Filmarea a fost realizată de un sibian care trecea pe strada Podului din cartierul Gușterița, scriu cei de la Ora de Sibiu.
Realizatorul filmării a fost surprins de faptul că cei șase tineri făceau echilibristică pe un scuter, chiar în mijlocul șoselei. Din cauza faptului că filmarea a fost realizată cu mijloace neomologate, polițiștii nu-i pot sancționa pe tinerii teribiliști, ai căror exercițiu de echilibristică putea avea urmări grave.
„Menționăm faptul că, în conformitate cu articolul 109, aliniatele 1 și 2 din OUG 195/2002R privind circulația pe drumurile publice, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se realizează direct de către polițistul rutier ori cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate, omologate și verificate metrologic”, a explicat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter, potrivit sursei citate.
Trimite articolul
XLegislatia din Romania!!!!! 👍👍👍👍👍
Intr-un caz de viol, sau omor, singura dovada in instanta ar fi filmarea unui cetatean cu telefonul mobil ce s-ar intampla? Ar scapa violatorul sau criminalul pentru ca a fost filmat cu un aparat care nu e omologat? Asta-i tara lui Pește Vodă Papură, va mai mirati unde ne aflam ca si natie si tara?
Toate interpretarile si interpelarile sunt facute de angajati ai statului care sunt fie incompetenti, fie nu vor sa munceasca. Asa s-a ajuns in situatia actuala, in care infractorul are intotdeauna dreptate, iar victima este abuzata de ,,autoritati” , daca nu tace.
Constatarea se face cu propriile simturi, daca este cineva care stie legea si doreste sa o aplice.
Este mai comod sa omiti, pentru ca nu mai ai nimic de lucru.
Urmarea este cea din teren, regasita intr-o maxima: cand justitia este nedreapta, este periculos sa ai dreptate.