O mare speranţă
Orădeanca a trecut în primul tur al competiţiei de Alexandra Cadantu (România),
scor 6-3, 6-2, învingând-o apoi în turul secund pe Lenka Wienerowa (Slovacia),
scor 6-0, 6-1. În turul III, Alexandra a întâlnit-o pe favorita numărul doi
a concursului, Gabriela Niculescu (România), singura care a reuşit să-i smulgă
un set. Orădeanca s-a impus cu 6-2, 5-7, 6-4. În semifinale, Sere a învins-o
pe favorita numărul şase, Antonia Xenia Ionuţ (România), scor 7-5, 6-1. În finală,
orădeanca a câştigat în faţa bulgăroaicei Nadejda Vassilieva (nr. 747 WTA),
scor 6-4, 7-5.
Alexandra Sere se afla înaintea turneului de la Bucureşti pe locul 559 în clasamentul
mondial feminin (WTA). Ea este legitimată la CS Frontiera Oradea, dar se pregăteşte
la clubul TC Rotweiss Straubing (Germania). În vârstă de 17 ani, Alexandra Sere
este una din marile speranţe ale tenisului feminin orădean.
Mlendea, învingător
La competiţie au participat şi alte jucătoare orădene. Ortansa Nicoleta Danciu
(CS Sănătatea) a fost învinsă în primul tur al calificărilor în faţa Alisei
Buslayeva (Ucraina), scor 6-7 (4), 3-6. Nicoleta Bara (CS Voinţa) a pierdut
în turul secund al calificărilor în faţa Ioanei Stănică, scor 1-6, 0-6. Sora
sa, Alexandra Bara, a fost învinsă în aceeaşi fază a competiţiei de către Ana
Movissyan (Armenia), scor 1-6, 2-6. În proba de dublu, perechea Nicoleta şi
Alexandra Bara a fost învinsă în primul tur de către cuplul Benedeta Davato
(Italia), Ana Movissyan (Armenia).
Un alt succes orădean s-a înregistrat în turneul masculin McCann Futures Cup
„Ion Ţiriac”, de la Bucureşti, desfăşurat tot la Tenis Club Herăstrău. Proba
de dublu a fost câştigată de perechea Adrian Gavrilă (Bucureşti), Andrei Mlendea
(Oradea), care a învins în finală perechea Cosmin Coteţ, Marius Zay, cu scorul
de 6-4, 6-2. La simplu s-a impus Victor Ioniţă, care l-a învins în finală pe
Teodor Crăciun, cu scorul de 4-6, 7-6 (6), 6-3.
Gavril Nutiu
Trimite articolul
XBravo Alexandra…. mult succes mai departe1