BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Președinții curților de apel îl contrazic pe Ilie Bolojan: „vârsta medie de pensionare în magistratură este de 54 de ani”

Președinții curților de apel îl contrazic pe Ilie Bolojan: „vârsta medie de pensionare în magistratură este de 54 de ani”

De Adrian Laboș
la 14 July 2025 17:14 Reactualizat la: 14 July 2025 17:20
1 Comentarii

Președinții curților de apel îl contrazic pe Ilie Bolojan: „vârsta medie de pensionare în magistratură este de 54 de ani”

14 July 2025 17:14 Reactualizat la: 14 July 2025 17:20
Președinții celor 15 curți de apel din țară, printre care judecătoarea Florica Roman, președinta Curții de Apel Oradea, și cel al Curții Militare de Apel au reacționat, într-un comunicat comun, la ceea ce numesc „informații vădit eronate” despre activitatea din justiție și au oferit câteva date despre vârsta și condițiile de pensionare ale judecătorilor, salariul și volumul de muncă al magistraților și încrederea în justiție.
Scris de Adrian Laboș - Președinții celor 15 curți de apel din țară, printre care judecătoarea Florica Roman, președinta Curții de Apel Oradea, și cel al Curții Militare de Apel au reacționat, într-un comunicat comun, la ceea ce numesc „informații vădit eronate” despre activitatea din justiție și au oferit câteva date despre vârsta și condițiile de pensionare ale judecătorilor, salariul și volumul de muncă al magistraților și încrederea în justiție.

Trimite articolul

X

Semnatarii documentului își explică gestul prin faptul că dezbaterea despre pensionarea judecătorilor a fost înlocuită de „un demers politicianist, populist şi extrem de nociv, prin consecinţe, asupra justiţiei, dublat de o campanie publică agresivă, bazată pe dezinformare şi de un veritabil discurs al urii îndreptat asupra corpului magistraţilor”.

Președinții curților de apel l-au contrazis pe premierul Ilie Bolojan, care a susținut că „avem o pensionare prea rapidă a magistraților, în general la 48 de ani.” Potrivit șefilor de instanță, cât timp a îndeplinit funcția de președinte al României, Bolojan a semnat 37 de decrete de eliberare din funcţie prin pensionare pentru judecători, dintre care doar 5 aveau vârsta între 48 şi 49 de ani.

„Cu siguranţă, 5 din 37 nu reprezintă o majoritate, astfel încât este de neînţeles uşurinţa cu care Prim Ministrul României face astfel de afirmaţii, preluate şi răspândite apoi intens de presă. (…) Vârsta medie reală de pensionare este de 54 de ani, comparabilă cu categorii din sistemul public de pensii, ce beneficiază de grupe speciale de muncă”, se arată în comunicatul șefilor de instanțe, care mai menționează că sunt judecători care au plecat din magistratură la 62 de ani ori chiar la 67 de ani.

Președinții curților de apel au precizat că, potrivit legii 303/2022 – privind statutul judecătorilor și procurorilor, vârsta de pensionare a magistraților creşte deja progresiv până la 60 de ani, conform unui grafic validat de Curtea Constituţională, și au atras atenția că instanțele se confruntă cu un nou val de cereri de eliberare din funcţie a unor judecători cu mare experienţă, ca urmare a instabilității statutului magistraţilor.

Salariile de judecător și programul de muncă

„Salarizarea magistraţilor NU este „nesimţită”, de sute de mii de euro anual, ci este similară altor categorii bugetare”, susțin președinții curților de apel. Aceștia au arătat că indemnizaţiile judecătorilor (inclusiv sporurile) pornesc de la 4.457 de lei – pentru perioada cât sunt auditori de justiţie la Institutul Naţional al Magistraturii și ajung la:

  • 7.200 de lei pentru un judecător stagiar,
  • 11.900 de lei pentru un judecător definitiv,
  • 18.504 lei pentru un judecător de tribunal, cu o vechime de minimum 7 ani,
  • 20.902 lei pentru un judecător de curte de apel (vechime minimum 10 ani),
  • 27.252 de lei pentru un judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care are o vechime minimă de 18 ani.

Conform statisticilor, în 2024 un judecător de la o judecătorie din România a avut de soluționat, în medie, peste 1500 de dosare, în timp ce la tribunale media s-a apropiat de 1.000, iar la curțile de apel – 606.

„În mod evident, un program normal de 8 ore pe zi, cinci zile pe săptămână este insuficient, motiv pentru care larga majoritate a judecătorilor efectuează în mod constant ore suplimentare. Acestea nu sunt nici salarizate suplimentar, nici compensate cu timp liber. (…) Volumul de muncă al unui judecător român depăşeşte de până la zece ori volumul din alte state europene”, se mai arată în comunicatul președinților curților de apel.

Aceștia mai arată că, în România, încrederea în justiție e la o cotă de 44%, similară cu cea din Italia sau Spania.

Trimite articolul

X
Taguri:
54 de ani ,
Bolojan ,
magistraţi ,
pensionare ,
reactii ,
Vârsta
1 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. guns fara roses says:
    July 14, 2025 at 11:02 pm

    Lele e fost magistrat sau ultimul borfas?…de aceea a ocupat intersectia si trotuarul de pe Baritiu? Din respect pt lege nu i asa? Puterea judecatoreasca, tradatorul tacut al Romaniei dupa 89

    Reply
  2. powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Condamnat pentru escrocherii și șantaj, un bihorean a ajuns să facă victime în propria familie
    A pozat în comisar de Poliție și a convins două persoane să-i dea bani pentru organizarea unui flagrant delict.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Gheorghe Carp despre o eventuală retragere: „Ar mai fi de lucru 5-6 ani”
    După 24 de ani la conducerea sistemului sanitar din Oradea, Gheorghe Carp spune că ia în calcul retragerea. Într-un dialog amplu cu Jurnal Bihorean, managerul explică transformarea radicală a spitalelor, de la concurență și risipă la un sistem unificat, eficient și chiar pe excedent, dar și ce probleme majore au rămas nerezolvate.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Sprijin pentru început de drum: părinții din Valea lui Mihai ar putea primi 1.000 de lei pentru fiecare copil
    Primăria Valea lui Mihai a lansat în transparență decizională proiectul de hotărâre care prevede acordarea unui stimulent financiar pentru nou-născuți.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    FC Bihor

    Chindia Târgoviște a rămas fără antrenor principal după înfrângerea cu FC Bihor Oradea
    După al treilea eșec consecutiv suferit în play-off, 1-3 cu FC Bihor Oradea, oficialii clubului Chindia Târgoviște au anunțat încheierea colaborării cu antrenorul Ilie Poenaru.

    Educație

    GALERIE FOTO
    Tabără de educație prin artă, organizată la Oradea pentru elevi din mediul rural
    Zece elevi din Bihor au participat, timp de patru zile, la ateliere de poezie și desen, în cadrul unui proiect derulat de Rotary Club Oradea Art Nouveau.

    Educație

    GALERIE FOTO
    Premii importante pentru elevii bihoreni la Olimpiada Națională de Geografie
    Cei 10 elevi care au reprezentat județul Bihor la Olimpiada Națională de Geografie, desfășurată la Hunedoara în perioada 5-10 aprilie, au obținut peste 81 de puncte, clasând județul printre cele mai bune din țară.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X