a ajuns în atenția procurorilor după ce a trimis mai multe mesaje de amenințare cu moartea lui Mihai Lasca, președintele Partidului Patrioților Români și deputat de Bihor în legislatura 2020-2024, dar și unui avocat din București, Mihai Rapcea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Caravana națională care transformă spațiile urbane în terenuri temporare dedicate mișcării, sportului și jocului s-a oprit pentru două zile la Oradea.
Cultură
Sub genericul „Muzeele orădene împreună!”, Noaptea Muzeelor a ajuns la ediția a XI-a.
Bihon CSM Oradea
CSM Oradea conduce cu 2-1 în seria cu CSA Steaua București, după primele trei meciuri din finala Superligii Naționale de polo.
Cultură
Artistul este o prezenţă constantă la festivalurile şi târgurile din ţară, atât cu instrumente muzicale, cât şi cu jonglerii.