Consumatorii au puterea de a lua cele mai bune decizii pentru ei, bazându-se pe informațiile generate de aplicația InfoCons. Totodată consumatorii pot genera o listă de produse preferate, pentru a afla instant cantitatea totală pe care aceste produse o au din punct de vedere al: aditivilor alimentari şi tipul acestora, sare, zahăr şi calorii. Astfel, aceştia pot decide dacă consumă sau nu toate aceste produse în funcţie de rezultatele obţinute.
Informaţi
Aplicația InfoCons adună numerele de telefon pentru Urgențe, Ambulanță, Poliție, Pompieri, Protecția Consumatorului, Protecția Copilului și a altor numeroase instituții utile din țară și din străinătate, în secțiunea SOS. Posibilitatea de apela numerele direct din aplicație, dar și traducerea acestora în limba țării vizate și în limba engleză, te ajută să câștigi timp în situațiile în care acesta este extrem de prețios. Astfel, având la îndemână în orice moment și indiferent de locul în care mergi o „agendă” cu tot ce aveţi nevoie, puteţi evita surprizele neplăcute care vă pot pot strica vacanța. Simplu, ușor și rapid de accesat, secțiunea SOS din Aplicația InfoCons a fost dezvoltată pentru a veni în sprijinul consumatorilor în momentele de criză, urgență și nu numai.
Cât aştepţi la graniţă
Accesând secțiunea SOS din Aplicația InfoCons, puteţi afla care sunt timpii de așteptare în punctele de trecere rutieră a frontierei din România. Așadar, fie că sunteţi încă acasă și vreţi să vă planificaţi întregul traseul până la destinația de vacanță cu precizie sau sunteţi chiar pe drum, puteţi accesa rapid această opțiune, pentru a afla cât timp veţi petrece în punctele de trecere a frontierei. Aplicația InfoCons, unică la nivel internațional, dezvoltată independent și transparent, îți pune la dispoziție: acces la harta de adăposturi civile în caz de cutremur sau război, acces la alertele UE pentru produsele alimentare şi non-alimentare, ingredientele, alergenii, cantitatea de sare, tipurile şi numericul de E-uri (aditivi alimentari), caloriile, nota medie a fiecărui produs prin voturile consumatorilor, distanța de alergare, mers sau pedalat după consumarea produsului respectiv.
De asemenea, aplicaţia vă dă posibilitatea de a calcula cantitatea de sare, zahăr și calorii pentru cantitatea pe care dorești să o consumi. Există și posibilitatea de a afla câte E-uri, câtă sare, cât zahăr și câte calorii vei consuma la o masă prin selectarea produselor pe care vrei să le mănânci din lista cu produse salvate.
„Cu cât avem acces la mai multe informații, cu atât este mai greu să alegem! InfoCons te ajută să alegi în cunoștință de cauză tu pentru tine, fără perturbare din afară, pentru a avea acces direct, transparent, în timp real la o informație corectă și care te poate ajuta imediat! Ce să cumperi?! Ce mănânci?! Alertele rapide la standarde europene și nu în ultimul rând, cea mai completă și complexă bază de date de telefoane de urgență, care pot fi sunate direct din aplicație, în funcție de țara în care te afli! Ia atitudine!”, a punctat Sorin Mirelea, preşedinte InfoCons.
Citiți principiile noastre de moderare aici!