bihon.ro Web analytics

Nemţii vor un salariu minim la nivel de UE

Reactualizat la:
În prezent, salariul minim în Germania este de 9,19 Euro/oră, iar în România de 2,66 de Euro/oră.
Scris de Demian - În prezent, salariul minim în Germania este de 9,19 Euro/oră, iar în România de 2,66 de Euro/oră.

Dinspre Germania vin tot mai des informaţii potrivit cărora nemţii ar dori introducerea unui salariu minim pe economie la nivel de Uniunea Europeană. În urmă cu două săptămâni, ministrul federal al justiţiei, Katarina Barley, pleda pentru introducerea unui salariu minim unitar în toată comunitatea europeană, în paralel cu majorarea salariului mimim din Germania. Nu mai departe de săptămâna trecută, ministrul federal al muncii, Hubertus Heil, a anunţat că are în vedere stabilirea unui salariu minim unitar în toată Uniunea Europeană, potrivit Deutsche Welle. Într-un interviu acordat ziarului New Osnabrück, acesta sublinia că Germania a beneficiat enorm în urma unificării economice a Europei, însă libera circulație a lucrătorilor este folosită în mod repetat pentru exploatarea oamenilor. Heil susţinea, potrivit financialintelligence.ro, că trebuie stabilite standarde sociale minime egale în statele membre. „Vom dezvolta cadrul legal pentru salariul minim și pentru sistemul de ajutor social”, a declarat Heil.

De fapt, ministrul federal al muncii sublinia că stabilirea salariului minim şi a sistemului de ajutor social vor fi puncte centrale ale președinției germane a Uniunii Europene, din a doua parte a anului viitor. „Coeziunea socială în Europa trebuie să fie consolidată, astfel încât UE să nu se descompună. În ultimii ani, decalajul dintre statele bogate și cele sărace din UE s-a lărgit. Aceasta amenință proiectul de integrare europeană”, este de părere Hubertus Heil.

La începutul lunii ianuarie 2019, salariul minim din Germania a crescut cu 0,35 de Euro/oră, ajungând la 9,19 Euro/oră. Pentru 2020 urmează ca salariul minim în Germania să crescă la 9,35 de Euro/oră.

Ce spun românii?

Salariul minim în România a crescut de la 1 ianuarie 2019 de la 1.900 de Lei/lună la 2.080 de Lei/lună şi la 2.350 de Lei/lună pentru persoanele cu studii superioare. La un număr mediu lunar de 167,333 de ore pe lună rezultă 12,43 Lei/oră la salariul de 2.080 de Lei şi 14,044 Lei/oră la un salariu de 2.350 de Lei pe lună. Transformat în Euro la cursul de la 1 ianuarie 2019 (4,664 de Lei pentru 1 Euro) asta ar însemna 2,66 de Euro/oră, respectiv 3 Euro/oră.

Părerile antreprenorilor şi patronilor români în ceea ce priveşte unificarea salariului minim pe economie la nivel de uE sunt împărţite. Vlad Sarca, un antreprenor român care are afaceri şi în Germania, este de părere că este prea mare diferenţa dintre productivitatea muncii unui german şi a unui român. „Sanşele sunt minime pentru un salariu minim unitar la nivel de UE. Multe ţări din UE nu pot susţine un astfel de salariu. România nu poate face faţă la o astfel de propunere şi nu este în interesul nostru să facem asta, pentru că vor apărea dezechilibre serioase în economie. Salariul minim neadaptat condiţiilor de piaţă este foarte dăunător pentru că pe piaţa muncii salariul se stabileşte în funcţie de cerere şi ofertă, iar impunerea unui salariu minim atât de mare sfidează acest principiu. Ar fi ca şi cum dintr-odată benzina ar costa 15 lei. Piaţa ar reacţiona prin faptul că s-ar consuma mai puţin combustibil şi ar fi puternic afectată”, este de părere Vlad Sarca.

Ioan Mintaş, primvicepreşedinte al Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) nu vede imposibilă introducerea unui salariu minim pe economie la nivel de UE. „Problema este că vor fi alte preţuri, la fel cu cele din UE, atât la servicii cât şi la alimente. În prima fază va fi un şoc, dar trecerea cred că se va face treptat, după ce România va intra cu drepturi depline în UE şi după trecerea la moneda euro. Cred că introducerea salariului minim unitar în UE va duce la stoparea migraţiei forţei de muncă”, a declarat Ioan Mintaş.

Békési Csaba, directorul executiv al AJOFM Bihor nu vede aplicabilă a o astfel de propunere prea curând. „Dacă s-ar pune în practică o astfel de propunere ar pleca din România o serie de mulţinaţionale. În prima fază, propunerea este aplicabilă la nivelul zonei Euro”, crede şeful AJOFM Bihor.

0 Comentarii

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Răzvan Vicoveanu, nominalizat la UNITER
    UNITER a anunţat nominalizările pentru a XXVIII-a ediţie a Galei Premiilor UNITER. Juriul de nominalizări a fost alcătuit din criticii de teatru Ludmila Patlanjoglu, Maria Zărnescu, Călin Ciobotari.

    BIHON Sport local

    Arbitrii bihoreni s-au pregătit la Vadu Crișului
    A devenit o tradiție ca în pauza competițională de iarnă, arbitrii bihoreni să efectueze un stagiu centralizat de pregătire la Vadu Crișului.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Bădălău: România va deveni al doilea focar de coronavirus după Italia
    Senatorul PSD Nicolae Bădălău a declarat, luni, că virusul ucigaş va ajunge şi în România, iar în cel mult două săptămâni țara va deveni al doilea focar de coronavirus după Italia. Mulți români se întorc din peninsulă. 3

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Descoperire din epoca bronzului
    În şantierul din zona Pieţei 100 s-au descoperit fragmente ceramice vechi de peste 3000 de ani.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Orădeanul Patrick Gânțe va juca la AS Roma
    Internaționalul de juniori orădean Patrick Gânțe va evolua la cunoscută formație italiană AS Roma.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Stația de autobuz Peța din Ioșia, închisă din cauza lucrărilor
    Lucrările la noua linie de tramvai ce leagă Cantemir de Ioșia afectează și traseele societății locale de transport.

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.