Anul trecut, Gala Traficantului de Cultură Internațional a ţinut patru zile la final de octombrie, într-un spaţiu neconvenţional, respectiv clădirea aparţinând Telekom Romania, din str. Aurel Lazăr nr. 15.
Anul acesta, în care Asociația de Teatru Experimental Clandestin a avut o vară plină de evenimente artistice, festivaluri, expoziții, târg, tabere de creaţie, Sebastian Bărbălan, președintele asociaţiei a decis ca ediția din acest an al Galei Traficantului de Cultură să nu se oprească la doar câteva zile de festival.
„Așadar, prelungim festivalul Gala Traficantului de Cultură de la 4 la 120 de zile în care vom propune evenimente culturale, expoziții, prezentări de modă, cursuri și spectacole de teatru, workshop-uri, mese rotunde ș.a. Debutul acestui maraton va fi vineri, 13 decembrie, cu exercițiul scenic intitulat «Nu sunt vinovat că nu mai sunt același» susținut de tânăra echipă E.T.C. (cursanții modulului de teatru de cercetare)”, explică Sebastian Bărbălan.
Poezie, pictură, modă
Este vorba despre un exercițiu scenic după texte de Nichita Stănescu cu studenții anului I și II ai laboratorului de artă dramatică Clandestin. Protagoniștii sunt: Steriu Codruța, Budău Riana, Sava Sebastian, Dobai Sara, Pop Eric, Pop Robert, Mihele Carolina, Ladanyi Erik, Bokos Rose, Florian Mircea, Florian Sofia şi Groze Ștefania. Concept și regie: Sebastian Bărbălan. Următoarea reprezentație va avea loc în luna ianuarie.
Va urma apoi o expoziție de pictură intitulată „La mintea copilului”, care va cuprinde lucrări inspirate din desenele copiilor (grupa 4-7 ani) care au frecventat cursurile Experiment Teatru Clandestin (E.T.C.). Lucrările vor fi executate în cadrul unei tabere de pictură de către artiști invitați.
„Din Modă Veche” este un proiect inițiat și coordonat de designerul vestimentar Cristina Butușină, care va organiza prezentări de modă în spații neconvenționale inspirate din curentul teatru de modă. „În luna februarie vom deschide o serie de cursuri de teatru pentru copii și adulți, workshopuri de teatru-dans și mișcare ecologică precum și câteva workshopuri inedite, cum ar fi un workshop «manufactura de brânză», unde vom desluși tainele preparării unor brânzeturi maturate speciale în sortimente diferite, condus de Kovacs Attila. Deasemenea vom organiza un mini-târg cu schimb de semințe naturale de legume la finalul căruia vom organiza un retro-DJ concert «Vinil Party» cu muzică pe vinil, degustări de produse biologice naturale, food&drink”, punctează Sebastian Bărbălan.
Premieră
Din data de 15 ianuarie se vor face înscrieri la cursurile de teatru pentru noi grupe, iar în lunile februarie-martie vor avea loc rezidențe artistice, spectacole de cercetare și o nouă premieră a Asociației de Teatru Experimental Clandestin, spectacolul „Ubu roi” după Alfred Jarry.
Toate aceste evenimente vor avea loc în Comuna Lăzăreni și Oradea, locaţiile unde Asociația de Teatru Experimental Clandestin îşi desfăşoară activitatea. Cei care doresc să participe la evenimentele asociaţiei, pot găsi mai multe informații pe pagina de Facebok: https://www.facebook.com/ExperimentTeatruClandestin/, pe site-ul: https://experimentteatruclandestin.webnode.ro/, e-mail: crea.arta@gmail.com sau la numerele de telefon: 0757 365 146 sau 0740 308 321.
Gala Traficantului de Cultură Internațional este un festival de artă contemporană complex. Ideea acestui festival este de a deschide calea spre activităţi culturale contemporane în peisajul bihorean, Sebastian Bărbălan considerând că arta trebuie să fie pentru toată lumea, nu numai pentru cei care-și pot permite.
Citiți principiile noastre de moderare aici!