Aflate în fața acestei situații dificile, comunitățile au fost nevoite să găsească soluții rapide și să adopte măsuri pentru a gestiona efectele sale asupra vieții și sănătății oamenilor, dar și pe cele economice și sociale care nu au întârziat să apară. Între sectoarele vizate de aceste măsuri s-a regăsit cel al educației, unde a fost nevoie de trecerea de la o zi la alta la învățarea on-line. Astfel, digitalizarea a pătruns puternic și rapid în casele și viețile tuturor. Însă comunitățile defavorizate, în special cele din mediul rural au fost cele mai puternic afectate. Pentru a veni în ajutorul copiilor, oameni minunați din sectorul organizațiilor guvernamentale, dar și din mediul privat, s-au mobilizat pentru a-i ajuta să nu piardă contactul cu școala.
În acest context se înscrie și gestul de solidaritate al antreprenorului Ioan Micula, care, prin companiile din grupul European Food și Certinvest a donat aproape 100 de tablete unor elevi din judetul Bihor.
Solidaritatea, cel mai bun remediu în vremuri dificile
„Nu contează cât dăruiești, ci cât de multă dragoste pui în ceea ce dăruiești”, spunea Maica Tereza. Astfel, o mână de ajutor întinsă celor în nevoie, un mic gest care poate aduce un zâmbet pe fețele copiilor sau bunicilor noștri sunt cu atât mai prețioase și fac ca greutățile acestor vremuri să fie mai ușor de gestionat.
Întelegând acest lucru și dorind să vină în sprijinul unor organizații și asociații care prin munca și efortul lor încearcă să schimbe în bine comunitatea din care fac parte, în preajma Sfintelor Sărbători Pascale, dl. Ioan Micula, prin companiile din European Food Group și Certinvest a continuat seria donațiilor, oferind produse igienizante (alcool sanitar Mona și gel igienizant Tina/Igienico), precum și produse alimentare, cunoscute sub brandurile Naty, Cita și Viva, către: Spitalul Orășenesc Ștei, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor, Mănăstirea Izbuc, Asociația Casa Nucet, Asociația Viața Magică, Asociația Dumbrava, Asociația de Asistență Socială „Episcop Nicolae Popovici”, Protecția Copilului Cighid, Asociația Casa Mea Eden, Asociația Nord Arts Education Movement, Unitatea de Asistență Medico – Socială Psihiatrie Nucet, Spitalul Municipal Dr. Gavril Curteanu (Oradea), Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă şi Serviciul de Ambulanţă Bihor, Asociația pentru Micul Noel – sprijin pentru Ștefan), donaţii cu o valoare de peste 200.000 lei.
„Să facem casă bună împreună”
În urma unui incendiu izbucnit în localitatea Holod în decembrie 2019, unul din locatari, bunicul de 88 de ani și-a pierdut viața, iar cei trei nepoți și o strănepoată au rămas fără adăpost.
Parohia Holod, împreună cu credincioşii, a venit în ajutorul tinerilor, oferindu-le, provizoriu, o casă de locuit, hrană zilnică, haine și lemne pentru încălzire. Apoi, Protopopiatul Tinca, prin implicarea protopopului Călin Ovidiu Popa, a inițiat proiectul filantropic „Să facem casă bună împreună” pentru renovarea casei, extinderea acesteia și utilarea cu cele necesare. Protopopiatul Tinca a început o campanie de strângere de fonduri, făcând apel atât la preoții și credincioșii din cele 62 de parohii din protopopiat, cât și la alți donatori și societăți comerciale. Lucrările de renovare şi extindere au început în luna mai 2020, iar în 16 august 2020, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a vizitat șantierul și a binecuvântat lucrările de construcție.
Printre sponsorii care au contribuit substanțial la acest proiect s-a aflat şi Grupul European Food.
În toamna anului trecut, locuinţa a fost renovată la interior și la exterior, făcându-se finisaje ample, cu materiale de cea mai bună calitate. Lucrările au depășit, în cele din urmă, suma de 200.000 lei.
Într-o lume în care individualismul pare să câștige teren, gesturile frumoase merită cunoscute pentru că ele transmit mesaje de solidaritate și exemple încurajatoare pentru membrii comunității.
Advertorial! CH: 12591
Citiți principiile noastre de moderare aici!