BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Mica publicitate
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi de interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Recuperare mai ușoară după accidente tragice. Spitalul din Băile Felix și 1 Mai se modernizează

Recuperare mai ușoară după accidente tragice. Spitalul din Băile Felix și 1 Mai se modernizează

De Vasilică Ichim
la 8 November 2025 14:00 Reactualizat la: 6 November 2025 13:59

Recuperare mai ușoară după accidente tragice. Spitalul din Băile Felix și 1 Mai se modernizează

8 November 2025 14:00 Reactualizat la: 6 November 2025 13:59
Spitalul de Recuperare din Băile Felix, unul dintre cele mai importante din țară, va fi complet modernizat. Condițiile de tratament pentru copiii și adulții care se recuperează după accidente sau boli grave vor fi radical îmbunătățite. Pentru cele două locații, cea din Băile Felix și cea din Băile 1 Mai, au fost semnate contracte de finanțare de peste 150 de milioane de lei.
Scris de Vasilică Ichim - Spitalul de Recuperare din Băile Felix, unul dintre cele mai importante din țară, va fi complet modernizat. Condițiile de tratament pentru copiii și adulții care se recuperează după accidente sau boli grave vor fi radical îmbunătățite. Pentru cele două locații, cea din Băile Felix și cea din Băile 1 Mai, au fost semnate contracte de finanțare de peste 150 de milioane de lei.

Trimite articolul

X

În România există 20 de spitale de recuperare. Ele sunt considerate unități medicale strategice, fiind în directa subordonare a Ministerului Sănătății. Au pacienți din toată țara și ajută pacienții să ducă o viață normală, să se recupereze total sau să își îmbunătățească viața în urma unor accidente cumplite. Tocmai de aceea, modernizarea lor și reînnoirea aparaturii de care dispun sunt foarte importante, atât pentru a ajuta pacienții, cât și pentru confortul psihologic al acestora.

Rampe, lifturi cu semnalizare audio și Braille, grupuri sanitare adaptate

Locația principală a unității medicale, cea din Băile Felix, va intra într-un amplu proces de modernizare. În vară a fost semnat un contract de finanțare de peste 64,7 milioane de lei, din care aproape 1,3 milioane de lei reprezintă contribuția proprie a Spitalului. Proiectul vizează creșterea accesului egal la servicii medicale de recuperare pentru peste 12.700 de pacienți anual. Lucrările vor începe la sfârșitul lunii noiembrie sau cel târziu la începutul lunii decembrie 2025.

Scopul principal al proiectului: acces mai bun, condiții mai bune, tratamente mai eficiente. Prin reabilitarea clădirilor și dotarea cu echipamente moderne, pacienții vor beneficia de servicii medicale de recuperare la standarde europene, într-un spațiu sigur, primitor și adaptat tuturor categoriilor de vârstă și dizabilitate.

Vorbim aici despre extinderea clădirii existente, cu relocarea spațiilor administrative și amenajarea unor noi cabinete medicale și săli de curs. De asemenea, proiectul include reabilitarea și modernizarea completă a infrastructurii: instalații electrice și sanitare, finisaje interioare, saloane dotate cu paturi moderne cu acționare electrică, băi proprii și mobilier adaptat nevoilor pacienților.

Spitalul va fi accesibilizat integral cu rampe, lifturi cu semnalizare audio și Braille, grupuri sanitare adaptate, parcări pentru persoane cu dizabilități și zone de relaxare pentru însoțitori.

În ceea ce privește eficiența energetică și sustenabilitatea, proiectul prevede reducerea cu peste 35% a consumului energetic, utilizarea surselor regenerabile (panouri fotovoltaice, pompe de căldură, piloți geotermali) și implementarea soluțiilor tehnice care respectă cele mai înalte standarde de mediu.

Nu vor fi omise nici spațiile verzi și cele ambientale, unitatea urmând a fi dotată cu decor artistic, plante și design prietenos cu pacientul, menite să accelereze procesul de recuperare fizică și psihică.

Și pentru copii

Pentru locația de la Băile 1 Mai a fost semnat, la 6 iunie, un contract de finanțare de aproape 90 de milioane de lei pentru modernizarea Secției Neuropsihomotorii Copii. Aici lucrările vor începe în primul semestru al anului viitor.

Scopul proiectului este de a îmbunătăți calitatea vieții copiilor și tinerilor cu dizabilități motorii din România care necesită servicii de recuperare medicală, medicină fizică și balneologie, prin modernizarea infrastructurii sanitare.

Principalele lucrări de aici includ desființarea corpului de clădire construit în anii ’90, dar păstrarea unei clădiri istorice datând din 1842, care va fi reabilitată și modernizată la standarde europene. Se mai prevede construirea unui corp nou de clădire destinat spitalizării continue pentru copii și aparținători, cu saloane moderne dotate cu tehnologie de ultimă generație, paturi, noptiere, frigidere, băi proprii și televizoare, pentru a asigura confortul pacienților pe durata spitalizării.

Corpul existent va fi amenajat pentru a găzdui recepția, cabinetele de consultații, sălile de terapie, bucătăria și sala de mese. Curțile interioare și spațiile exterioare vor fi dotate cu locuri de joacă pentru copii și facilități dedicate recuperării medicale avansate.

„Promitem o schimbare reală: speranță, respect și demnitate pentru fiecare pacient. Plus o infrastructură medicală rezilientă, incluzivă și pregătită pentru viitor. Fiecare pacient să poată spune «mă simt mai bine» și fiecare angajat să lucreze într-un mediu mai sigur și modern”, spune Ramona Suciu, managerul Spitalului de Recuperare din Băile Felix.

Foto: ms.ro

Aparatură performantă în curs de achiziție

Aflată la conducerea unității medicale de un deceniu și jumătate, Ramona Suciu își amintește cum, imediat după ce a ajuns în funcție, Spitalul a reușit să achiziționeze un robot, printr-un proiect transfrontalier.

„Eram primul spital public de stat din țară care avea un dispozitiv robotizat de reeducare a mersului. Am încercat în permanență să ținem pasul cu tehnologia. Am schimbat și modernizat aparatura, iar acum, cu noile proiecte, o vom moderniza din nou. Ne străduim ca o dată cu finalizarea investițiilor în infrastructură, să vină și aparatele noi. În 2012 am îmbunătățit condițiile de cazare, am renovat toate saloanele și băile, plus alte îmbunătățiri mai mici, dar care au făcut uneori diferența. Ca personal, am încercat mereu să ne îmbunătățim din punct de vedere profesional la toate nivelurile. Excedentul a crescut mereu, iar fără el nu am fi avut de unde cofinanța proiectele acestea mari. Acum vom avea îmbunătățiri radicale și la capitolul confort. Acestea două sunt cele mai mari proiecte ale noastre”, mai spune Ramona Suciu.

În prezent, nu mai puțin de 54 de dispozitive sunt în curs de achiziție. Unitatea medicală este de monospecialitate (toți medicii sunt pregătiți în Medicină fizică și reabilitare) și are în dotare aparatură specifică specialității – de la dispozitive cu care terapeuții efectuează procedurile prescrise de medici pentru fiecare pacient (electroterapie, magnetoterapie, kinetoterapie, hidroterapie, laser, drenaj limfatic, realitate virtuală, lifturi de transfer pacienți în bazine, parafină) la dispozitive robotizate, bazine de hidroterapie cu apă geotermală și alte aparate specifice spitalizării continue.

Trimite articolul

X
Taguri:
baile felix ,
bihor ,
boli ,
spital de recuperare ,
tratament
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    GALERIE FOTO
    Fostul preşedinte Emil Constantinescu a vorbit la Oradea despre puterea cărţilor
    Cu ocazia conferinţei a fost deschisă şi expoziţia „Diplomaţia culturală şi cultura păcii prin educaţie”, care cuprinde o colecție inedită de volume, ediții rare și obiecte.

    Bihon CSM Oradea

    GALERIE FOTO
    Debut cu stângul în Top 16 FIBA Europe Cup! CSM CSU Raiffeisen a pierdut meciul de acasă cu Bosna Sarajevo
    „Leii roșii” au avut un debut nereușit în Grupa L a FIBA Europe Cup, fiind învinși pe terenul propriu de KK Bosna Sarajevo, scor 79-84.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Porumbei morți în centrul Oradiei. Direcția Sanitar Veterinară Bihor a început verificările
    Potrivit informațiilor postate pe pagina de socializare a ONG Jean Constantinescu-Eidam-Brich, pe baza datelor transmise de dna Cornelia Zenovia Radu, trecătorii ar fi observat, în cursul zilei de 9 decembrie, mai mulți porumbei zăceau morți lângă o clădire situată pe străzile Piata Ferdinand și Libertății din Oradea.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    Bihon Decese

    Deces 10.12.2025

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    ADVERTORIAL
    EuroAmanet & Exchange – 15 ani de seriozitate, mii de produse la prețuri bune și curs excelent în Oradea!
    Povestea EuroAmanet a început în 2010, în Oradea, pe Ady Endre nr 50!

    BIHON Sport local

    GALERIE FOTO
    Peste 100 de boxeri au urcat în ring la gala internațională „Cupa Tinca”
    Peste 100 de pugiliști reprezentând 14 cluburi din Austria, Polonia, Ungaria și România au urcat în ring la prima ediție a galei internaționale Cupa Tinca. Competiția a fost organizată de Primăria Tinca (primar Vlad Popa) și CS Basti Box Salonta, club coordonat de Sebastian Silaghi, la Căminul cultural din Tinca.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.