Joi, 25 noiembrie, s-a deschis în Templul Francmasoneriei o expoziţie de obiecte și documente din patrimoniul arhivelor naționale și locale. Evenimentul a fost organizat de Fundaţia de Protejare a Monumentelor Istorice din județul Bihor, în parteneriat cu Arhivele Naţionale ale României.
Expoziţia a fost organizată ca urmare a semnării în ianuarie 2021 a Acordului de parteneriat şi a Protocolului de colaborare încheiate cu Arhivele Naţionale ale României, prin care au fost stabilite acţiuni de colaborare instituţionale privind cercetarea ştiinţifică, cultural-educativă de informare publică şi organizarea de evenimente comune. Acordul de parteneriat a presupus identificarea şi restaurarea documentelor din arhivă referitoare la francmasoneria din România şi Oradea, pentru a putea fi prezentate publicului în cadrul expoziţiei.
Angela Lupşea, directorul Fundaţiei de Protejare a Monumentelor Istorice din județul Bihor, a amintit în deschiderea expoziţie faptul că Arhivele Naţionale ale României nu doar păstrează documente de valoare ci şi vin în faţa publicului cu informaţii, evenimente şi activităţi culturale, aşa încât aceast parteneriat va permite instituţiei să fie prezentă cu documente în cât mai multe spaţii expoziţionale în Bihor.
Prezentate în premieră naţională
Prezent la vernisaj, directorul Arhivelor Naţionale ale României, dr. Cristian Aniţa, a amintit în primul rând de cele două steaguri rare prezentate în premieră publicului, care au stat în instituţia pe care o conduce aproape 70 de ani, ele fiind vechi de un secol.
„Mă bucur că le scoatem la lumină la Oradea, pentru că deocamdată e singurul loc din România unde există un muzeu dedicat mişcării masonice”, a spus la vernisaj dr. Cristian Aniţa.
La rândul său, viceprimarul Arina Moş, a salutat prelungirea acestui parteneriat dintre cele două instituţii, parteneriat care ridică nivelul vieţii culturale a oraşului nostru.
În cadrul expoziţie se pot vedea, după cum a punctat şi Angela Lupşea, numele unor firme orădene mai puţin cunoscute, corespondenţa cu o grafică de antet de înaltă calitate în care se regăsesc nume de proproprietari de palate, documente de corespondenţă din perioada 1876 – 1900 ale Lojii Regelui Sfântul Ladislau care nu au mai fost prezentate publicului şi cercetate până în prezent, şi chiar un mesaj al primarului de atunci către Loja Regelui Sfântul Ladislau prin care solicita implicarea membriilor săi în viaţa comunităţii. De asemenea sunt documente care atestă munca de voluntariat pentru cei care nu mai erau membrii ai Lojii şi actele de caritate pe care le făceau pentru comunitate reprezentanţii Lojii şi care apăreau în presa locală.
Cel mai vechi document expus din Fondul Loja Masonică Sfântul Ladislau din Oradea este din 1872. Atunci începe corespondenţa pentru înfiinţarea Lojii la Oradea – demers încheiat la 2 februarie 1902, după cum a precizat dr.Mihai Georgiţă, şeful Direcţiei Judeţene a Arhivelor Naţionale Bihor. Expoziţia prezintă în original cele două steaguri ale Marii Loji Naţionale din România din 1923 şi documente de corespondenţă din perioada 1876 – 1900 ale Lojii Regelui Sfântul Ladislau, care nu au mai fost prezentate publicului şi cercetate până în prezent şi care fac parte din patrimoniul Direcţiei Judeţene a Arhivelor Naţionale Bihor. Aceste câteva documente au fost supuse unui amplu proces de restaurare pentru a putea fi expuse.
Volumul total de documente este de aproximativ 16.000 de file, care ar necesita un institut de cercetare care să le poată studia pe toate. Cele mai multe documente sunt în limba maghiară, dar sunt şi în germană, franceză sau limba română, care reprezintă corespondenţa cu alte Loji. Dr.Mihai Georgiţă apreciază că în cel mult doi ani toate documentele vor putea fi scoase la sala de studiu pentru cercetare în cele mai bune condiţii. Expoziţia deschisă la Templul Francmasoneriei va fi deschisă publicului până în 30 septembrie 2022.
Datorită bunei colaborări de până acum dintre Fundaţia de Protejare a Monumentelor Istorice din județul Bihor şi Arhivele Naţionale ale României, la final au fost semnate de către şefii celor două instituţii acte adiţionale de prelungire a termenelor celor două documente, Acordul de parteneriat şi Protocolul de colaborare, până în anul 2023.
În încheierea evenimentului, Angela Lupşea a anunţat că anul viitor va avea loc pe 2 februarie, la Oradea, o conferinţă internaţională care va fi dedicată Lojii Regelui Sfântul Ladislau în context european.
Trimite articolul
XEfort disperat de a crea obiective turistice. Poate mai atragem cativa turisti fraieri, intr-un oras de altfel al dracului de plictisitor.