Peste cincizeci de bicicliști orădeni au pedalat pe un traseu de aproximativ 30 de kilometri, de pe strada Borșului până în Peterd, Ungaria.
„Astăzi pedalăm unitar cu mai multe țări din Europa. Evenimentul este creat de o asociație din Timișoara și ne-am alăturat și noi în ultimul moment. Suntem de la Asociația Pedalăm și de obicei facem ture de recreere. Însă acum am zis să ne alăturăm acestui manifest prin care dorim să atragem atenția că avem nevoie de mai multe piste, avem nevoie de respect în trafic. Bine și noi trebuie să respectăm, la rândul nostru, participanții la trafic”, a declarat Marius Guleș, vicepreședintele Asociației Pedalăm. “O bicicletă în plus este o mașină în minus în trafic”, a adăugat organizatorul.
Pe pistă până în Ungaria
El a precizat că multor persoane le este teamă să iasă cu bicicletele pe șosele, pentru că nu sunt obișnuiți cu traficul, și este convins că dacă ar exista o infrastructură bine pusă la punct, o rețea bine conectată de piste de biciclete, numărul celor care ar ieși la pedalat ar fi mult mai mare.
„Din acest motiv am ales ca astăzi să mergem în Ungaria, pentru că avem o pistă de biciclete până la destinație. Prin urmare, putem pedala fără emoții, având în vedere că avem cu noi și copii și persoane care abia s-au inițiat în mersul pe bicicletă”, a mai declarat organizatorul.
Zeci de mii de oameni din zece țări europene au ieșit sâmbătă la pedalat în cadrul programului WoW Europe, din care face parte acțiunea Pedaliada. Țările participante la eveniment sunt: România, Bulgaria, Italia, Letonia, Lituania, Portugalia, Republica Macedonia de Nord, Spania, Slovenia și Turcia.
„Pedalida este o cursă populară cu bicicleta, pe un traseu prestabilit, de dificultate medie, la care am chemat copii, părinți și bunici. Inițial, trebuia să aibă loc o singură acțiune, la Timișoara, dar ne-au contactat mai multe comunități de bicicliști care au dorit să se alăture acestei acțiuni. Avem deja confirmate, pe lângă Pedaliada Timișoara, evenimente similare la București, Craiova, Hunedoara și Oradea”, a declarat Beatrice Mercado, președintele Asociației Junior Sport, coordonatorul Pedaliadei.
Trimite articolul
XCand o sa invatati ca pe trecerea de pietoni sa va coborati de pe bicicleta, si sa nu dati din gura, iar cand depasiti o masina oprita intoarceti capulca nu e strada voastra. Iar unde e pista de biciclete sa o folositi, de ex pe podul Carol 1,(Sovata), exista pista si multi circula pe carosabil. Apoi sa iesiti la manifest.
-
…si sa nu va mai faceti aparitia pe drumul expres din moment ce aveti o groaza de piste deja in Oradea ce trebuie doar folosite si astfel puteti circula in siguranta atat pentru voi cat si pentru soferi !
-
ce te astepti la de la biciclisti si tronineristi,sunt noua generatie care vor numai ce e nou, care le stiu pe toate, adica cred ca le stiu pe toate.
-
Bicicleta a aparut inaintea automobilului…
-
si calare pe cal a aparut inaintea bicicletei, deci sa ajungem de unde am inceput.
-
-
-
-
Biciclistii au voie pe orice drum public, si cu toate ca dupa atitudine pareti sa veniti din zona rurala, unde si acum 50 de ani se circula cu bicicleta pe sosea, se pare ca emanciparea dumneavoastra postdecembrista e mai degraba o involutie mentala si lipsita de respect… Daca dumneavoastra aveti impresia ca se poate circula in oras doar pe pistele de biciclisti sunteti un ignorant si in afara subiectului
-
Idiot mai esti tampitule!!!!!!!!!!!!!
-
Comentariul dvs nu spune nimic decat ca sunteti limitat intelectual
-
Adică generația Facebook :
Azi vă spune să pedalați.
Mâine o să vă spună să vă tatuați codul de vaccinat pe sulă.
-
Dvs sa va tatuati VIN-ul masinii pe creier…
-
Are creierul atrofiat, nu încape VIN-ul…
-
-
@Ghita
Se putea sa nu apari tu, un obsedat de vaccin? Asta e concluzia ta din postarilor imbecililor pe care le-ai citit pe facebook? Ce legatura are postarea ta cu articolul?