Evenimentul se va desfășura duminică, 26 ianuarie, sub cupolă, între orele 17 și 20. Într-un cadru vesel, cu muzică și dansuri, cei mici vor putea „dezgheța” pinata plina de dulciuri, sub forma de „Castel Înghețat” sau să-și pună dorințele pentru acest an la Panoul special amenajat. De asemenea, cei care doresc vor putea să-și demonstreze talentul la atelierul creativ „Peisaj de iarnă”, dar și să se distreze alături de personaje îndrăgite, precum Olaf și Elsa. Evident, toate acestea, beneficiind de „recuzita” de rigoare, ca de exemplu picturi pe față sau baloane modelate.
Ca de obicei, intrarea este liberă pentru toată lumea.
Pe de altă parte, cei care doresc se pot încumeta și pe patinoarul amenajat în parcarea centrului comercial din Calea Aradului. Amenajat pe o suprafață de 800 de metri pătrați în parcare, patinoarul funcționează zilnic, între orele 10 și 24, pe principiul plătești o dată și te dai cât vrei! Pentru copii intrarea costă 12 lei, iar cei cu vârste de peste 14 ani plătesc 15 lei. În plus, cei care nu au patine pot să le închirieze pentru doar 10 lei.
Nu rata nici tu plăcerile iernii! Te așteptăm cu drag, la ERA Park Oradea!
Advertorial! Hb: 323864
Citiți principiile noastre de moderare aici!