BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Minivacanță plină de intervenții pentru pompierii bihoreni: muniție neexplodată, incendii violente la două locuințe

Minivacanță plină de intervenții pentru pompierii bihoreni: muniție neexplodată, incendii violente la două locuințe

De Redacția Bihon.ro
la 2 June 2026 14:07 Reactualizat la: 2 June 2026 15:18

Minivacanță plină de intervenții pentru pompierii bihoreni: muniție neexplodată, incendii violente la două locuințe

2 June 2026 14:07 Reactualizat la: 2 June 2026 15:18
Scris de Redacția Bihon.ro

Trimite articolul

X

În intervalul 30 mai – 1 iunie, pompierii militari bihoreni au desfășurat 123 de misiuni (41/zi), dintre care 86 de intervenții SMURD la cazuri medicale și accidente rutiere și 37 de misiuni de stingere a incendiilor, asistență a persoanelor aflate în situații de urgență, asanare de muniție rămasă neexplodată asigurare a măsurilor de prevenire a incendiilor la accidente rutiere și alte intervenții specifice.

10 incendii stinse de pompieri

În perioada menționată, echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor au acționat pentru stingerea a 10 incendii, dintre care patru produse la gospodării din localitățile Tărian, Șerghiș, Roșia și Beiuș, iar șase de vegetație uscată.

Incendii violente la gospodării din Tărian și Șerghiș

În noaptea de vineri spre sâmbătă, 30 mai, între orele 02.45 – 03.30, echipajele Detașamentului 1 Oradea au acționat pentru lichidarea unui incendiu care se manifesta violent și generalizat la două construcții auxiliare din cadrul unei gospodării situate în Tărian, comuna Girișu de Criș, reușind să împiedice propagarea acestuia la locuință.

În urma evenimentului, provocat, cel mai probabil, de utilizarea focului deschis în spații deschise fără respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor, au ars cele două magazii.

În seara zilei de sâmbătă, în jurul orei 22.30, echipajele Stației de Pompieri Aleșd au fost mobilizate în localitatea Șerghiș, comuna Vârciorog, unde un incendiu violent a cuprins o magazie și o parte din acoperișul comun al acesteia și al casei.

Pentru gestionarea evenimentului au fost alertați și membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Vârciorog, care, împreună cu localnici din Șerghiș au reușit să localizeze incendiul până la sosirea echipajelor de pompieri, contribuind la limitarea efectelor acestuia.

Pompierii au acționat cu două autospeciale cu apă și spumă, lichidarea completă a incendiului fiind finalizată în jurul orei 23:45.

Cauza probabilă a evenimentului a constituit-o un coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile.

Pagubele înregistrate au constat în bunuri depozitate în magazie, aproximativ 30 metri pătrați din acoperișul construcției și circa 50 de metri pătrați din acoperișul casei. Echipajele de pompieri, membrii SVSU și localnicii au reușit să salveze aproximativ 200 de metri pătrați din acoperișul comun al casei, magaziei și grajdului, încăperile locuinței lipite de magazia în flăcări și casa învecinată, aflată la o distanță de mai puțin de un metru de focare.

„Transmitem, și pe această cale (pompierii aleșdeni le-au adresat felicitări la fața locului), aprecierea noastră cetățenilor care au dat dovadă de spirit civic și solidaritate, acționând prompt încă din primele momente ale producerii evenimentului, în sprijinul consăteanului lor. Apreciem și susținem astfel de inițiative, cu condiția ca acestea să fie realizate numai în situații și condiții în care nu există riscul de rănire, prioritară fiind siguranța tuturor persoanelor implicate”, au transmis reprezentanții ISU Bihor.

Șase incendii de vegetație uscată

În perioada 30 mai – 01 iunie, pompierii militari bihoreni au acționat, de asemenea, pentru stingerea a șase incendii de vegetație uscată, trei dintre acestea survenind în cursul zilei de duminică.

Evenimentele menționate s-au produs la terenuri virane din localitățile Oradea, Săcueni, Mizieș, Valea Crișului și Salonta.

Incendiile, soldate cu arderea vegetației uscate pe suprafețe relativ mici, au fost lichidate de echipajele Detașamentului 1 de Pompieri Oradea, Stației de Pompieri Săcueni, Secției de Pompieri Beiuș, Stației de Pompieri Aleșd și Detașamentului de Pompieri Salonta.

Cinci proiectile de artilerie descoperite în Ineu

Sâmbătă, 30 mai, echipajul pirotehnic al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor a acționat pentru asanarea teritoriului de muniţia rămasă neexplodată, descoperită de un cetățean cu ajutorul detectorului de metale, în pădurea de pe raza localității Ineu.

După identificarea celor cinci proiectile, trei de calibru 37 de milimetri și două de 20 de milimetri, provenite din cel de-al Doilea Război Mondial, echipajul pirotehnic a ridicat și transportat munițiile, depozitându-le în condiții de siguranță, în vederea distrugerii ulterioare, prin explozie controlată.

Trimite articolul

X
Taguri:
interventie ,
minivacanta ,
pompieri
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Sport local

    FRF a anunțat cele 8 serii din Liga 3. Patru echipe bihorene se vor alinia la startul sezonului 2026/2027
    96 de echipe vor participa în noua ediție de campionat în Liga 3, câte 12 în fiecare din cele 8 serii.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    O tânără din Oradea era să rămână fără o parte din buză după o injecție cu acid hialuronic. Procedura, făcută într-un salon de tatuaje
    În noaptea de vineri spre sâmbătă, 14 - 15 august echipa de la Chirurgie Plastică și Estetică de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor a intervenit în regim de urgență pentru o tânără care a suferit o ischemie acută a buzei în urma unei injectări cu acid hialuronic. 1

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Fostul director al ABA Crișuri, Dorel Dume, și șeful Serviciului Financiar, trimiși în judecată de DNA pentru abuz în serviciu
    Procurorii DNA Oradea au anunțat trimiterea în judecată a fostului director general adjunct al Administrației Naționale Apele Române (ANAR) și ex-director al Administrației Bazinale de Apă (ABA) Crișuri, Dorel Dume, acuzat de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (112 acte materiale). 1

    BIHON CAO

    Întrerupere alimentare cu apă Oradea, zona Republicii, Piața București, Ștefan cel Mare

    BIHON CAO

    Se întrerupere alimentare cu apă în Oradea pentru zonele Piața București, Săvineștilor, Berzei și Ștefan cel Mare

    BIHON CAO

    De unde a venit apa fierbinte din Valea Nimăiești? Compania de Apă Oradea face publice primele constatări

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Deșeuri depozitate ilegal în comuna Suplacu de Barcău, incendiate de un consilier local
    Un incendiu izbucnit pe Dealul Viilor din satul Borumlaca, comuna Suplacu de Barcău, a ajuns în centrul unui scandal local legat de depozitarea și incendierea ilegală a deșeurilor.

    FC Bihor

    Viorel Domocoș: „Am mare încredere că băieții noștri vor face o surpriză în meciul cu Farul”
    FC Bihor primește miercuri, 19 august, vizita echipei Farul Constanța, în play off-ul Cupei României. 1

    Cultură

    Ediția aniversară a Carnavalului Florilor celebrează tradițiile și legăturile istorice dintre comunitățile din Oradea şi Debrecen
    Carnavalul Florilor a ajuns la cea de-a 60-a ediție. Debrecen va găzdui în perioada 18-23 august peste 350 de evenimente și activități culturale, recreative și artistice.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X