Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 5 milioane de euro, iar lucrările vizează atât alimentarea cu apă potabilă, cât și introducerea rețelelor de canalizare și construirea unei stații de epurare moderne. Proiectul prevede introducerea rețelei de alimentare cu apă în satul Boianu Mare, unde aproximativ 240 de gospodării vor avea posibilitatea de a se racorda la rețeaua publică. Totodată, în satele Boianu Mare și Păgaia se realizează rețele de canalizare menajeră, care vor deservi un număr total de 580 de gospodării. Pentru colectarea și tratarea apelor uzate, în satul Păgaia va fi construită o stație de epurare, în conformitate cu normelor europene.
Lucrările sunt deja în desfășurare și au ajuns la un stadiu de execuție de aproximativ 40%. Termenul estimat pentru finalizarea întregului proiect este sfârșitul anului 2026. Cofinanțarea, în valoare de 600.000 de lei, este asigurată de Primăria Boianu Mare, iar Consiliul Județean Bihor sprijină proiectul cu suma de 100.000 de lei, pentru acoperirea cheltuielilor neeligibile.
„Este una dintre cele mai importante investiții din ultimii ani pentru comuna noastră. Prin acest proiect, aducem apă curentă și canalizare în gospodăriile oamenilor, servicii esențiale pentru o viață decentă. Este un pas mare înainte spre normalitate și spre o comună mai civilizată, mai atractivă pentru familiile tinere și investitori. Le mulțumesc tuturor celor care ne-au sprijinit, inclusiv Consiliului Județean Bihor, pentru implicare”, a declarat primarul comunei Boianu Mare, Ioan Bandula.
Finalizarea acestei investiții va îmbunătăți semnificativ calitatea vieții în Boianu Mare și Păgaia, contribuind nu doar la confortul locuitorilor, ci și la protejarea mediului, prin gestionarea modernă a apelor uzate. Este încă un exemplu clar că administrația locală poate realiza rezultate concrete, atunci când există viziune și angajament pentru dezvoltarea comunității.
Citiți principiile noastre de moderare aici!