Marcus Buzle, manager de dezvoltare la Universitatea Emanuel din Oradea, spune că acesta este unul dintre cele mai frumoase momente din viața universității, deoarece tinerii vin aici prin a primi sprijin în orientarea în carieră.
După 3 ani de pauză provocată de pandemiei, conferința a avut loc anul acesta cu un entuziasm deosebit atât din partea elevilor cât și din partea profesorilor și studenților. “Pe 14-15 aprilie am avut bucuria să întâlnim în campusul Universității Emanuel aproape 400 liceeni din toate zonele țării. Unele județe, precum Bistrița Năsăud și Arad au fost reprezentate de grupuri mari de tineri, aproximativ 50-60, altele precum Galați, au avut câte un singur reprezentant curajos, care a traversat țara gândindu-se la viitorul lui, spune managerul de dezvoltare al Universității Emanuel Marcus Buzle. Programul conferinței a inclus două runde de seminarii la cele 6 specializări :teologie, litere, muzică, asistență socială, management și informatică economică din cadrul universității. “Partea frumoasă este că am putut să oferim liceenilor încă nehotărâți în privința carierei șansa de a participa la două specializări diferite. În cadrul Quo Vadis Juvenis am organizat competiții sportive, muzicale, de memorare de versete și de public speaking. Pot să spun că am fost uimit de potențialul unor tineri de 17-19 ani de a vorbi în public”, explică managerul de dezvoltare al UEO. Special gândit pentru nevoile tinerilor a fost momentul de închinare final. “De ce am făcut lucrul acesta în cadrul unei conferințe pentru liceeni? La UEO suntem interesați de dezvoltarea moral-spirituală a elevilor, în aceeași măsură în care suntem interesați de dezvoltarea lor profesională.
În concluzie, aș dori să vă împărtășesc gândurile pe care Dana Deneș, o elevă din Beclean, le-a postat pe Instagram în urma conferinței: .În urma acestui eveniment adresez mulțumiri speciale tuturor colegilor care s-au implicat în organizare, studenților noștri care au voluntariat în mod exemplar, bisericilor baptiste din Oradea și Sânmartin care ne-au sprijinit în găzduirea elevilor și mai ales Tatălui Ceresc care ne-a binecuvântat peste măsură”, e mesajul managerului de dezvoltare al Universității Emanuel, Marcus Buzle.
Citiți principiile noastre de moderare aici!