Aveți o afacere în județul Bihor, o fabrică de mobilă Elvila la Beiuș. Cum vă merge afacerea?
VIOREL CATARAMĂ.: Relativ prost, așa cum merge toată România. Pentru că fabrica este orientată, în proporție de peste 90%, la export, iar România duce o politică de descurajare a exporturilor și de încurajare a importurilor.
Concret, care sunt dificultățile pe care le întâmpinați în activitatea dvs?
V.C.: Un curs de schimb valutar menținut artificial în jos de către instituțiile Statului Român, pentru a încuraja importurile. În ultimii ani, toate prețurile, inclusiv salariile s-au majorat cu cel puțin 30%, în timp ce euro s-a depreciat cu circa 5%. Astfel, a devenit cea mai ieftină marfă în România, prin urmare favorizează importurile și blochează exporturile. Blochează, astfel, producția firmelor românești inclusiv pe piața internă, datorită importurilor.
De ce credeți că se întâmplă acest lucru, de ce se aplică această strategie?
V.C.: Din lipsă de patriotism, din neștiința și din prostia celor care au condus România în ultimii 30 de ani.
Ce soluție vedeți?
V.C.: Propun să revenim la un stat suplu, care să susțină capitalul românesc, capitalul autohton. Statul trebuie să susțină acumularea de capital, bazată pe exporturi și pe sprijinul efectiv al instituțiilor statului pentru firmele românești. Adică exact invers față de ce se întâmplă acum. Statul ar trebui să susțină activitatea ramurilor, îndeosebi a agriculturii, așa cum și alte țări fac acest lucru.
Dvs sunteți candidat pentru Parlament. Concret, ce măsuri propuneți?
V.C.: Destructurarea cartelurilor bancare. Statul să nu se mai împrumute la băncile românești, care într-o asemenea situație vor fi nevoite să își plaseze fondurile numai către sectorul privat, creditând planurile de afaceri. Propun impozitarea cu până la 95% a dobânzilor percepute de bănci peste media europeană. Politica de impozitare este un atribut suveran al Guvernului României.
Apoi, spargerea monopolului multinaționalelor. Statul va sprijini firmele românești să dezvolte activități complementare. Și vă explic: se vor reînființa magazinele de cartier deținute de firme cu capital românesc, ca o contrapondere la hypermarketuri. Doresc să creez concurență românească acestor multinaționale, care în acest moment dețin monopol.
Avem nevoie de o politică de curs valutar care să stimuleze exporturile și să descurajeze importurile. Astăzi, Carrefour ia cartofi din alte părți, pentru că sunt mai ieftini cu 30% decât cartofii din România.
O altă măsură: acordarea de subvenții corecte agriculturii, ca să-i fac competitivi, la nivelul subvențiilor din Uniunea Europeană.
De asemenea, scutirea de impozit pentru IMM-uri, pentru profitul reinvestit, pentru profitul realizat dn exporturi și pentru angajarea de personal. Voi susține reducerea taxării muncii, de la 42% la 35%.
Cine vă sprijină pentru implementarea acestor măsuri, pe care unii le-ar putea vedea ca fiind împotriva principiilor Uniunii Europene, în privința liberei concurențe și a pieței unice?
V.C.: Din contră, eu vorbesc despre spargerea monopolurilor și crearea unei concurențe reale, în România. Eu vorbesc despre creșterea economică a României și creșterea nivelului de trai din sectorul privat. Niciuna dintre măsurile propuse nu încalcă regulile UE. Sprijinul acestor politici mă aștept să vină din partea tuturor celor care lucrează în sectorul privat din România, cetățeni care împreună cu familiile se cifrează la 5,5 – 6 milioane de români.
Vă definiți ca liberal, ca om de dreapta, dar iată că ați ajuns să candidați într-un partid pe care Victor Ponta îl descrie ca fiind de centru-stânga. Cum vă simțiți în Pro România și ce trebuie să înțeleagă oamenii din virajul dumneavoastră?
V.C.: Pe fruntea mea scrie liberal, de dreapta. Din păcate, în România există mult mai mulți liberali de stânga. Dintre toate partidele parlamentare, cel mai de dreapta partid este Pro România, pentru că nu este relevant cum declari tu că te numești, ci este foarte important ce politici promovezi. Eu fac parte din aripa liberală din Pro România, liberalism de dreapta. Iar măsurile propuse de mine sunt măsuri eminamente de dreapta.
Comandat de Partidul PRO Romania Filiala Bihor, Publicat de Inform Media Press SRL. CMF 11200008
Publicitate electorala CH 11010
Trimite articolul
XMai elefantule ! Si eu anunt apocalipsa si pe tine ca primul sal duca dracu,hot securist ce esti ! Mai lasa gargara,oricum sanse zero sa te voteze cineva,poate,daca erai in tiganiada ta,peste Carpati,acolo mai gaseai fraieri !
Stefan Gheorghiu s-a inchis de mult , firmele rumunesti face kkt scump ca intodeauna , lvila si multi altii face numai kkturi scumpe , e timpul altora , multinationale ai de ales ce cumperi de la ele , daca nu esti precaut , in cartiere e jocuri de noroi si secandhendurile crasmele senchid , foarte bine , sa mearga si micii escrocci care au facut rivolutia la dat cu sapa print spania .
si fii lor epigoniii de kk la brutarii .
toti producatorii romani si parveniti se plang ca multinationalele le fac romanilor rau, pai mai fraierilor faceti si voi marfuri de calitate si la preturi accesibile cat mai mici, dar voi vreti sa produceti putin, marfuri de calitate indoielnica si la preturi mari inaccesibile, asa se comporta noii capitalisti care se plang tot timpul dar ei fac averi de zeci de milioane unii dintre ei dar se vaita mereu in loc sa-si vada de treaba.
si cand producatorii romani produc mizerii, asta sa cumparam? Este democratie daca ai uitat, este liber la cponcurenta si lucrul acesta face bine tuturor. Auzi tu impozitare cu 95%, tu te auzi cand vorbesti?
BIHON, de ce bagati in seama aceasta nulittate PRO minciuna, ati fost sa-i faceti poza la PRO sau ce o fi
Oare asa exemplu bun este el pt societate?
daca , virgula carrefour e asa de ticaloasa, de ce nu i da afara patronul pop din crisu? vorbe pt fraieri, ei numara mangotii si rad de tine, fraierul…”fara blat ma m saturat”, sa mori tu , kktule?
pe frunte ta scrie prostie, si ai o frunte cat o zi de aratura
sper ca materialalele comandate la toate jurnalele, sunt platite, altfel dupa alegeri, tu te alegi cu un sut in cur si ei fara bani
viorel ”alup igus”
Baii indivudul asta e.prost de legat dar si firma asta care pentru bani posteaza ideile staliniste unui cretin care poate are o facultate luata pe ţuica si juma de porc , mie scarba deja de cate ori deschid pagina , nu va satura nimeni de prosti si prostie , pentru bani poti da apa la moara pentru toti prostii din judet , muie ba cacatilor .
Marș la kkt, Mitica! Stați acolo in sudul vostru corupt și infect! Gaozarilor!
Sper sa nu mă inșel dar dacă imi aduc bine aminte Catarama a fost implicat in devalizarea Bancorex.
Sa ne explice CATARAMA, cum a pus el mana pe o multinationala , el nu a creat nimic
Nu vorbeste prostii, insa ce a pazit in toti acesti 30 de ani ? Varsta sa-l fi facut mai intelept ?
Un șmecher să nu zic hoț. Teoretic îmi datorează 200 mărci când m,a convins să depun bani la SAFI, fondul mutual al oamenilor de afaceri , unde Cataramă era președinte. Tot el că patron la Elvila, a cerut împrumut de la SAFI o mare sumă de bani. S,a dus la SAFI și și,a aprobat împrumutul, la o dobândă muuult mai mică decât piața. Așa a fraierit Viorel multi romani. Cei tineri ar trebui să știe
Ba da cat va da asta de tot il puneti pe prima pagina in fiecare zi ….
Sa dea el salarii decente la fabrica de mobila din beius. Acest specimen este un fals total, vine in bihor sa prosteasca lumea
Baaa, dar mai terminati cu cctul de Catarama!!!
Carpa aia obosita si imbotita pe post de paravan facuta din gunoi (gunoi ca si tine) arata caracterul unui om care toata viata lui a furat si a trait pe spinarea altora.
Cred ca stii ca oricare roman te incadreaza la junk.
La varsta ta este umilitor sa fii atat de umilitor.