Concursul va avea loc marți, 17 mai, la sala de evenimente Ambasador Oradea. La eveniment vor participa 20 de barmani din toată țara.
În prezent competiția include două categorii și anume, Flair Competition și Mixology Competition. La proba Flair Competition, barmanii vor impresiona atât juriul cât și publicul cu mișcări spectaculoase, în timp ce mixează o băutură. La proba Mixology Competition concurenții sunt provocați să își dea frâu liber imaginației pentru a construi un concept în jurul unei teme.
Anul acesta tema este “Tiki Meets Hollywood”, așa că prin băutura lor concurenții vor transpune juriul și publicul în industria filmelor Americane. Concurenții vor fi jurizați de nume mari ai industriei precum Claudiu Mnerău – International awards winner/Bar Expert, Adrian Cărădeanu – Exquisite Bar Solutions/Bar and Barista Trainer, Szabolcs Szőke – International Flair Judge/Bar Expert, Krzysztof Rathnau – Brand Ambasador Lucas Bols/Bar Expert.
Începând cu ora 11:00 se va desfășura semifinala, iar de la 18:30 va avea loc marea finală.
Proiectul are ca scop mediatizarea artei din spatele barului, pentru a duce industria la un alt nivel. De asemenea, organizatorii doresc să adune la un loc barmani înzestrați pentru a putea să își exprime talentul, creativitatea, pasiunea și îndemânarea.
Premii pe măsură
La Flair Competition:
Locul 1 va câștiga 500 de euro și o excursie la Bar Convent Berlin 2022.
Locul 2 – 250 de euro și o excursie la Bar Convent Berlin 2022.
Locul 3 – 100 de euro
La Mixology Competition:
Locul 1 va câștiga 500 de euro și o excursie la Athens Bar Show 2022.
Locul 2 – 250 de euro și o excursie la Athens Bar Show 2022.
Locul 3 – 100 de euro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!