Da , cred că m-a atras spiritul teatrului, s-a întâmplat pur și simplu să fie atelierul lângă acesta. De lumea spectacolului, desigur că am fost atrasă de dinainte vreme. Țin minte perfect, în urmă cu vreo 10 ani, fiind atât de aproape de teatru mergeam des, și într-o seară, după ce s-a încheiat spectacolul și au plecat spectatorii din sală, am urcat pe scenă să văd decorul mai de aproape. Moment în care m-a surprins machieuza spectacolului respectiv și mi-a spus „Dacă îți place atât de mult înseamnă că vei lucra în teatru”. Uite că așa s-a întâmplat spre bucuria mea…
Pe parcursul anilor, ai avut posibilitatea de a lucra cu toate cele trei trupe ale Teatrului Szigligeti. Cum vezi tu evoluția trupelor pe parcursul anilor? Cum vezi propria ta evoluție ca scenograf?
Răspunsul dat de public este mai obiectiv, cred, decât opinia mea. Aici mă gândesc la prezența publicului la multitudinea de programe și evenimente care sunt adiacente spectacolelor propriu zise din sala de teatru. Mă refer la happeninguri, flashmoburi, seri de concerte ale actorilor, programe de teatru ce implică în mod direct colaborarea copiilor și tinerilor, cum a fost musicalul la care am lucrat în vară „Undeva în Europa” prezentat în Cetate, nemaipomenind de momentele organizate cu prilejul sărbătorilor. Toate aceste momente contribuie la orientarea publicului către frumos, către comuniune și desigur către artă și cultură.
Poate că pentru mulți, Teatrul Szigligeti este asociat cu spectacole în limba maghiară, și nu știu că trupele produc spectacole nonverbale, sau producții cu supratitrare. Cum apreciază ei faptul că Teatrul Szigligeti depune eforturi considerabile pentru a deschide către toți iubitorii de teatru?
Invitații mei sunt plăcut surprinși să afle că spectacolele au supratitrare. E o bucurie că spectacolele nu sunt destinate exclusiv publicului maghiar, nemaivorbind de cele de teatru-dans, majoritatea pe care eu le semnez ca scenograf, unde comunicarea dintre spectator si performeri chiar nu mai ține cont deloc de limba vorbită și unde este valabil un limbaj universal. Un exemplu este cel din urmă spectacol prezentat, o coproducție, și anume opera binecunoscută „Spărgătorul de nuci”, exemplu de spectacol ce trece de barierele vorbirii si prezintă un interes care traversează granițele lingvistice.
În momentul de față ești studentă la București, la specializarea arta scenografului. Care sunt cele mai importante lucruri pe care le-ai învățat acolo, de la maeștrii artei spectacolului, și pe care le aduci în Oradea?
Mediul academic este o continuă sursă de energie și de dorință de cunoaștere, iar domnii profesori ai Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” din București prezintă o carieră remarcabilă. Cred că cel mai important lucru pe care îl aduc de la ei este gândirea si percepția despre ceea ce înseamnă esența teatrului și toate aspectele de creație ale acestuia; transmit o responsabilitate asupra rolului constructiv al teatrului în societate și în același timp ne echipează cu instrumentele necesare creării unui act artistic de calitate.
Care sunt proiectele tale de teatru în derulare?
Actualmente avem două proiecte în derulare, un spectacol de teatru dans pornit de la bine-cunoscuta poveste „Vuk” , poveste cu care generația mea a crescut și pe care așteptăm să o putem prezenta cât mai repede publicului. Al doilea proiect acum este la început de drum, fiind vorba de spectacolul „János Viteazul ” inspirat din poemul scris de Petőfi Sándor, suntem la partea de pregătire a schițelor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!