Actul normativ era necesar pentru adoptarea bugetului pentru acest an, care va avea loc vineri, într-o şedinţă de Guvern, a anunţat premierul Florin Cîţu, la încheierea şedinţei.
Conform OUG adoptate, în anul 2021 valoarea punctului de pensie se va menţine la nivelul de 1.442 lei, astfel cum a fost majorat cu 14% prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020, iar începând cu anul 2022 valoarea punctului de pensie se va majora cu rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă cel mult 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat.
Prim-ministrul a precizat că bugetul nu va suferi modificări la nivelul deficitului, dar a admis posibilitatea apariţiei unor schimbări la Ministerul Dezvoltării, pentru CNI şi ONDL.
În context, Cîţu a remarat avizul negativ primit de proiectul de buget de la Consiliul Economic şi Social, subliniind că „bugete care au distrus România” au primit aviz pozitiv, iar acest buget, care a fost primit pozitiv de la profesionişti, a avut aviz negativ.
În anul 2021, autorităţile şi instituţiile publice nu acordă vouchere de vacanţă.
Actul normativ stabileşte abrogarea prevederilor legale prin care a fost instituit sporul de 30% la salariul de bază pentru personalul instituţiilor prefectului implicat în activităţi de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, cu excepţia prefectului şi subprefectului.
Studenţii în vârstă de până la 26 de ani beneficiază de tarif redus cu 50% pe mijloacele de transport local în comun, cu metroul, precum şi pentru transportul intern auto, transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a şi transport intern naval. Articolul de lege care acorda gratuitate la transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a va fi abrogat.
SURSA: MEDIAFAX
Trimite articolul
XProblema e ca avem un mediu privat slab, care nu e in stare sa sustina pensiile speciale, pensiile normale si aparatul bugetar. Nu de la stat trebuie taiat, la privati trebuie taxati si facuti sa dea mai multi bani la stat.
-
Exploatãm pe toată lumea pentru ca sã ne iasă schema.
-
Adica dupa idea lui dropulet nebunu sa furam mai mult de la privati. E comunist nebunu si e la birou fiecare dimineata sa ia m… de la PNL. Am zis ca e nebun?
-
Patronii fura toti . Daca nu ar fi evaziune ar fi bani pentru bugetari si pensii.
-
Mentalitate de bugetar parazit, comunist și paranoic.
-
-
-
GRESIT DACA NU SE INDREAPTA SPRE O CRESTERE ECONOMICA O NATIUNE STA PE LOC ASA A FACUT PESEDE A TAXAT NU E BINE . TAXA FIXA ESTE DEL MAI BUN STIMULENT ECONOMIC 15% TAXELE MARI NU DUC LA CRESTERI ECONOMICE SI LA INVESTITII NU AI CUM SA CRESTI SECTORUL PRIVAT DACA AL SUFOCI CU TAXE , EU LOCUIESC IN AMERICA DE 22 DE ANI SUNT DIN LORADEA SI SINCER SUNT PENTRU CRESTERE ECONOMICA NU TAXARE .
-
Problema esti tu BLESTEMATULE,in loc de masca de protectie folosesti chiloti nespalati ai zeului tau cretin ereditar,care a incalcat toate zece porunci,comenteaza un bugetar.
-
La cine te referi aici?
-
La drop se refera
-
-
Crezi ca intre masca care o folosim si cum zici tu uni chiloți este vre-o diferență.
-
-
cum sa dea corporatiile bani la statul roman? ai dreptate, insa. Ioan Niculae va face bulau fiindca … 5 milioane euro evaziune!!! dar tot medicul, profesorul, pompierul e vinovat, t-ai dreaku de idioti care preaslaviti patronii de la noi, niste parveniti care in loc sa-si dezvolte firmele, dau bani pe mertane, iar sclavetii lucreaza pe plantatiile lor. si cati nu mai sant ca ei!!!
-
are dreptate drop. daca studentii umbla gratis cu trenul toata ziua din ce mai platim pensiile speciale la fostii nomenclaturisti si securisti ?
-
Nu-i de ajuns ca cei de la privat plătea 45% taxe, aproape jumate, manca-mi-ai p**a. Date-n m*-t* de bugetar ca voi sunteti angajați cu toata familia , de la nepot pana la străbunica , jegosii p**I. Munciti in fabrici si vedeți cum se câștigă banii!
-
Noi statul avem puterea si facem ce vrem
-
Sus curbele de sacrificiu.
Unul dintre cel mai bine plătiţi politicieni în 2020 a fost actualul ministru al Finanţelor, Alexandru Nazare. Demnitarul a încasat aproximativ 58.000 de lei pentru funcţia de consilier al Ministrului Transporturilor, însă actualul şef de la Finanţe a mai fost numit în alte patru consilii de administraţie. Prin urmare, Alexandru Nazare a mai primit 92.000 de lei pentru prezenţa în Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, 37.000 de lei pentru activitatea la ROMATSA, circa 30.000 de lei pentru prezenţa în Autoritatea Aeronautică Civilă Română şi 10.000 de lei ca indemnizaţie de membru la SNTFC „Călători” S.A. Aşadar, în total, 170.000 de lei pe lângă salariu.
Venituri de top
Un alt liberal cu lipici la bani a fost deputatul Gheorghe Pecingină, care anul trecut a fost secretar de stat la Finanţe. 101.000 de lei a încasat ca salariu pentru funcţia de secretar de stat, încă grosul banilor a venit din prezenţele sale în consilii de administraţie. Pecingină a fost în 2020 preşedintele Comitetului Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări (CIFGA) de la EximBank, poziţie pentru care a primit 215.000 de lei, adică lunar a încasat 17.900 de lei, mai mult decât preşedintele României. Actualul deputat a fost numit de Guvernul Orban şi în poziţia de membru în Consiliul de Administraţie al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii, de unde a încasat 61.000 de lei, adică 5.000 de lei lunar.
-
Si mai au tupeu jegos de creaturi infecte sa vb inghetari la pensii mizerabile, votatii în continuare popor dobitoc
-
CORECT. Noi statul avem puterea si facem ce vrem noi, toti ne vom asigura spatele si e normal sa avem salarii mai mari si tot felul de beneficii, ca fara noi nu se poate. Mori de ciuda ionele ca eu am si tu n-ai.
-
ce grijulii sunt tot timpul guvernanti ca sa nu creasca pensiile mici ca vezi doamne nu sunt bani iar pensiilespeciale ale parvenitilor cresc im fiecare an cu miide lei care nici macar nu au contribuit cu nimic la pensie, este ceva revoltator cum unii parveniti au pensii de zeci de mii de lei uni cahiar sute de mii, uni cu 2-3 pensii.
OAMENII. V-AU VOTAT.
CÂŢULE, AI FOST NUMIT DE PARTID.
Nu inteleg ce legatura are pensiile speciale cu reducerea de 50% a tarifelor acordate catre studenti?
Intreb si eu de la domnu premier Florin Cîţu
Nu va fi nici o data dreptate in tara asta pensiile speciale nu se vor scoate in veci pt ca favorizeaza pe cei care sunt si au fost la putere mereu cei asa de greu de priceput?
-
CORECT. Noi statul avem puterea si facem ce vrem noi, toti ne vom asigura spatele si e normal sa avem salarii mai mari si tot felul de beneficii, ca fara noi nu se poate.
-
muie bolojan
-
Da-mi giuguilesti barzoiu cu statul tau Drop. O meriti in stil neoclasic adica tu capra?
-