Eugen David a fost fotbalist la echipa locală. Acum a demarat o acțiune de refacere a terenurilor de sport, pentru ca atunci când vremea și vremurile vor permite, copiii și tinerii să poată face mișcare.
„După o anumită perioadă de folosire, terenurile sportive se uzează și nu mai îndeplinesc cerințele calitative necesare. Din acest motiv, terenul de sport din localitatea Mădăras a intrat în renovare. A fost schimbată plasa care împrejmuiește terenul și s-a înlocuit iluminatul și gazonul sintetic. Având în vedere faptul că tinerii sunt atrași din ce în ce mai mult de activități statice, în detrimentul celor care implică sport și mișcare, sportul contribuind în mod esențial la dezvoltarea fizică armonioasă și la menținerea stării de sănătate la cote optime, încercăm să atragem tinerii către activități sportive. Practicarea sportului este o necesitate, aducând beneficii pe termen lung. În acest scop, un prim pas a fost reabilitarea terenului de sport din curtea școlii gimnaziale din localitatea Mădăras”, explică primarul demersul său.
O altă lucrare care schimbă imaginea, fiind un adevărat punct de atracție și de interes, este fântâna arteziană din localitatea Homorog. De acolo, oamenii își iau apă.
„Au fost realizate coșuri pentru depozitarea gunoiului, rastel pentru biciclete și ghivece cu flori. Mulțumim domnului consilier Chișe Călin, pentru florile oferite”, spunea primarul Eugen David.
De menționat că actualul consilier USR Călin Chișe a fost contracandidatul primarului liberal, dar nu a ezitat să aducă un plus lucrării executate de primărie, chiar dacă a pierdut alegerile. Călin Chișe este proprietarul unor sere de flori.
O parte dintre proiectele derulate în mandatul lui Eugen David sunt proiecte moștenite de la fostul primar Dan Tiurbe. Iar acestea nu sunt neglijabile din perspectiva sumelor și a manierei în care își vor pune amprenta pe viața localnicilor.
La începutul acestei ierni, s-a lucrat intens la finalizarea sitemului de canalizare din comună, obiectivul fiind acela ca la 1 decembrie 2020, întreg proiectul să fie finalizat, iar sistemul să fie pus în totalitate în funcţiune. Una dintre explicațiile pentru care lucrurile nu au mers în ritmul dorit de primar este faptul că avizele au fost eliberate greoi.
„Datorită modului greu în care se lucrează în această perioadă a epidemiei, e nevoie de mai mult timp pentru obţinerea avizelor necesare pentru branşamentele electrice, fără de care nu putem pune în funcţiune întreg sistemul. Au fost realizate toate demersurile necesare obţinerii acestora, sperând că le vom dobândi în cel mai scurt timp, pentru a ne putea bucura cu toţii de acceastă investiţie”, era unul din dezideratele primarului de Mădăras anul trecut.
Tot de la primarul Tiurbe a moștenit Eugen David și proiectul prin care localitatea Mădăras își va putea valorifica apele geotermale, devenind stațiune turistică de interes local. Potențialul apelor geotermale e confirmat de un studiu efectuat recent, realizat prin program transfrontalier.Primarul are astfel certitudinea că există serioase resurse de apă geotermală în comună. De-altfel, Eugen David spune că lucrează la o strategie, pentru ca acest statut să fie exploatat și valorificat la justa valoare. El are în vedere construirea unei baze de tatament, dar și de agrement. Un alt proiect cu termen de finalizare 2023 este modernizarea și dotarea Căminului Cultural din Ianoșda. Proiectul este finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Rurală PNDL.
Trimite articolul
Xinteresant daca fostul primar Tiurbe a atras banii din fondurile europene dar primar a fost ales unul care n-a facut nimic in acest sens, se vede ca alegatorii uneori sunt in ceata totala si voteaza aiurea.
-
domnul Tiurbe nu a candidat, nu avea cum sa fie ales, simplu
-
Doar nu vroiai sa iasa primar Chise Calin. Ala daca pune mana pe un asemenea post de primar vezi tu de nu isi mai ridica vreo 20 de sere.
Daca nu l-as cunoaste nu as comenta…
undei primar?ca numi dau seama din articol plm
-
Citeste Mai atent íncaodata MADARAS!
-
Dar ce ?
Stii sa citesti?
Ai citit articolul macar?
Tu iti cunosti judetul din punct de vedere al asezarii geografice?
De unde sa cunosti, doar te-ai nascut la bloc!
Si pe cand ai ajuns marisor s-a inventat GPS-ul si ….Ioana .
Da.
Ioana .
Aia care iti spune ….”la urmatoarea intersectie virati la dreapta!”.
Tu habar nu ai niciodata unde te gasesti, nici ce se gaseste pe dreapta sau pe stanga.
Normal ca nu iti dai seama unde e baiatul asta primar.
Ca doar scrie mare si e pomenit de patru ori numele comunei Madars in articol!
Si a doua sate apartinatoare , respectiv Homorog si Ianosda.
Nu ma mir ca pe alea nu le cunosti.
Ca nu-s la sosea.
Ca Madarasul.
Acolo unde probabil ca toata lumea a auzit ca e un local unde se mananca bine.
Ca asta stiu acestia ca tine.
Sa bage la matz.
Nu sa citeasca.
Vai de noi, ca suntem inconjurati doar de exemplare din astea indobitocite care umbla libere pe strada.
Care au scapat in libertate de la ceva circ sau gradina zoologica.-
Oare o meritat sa scrii ditamai carnatul???
Esti romanul ala insuportabil care le stie pe toate si isi baga nasul in toate. Romanul care critica si care dintr-o singura privire deja citeste pe oricine si pe stramosii oricui. Imi este sCarba de oameni ca si tine. Stai in plm la coada vacii si plimba-te cu Ioana pe ulitele catunului tau!!!
-
-
Dan!!!
Io am citit articolul si nu pe”GPS” am gasit comuna!Tu ai citit pe sárite si probabil si scoala generalá ai facut-o tot pe “sárite”!!!
Dar Io sínt mai prost ca tine ca ími pierd timpul cu uni de la care nici D-zeu nu cere ca nu are ce sa ceara.