Deák Bernadett , Divin Péter, Drăgan Alexandra Maria, Dragoș Mihai Dobocan, Taar Alexandra Andreea, Ilisz Dominik, Mabda Darius Valentin și Verdeș Diana sunt tinerii artiști și sportivi din Bihor care au intrat în comunitatea premianților programului MOL România de promovare a talentelor.
MOL România și Fundația Pentru Comunitate susțin performanța a 581 de tineri sportivi și artiști. Aceștia au obținut finanțare în valoare totală de 563.000 de lei.
În cadrul celor 16 ediții ale programului, între anii 2006-2021, au fost acordate finanțări în valoare de peste un milion de euro, respectiv 5.467.000 lei, pentru 3.062 de tineri talentați. La nivelul județului Bihor, pe parcursul celor 16 ediții, au fost finanțate 68 de proiecte cu suma totală de 155.000 lei, în beneficiul a 92 tineri sportivi și artiști.
Rezultatele concursului de proiecte din cadrul celei de-a 16-a ediție a Programului MOL de promovare a talentelor au fost făcute publice de MOL România și Fundația pentru Comunitate.
Rezultate mondiale
„Suntem foarte mândri și foarte bucuroși că am ajuns la cea de-a 16-a ediție a programului MOL pentru susținerea tinerelor talente. Tinerii pe care i-am sprijinit de-a lungul acestor ani și-au demonstrat valoarea atât la Jocurile Olimpice de la Tokyo, cât și la diferite alte competiții interne și internaționale. Pentru noi, echipa MOL România, este o onoare că le-am putut fi alături încă de la început, iar faptul că unii dintre ei sunt deja parte a unei elite internaționale, reconfirmă valoarea programului nostru, rigurozitatea metodelor de selecție și ne alimentează energia pentru a merge mai departe”, a declarat Camelia Ene, Country Chairman & CEO MOL România.
Din echipa României la Jocurile Olimpice Tokyo 2020 au făcut parte șase sportivi beneficiari ai diferitelor ediții ale Programului MOL de promovare a talentelor: Szőcs Bernadette – tenis de masă, Incze Kriszta – lupte libere, Robert Glință, Daniel Martin și David Popovici – înot, Miklós Andrea – atletism. David Popovici a obținut locul 4 la 200 metri liber și locul 7 la 100 metri liber, Szőcs Bernadette locul 5 la dublu mixt și în echipă, Incze Kriszta și Robert Glință locul 8 la lupte libere, respectiv 100 metri spate.
1.114 tineri selectați
La ediția din acest an a Programului MOL de promovare a talentelor au fost înscrise 409 proiecte, prin care 1.114 de tineri sportivi și artiști au solicitat finanțare în valoare totală de peste 2.667.000 de lei. Alocarea fondului de 563.000 lei s-a făcut în urma selecției realizate de către juriile specializate din sport și artă, fiind declarate câștigătoare 186 de proiecte, prin care obțin finanțare 581 de tineri talentați. Cele 99 de proiecte sportive sunt susținute cu suma totală de 223.000 lei, cele 53 din domeniul artelor cu 200.000 lei, iar cele 34 de proiecte din categoria de vârstă de peste 18 ani cu 140.000 de lei.
„Bucuria acestui moment, faptul că am ajuns la cea de-a 16 -a ediție a acestui program, ne-a fost umbrită de despărțirea de Ivan Patzaichin. Timp de șapte ani el a făcut parte din juriul Programului MOL de susținere a tinerelor talente și a fost pentru noi o onoare să îl cunoaștem și să beneficiem de prezența și priceperea lui în identificarea tinerelor talente. Îi mulțumim pentru că ne-a fost alături, pentru că ne-a servit drept exemplu și nu putem decât să promitem că mergem mai departe, purtându-l în gândurile noastre”, a declarat András Imre, directorul Executiv al Fundației Pentru Comunitate.
Listele proiectelor finanțate parțial sau integral sunt publicate pe www.molromania.ro și www.pentrucomunitate.ro
Sponsorizări
În cadrul Programului MOL de promovare a talentelor, un solicitant poate să obțină finanțare în valoare maximă de 10.000 lei pentru a acoperi cheltuielile de transport legate de activitatea sa sportivă sau artistică sau pentru a achiziționa echipamente și materiale. Din finanțarea totală a ediției a 16-a, 223.000 lei sunt destinați sportului, 200.000 lei domeniului artelor și 140.000 lei pentru categoria de vârstă de peste 18 ani, în cadrul căreia pot solicita sprijin acei tineri care au beneficiat deja de sponsorizări în ultimii ani și au depășit vârsta majoratului.
Proiectele din domeniul artei au fost selectate de un juriu alcătuit din:
Márkos Albert, violonist, concert-maestrul Filarmonicii Transilvania din Cluj, președintele juriului, Miriam Cuibus, actriță a Teatrului Național Cluj, lector al Facultății de Teatru și TV din cadrul Universității Babeș-Bolyai, Timotei Nădășan, grafician, director al revistei de artă contemporană IDEA, Nelida Nedelcuț, profesor universitar, prorector al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, Erich Türk, organist, lector al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj.
Membrii juriului la categoria sport au fost: Violeta Beclea Székely, campioană europeană, vicecampioană olimpică la atletism, director al departamentului de marketing și comunicare din cadrul Comitetului Olimpic și Sportiv Român, președintele juriului, Ion Bădescu, antrenor de înot la Clubul Sportiv Școlar Nr. 1 Timișoara, laureat al Premiului Mentor pentru excelență în educație 2020, Laura Cârlescu Badea, campioană olimpică și mondială la scrimă, Narcisa Lecușanu, membru executiv în cadrul Federației Internaționale de Handbal, Marian Ursescu, jurnalist, Gazeta Sporturilor.
Fundația Pentru Comunitate este o organizație non profit înființată la Cluj în 2008 cu scopul de a sprijini talentul, cunoașterea, solidaritatea, valorile comunitare, astfel încât lumea noastră să devină mai prietenoasă. Pentru realizarea scopurilor anunțate, Fundația sprijină activități în domeniul cultural, educativ, social, comunitar, sportiv și de recreație. Sprijină de asemenea copii și tineri în suferință, precum și acele organizații care se ocupă de însănătoșirea și reabilitarea lor. JB – C.D.
Tineri selectați din Bihor:
Deák Bernadett și Divin Péter, orientare în alergare
Drăgan Alexandra Maria, scrimă
Dragoș Mihai Dobocan și Taar Alexandra Andreea, pictură, desen, grafică
Ilisz Dominik, pian
Mabda Darius Valentin, balet
Verdes Diana, atletism
Citiți principiile noastre de moderare aici!