„Am început anul 2020 bine. Din punct de vedere financiar nu vom avea probleme. Avem finanţare de la Minister, în primă fază, de aproape 115 milioane de lei, la un fond de salarii de nouă milioane și jumătate. Dacă faceţi o socoteală şi înmulţiţi cu 12, sunt undeva acolo”, a spus rectorul Constantin Bungău.
Acesta a asigurat că Universitatea va putea asigura și fondul de rulment pentru proiectele pe care le are în derulare.
De asemenea, Universitatea din Oradea se laudă și cu fonduri pentru 26 de acţiuni extracurriculare, pe care le va organiza pentru studenţi (workshopuri, conferinţe, competiţii etc.).
Din fonduri europene, instituția deține bugete generoase și pentru cele trei școli de vară – pe care și le-a propus să le organizeze în ultimele două săptămâni din luna iulie a acestui an și la care vor participa cel puțin 200 de elevi din clasele a X-a, a XI-a și chiar din anii terminali.
Un alt capitol pe care Universitatea din Oradea îl poate acoperi fără niciun fel de probleme este cel al mobilităților pentru studenții ERASMUS.
„Nu am găsit soluţia să găsim studenţi care să facă aceste mobilităţi, nu numai în Europa ci şi în alte ţări din afara Europei. Bugetele sunt foarte generoase şi se întind pe trei ani în faţă.
Din acest punct de vedere, stăm bine. Sigur, ceea ce trebuie să facem noi, conducerea, este să asigurăm bunul merg al activităţilor şi acţiunilor. Mai departe, ţine de fiecare în parte – studenţi şi colegi deopotrivă, astfel încât UO Universitatea Oradea să rămână pe poziţiile fruntaşe sau să avanseze de aici încolo”, a conchis rectorul demisionar al Universității din Oradea.
„A fost cel mai bun an pe care l-a avut Universitatea Oradea”
Rectorul Constantin Bungău a declarat că 2019 a fost bogat în venituri, proiecte și granturi la Universitatea din Oradea.
Rectorul Universităţii Oradea, Constantin Bungău, a declarat miercuri, într-o conferință de presă, că anul 2019 a fost cel mai bun pe care Universitatea din Oradea l-a avut cel puţin în ultimii opt ani.
„Anul 2019 a fost un an bun spre foarte bun, eu spun cel mai bun an pe care l-a avut Universitatea din Oradea din ultimii opt ani, cel puţin de când sunt eu rector. Şi din punct de vedere al bugetului, a fost un buget foarte generos, de 224 de milioane de lei, cu 35% mai mare decât anul precedent. Nu am avut probleme cu salariile, dimpotrivă, am acoperit şi legea 85. Am pornit foarte, foarte multe proiecte la Universitatea din Oradea, granturi de toate felurile, pentru dezvoltarea resursei umane, de cercetare şi foarte, foarte multe pentru studenţi”, a declarat rectorul Bungău.
Un obiectiv major al Universității din Oradea este îmbunătățirea activităților și creșterea ratei de succes în procesul de învățământ, cu accent pe reducerea abandonului școlar și susținerea studenților cu nevoi și probleme. În proiectele Universității din Oradea sunt angrenați în jur de 400 dascăli.
Concurență mare
Referitor la indicatorii de perfomanță ai Universității, rectorul Constantin Bungău a arătat că nu este mulțumit la toate capitolele, întrucât abandonul tot există, cum de altfel există și o concurenţă foarte mare pe piaţa de învăţământ superior.
„Trebuie să fii tot mai bun din toate punctele de vedere ca studenţii să vină la tine la universitate, să ai spaţiile foarte bine amenajate ca să le oferi condiții studenților și nu ai plângeri din partea acestora, iar acest fapt presupune mult mai multe resurse financiare şi implicare”, a mai spus rectorul Bungău.
Potrivit acestuia, atât rezultatele, cât și indicatorii sunt foarte buni. De altfel, el a arătat că a atins peste 90% dintre indicatorii pe care și i-a propus în planul său managerial pentru ultimul mandat în fruntea Universității.
„Asta nu înseamnă că nu putem face lucruri mai bine. Nu avem cum să fim întotdeauna mulţumiţi”, a mai adăugat Bungău.
În plus, a arătat rectorul, Universitatea din Oradea a progresat enorm în ultima vreme și a atras nenumărate fonduri pentru a crea condiții de studiu.
„A crescut numărul studenților, inclusiv al studenților străini – creșterea numărului studenților străini fiind un alt obiectiv al nostru, al Universității. Numărul acestora a depăşit o mie. Am atras foarte multe fonduri europene; precizez doar trei proiecte mari de construcţie sau renovare, unul de 6 milioane de euro, altul tot de 6 milioane de euro şi un Centru de transfer tehnologic de 7 milioane de euro, plus căminele noi în parteneriat cu Primăria Oradea şi Compania Naţională de Investiţii. Şi avem şi alte proiecte în derulare pe care trebuie să le susţinem în continuare”, a mai punctat Bungău.
Trimite articolul
XLa tomberon cu el, cum a ajuns si amicul lui Curila Sorin. Niste capuse care nu au facut nimic, doar si-au facut parte.
bine ca le da bani da la serviciu nu merg. aia de la medicina am auzit ca nu merg aproape de loc. a doua oara cand aud pe trambai cum se pling copii ca nu au facut scoala ca nu a venit profesorii
-
Saptamana aceasta nu au scoala pt ca studentii sunt in sesiunea de restante