Sportul aflat la baza tuturor sporturilor, atletismul, se află în mare suferinţă după ce în trecut fiecare român a trăit bucuria şi mândria titlurilor şi recordurilor alături de marile noastre campioane. Constantina Diţă candidează la Preşedinţia Federaţiei Române de Atletism în tandem cu profesorul şi antrenorul bihorean Karcsi Kadas care în urma alegerilor din 22 aprilie ar putea deveni secretarul general al acestui for. Amândoi sunt gata să contribuie la „Renaşterea Atletismului Românesc”. Despre omul, sportivul şi candidatul Constantina Diţă, despre idoli, infrastructură, despre copii, despre gladiatorii zilelelor noastre, sportivii de performanţă, dar şi despre viaţa în America şi cursa vieţii de la Jocurile Olimpice de la Beijing 2008 am avut privilegiul să vorbim cu marea campioană în timpul vizitei în Bihor, după vizita pe stadionul Francisc Matei din Beiuş, după întâlniri cu primarul Beiuşului Gabriel Popa şi primarul Oradiei, Florin Birta.
„Auzim în fiecare zi că atletismul a decăzut, că performanțele nu mai sunt ca în vremurile bune. Așa este, dar acest sport încă există grație fiecărui antrenor și sportiv. Propun să pornim pe un drum în care să păstrăm ceea ce e bun și să schimbăm numai ce nu a funcționat”, e convingerea cu care marea campionă Constantina Diţă a pornit la drum pentru a încerca încă o dată să obţină un mandat la preşedenţia FRA. Un mandat în care campiona olimpică ar trebui să intre în pâine într-un an olimpic, decisă, din start, „să vedem care sunt sportivii din loturile naţionale, fiindcă noi avem în acest an Jocurile Olimpice şi nu ştim cine sunt sportivii din loturile naţionale, cunoaştem care sunt sportivii care sunt calificaţi şi vrem să vedem dacă mai sunt sportivi care se pot califica. Totul se întâmplă în condiţiile în care sportivii nu au avut cantonament de 4 ani, repet nu ştim loturile naţionale, îi ştim doar pe cei calificaţi”.
Constantina Way
Am vrut să aflăm de la campioana olimpică de ce se întoarce cineva acasă unde intră într-o luptă, într-un moment atât de greu, dorind să încerce să renască atletismul românesc, după ce a trăit recunoaşterea în America, acolo unde, în semn de preţuire, pentru performanţele sale are o stradă: „Gold Constantina Way” . Strada Constantinei Diţă se află în oraşul american Peoria, statul Illinois, acolo unde românca a câştigat două dintre cele 8 ediţii ale competiţiei „Steamboat Classic”- considerată cea mai importantă cursă de 4 mile din lume.
De ce vine şi îşi investeşte banii în competiţii în care dă şansa unor talente să fie descoperite? Aşa cum i s-a întâmplat ei, la Târgu Jiu, lângă Coloana Infinitului, după ce a fost remarcată la un cros, aşa îşi doreşte să ofere sportivilor şansa să facă înaltă performanţă. „Vreau să mai dau ceva României în afară de medalia olimpică, să lupt într-o echipă pentru rezultatele sportivilor români. Iubesc sportul şi nu pot sta departe de atletism. Am făcut pe banii mei sport o perioadă foarte lungă, după Mondiale, după Jocurile Olimpice de la Londra şi cunosc nevoile sportivilor. Din păcate, pierdem foarte mulţi copii valoroşi la trecerea dinspre juniorat spre tineret. Atleţii care termină liceul primesc o indemnizaţie de 700 de lei ca să se întreţină şi asta cu tot ceea ce înseamnă hrană, vitaminizare, recuperare. De aceea preferă să facă alte meserii..”, explică marea campionă.
Sportiva care a fost premiată de club la patru ani după ce câştigat titlul olimpic, ştie că dacă lua medalia pentru SUA era la alt nivel de trai din perspectivă financiară, dar atunci, „nu m-am gândit la bani, am vrut să iau medalia pentru România”. Din perspectivă finaciară, lucrurile nu s-au schimbat pentru sportivii de performanţă nici la mai mult de un deceniu distanţă. Dimpotrivă. Fostul antrenor al Dorinei Korozsi, multiplă campioană balcanică şi natională, azi candidat la secretariatul FRA, Karcsi Kadas a trăit alături de fosta sa sportivă ceea ce înseamnă lipsa banilor şi nu de puţine ori a susţinut atletismul din banii săi. Profesorul Kadas a studiat la Liceul Central Experimental de Atletism din Câmpulung Muscel, în anii 70, unde ca atlet a obţinut titluri naţionale şi balcanice la diferite probe: la cros – individual si echipe-, 2000 m obstacole (unde a deţinut şi recordul naţional şi cel balcanic), la 4×400 m ștafetă, a fost component al lotului naţional şi olimpic. „Când eram la Câmpulung, şi am luat medalie, la sfârşit de an am luat 24.000 lei. Aceasta, ca reper, în regimul comunist însemna o Dacie, care era 25.000 lei”, explică fostul antrenor, gata, alături de Constantina Diţă, „ să readucem în actualitate, în zilele noastre ceea ce era bun în trecut în pregătirea sportivilor de performanţă”.
Să se vadă şi în plan internaţional
Campioana olimpică crede că dacă sportivii români „vor reuşi să se vadă şi în plan internaţional”, în sensul în care dincolo de recordurile personale şi cele naţionale vor reuşi să obţină şi timpi care să le aducă titluri internaţionale, vor câştiga şi din perspectivă financiară. E un drum pe care campioana l-a parcurs, deci îl poate arăta şi altora. „ Foarte mulţi sportivi au vise, dar nu muncesc suficient. Eu pun foarte mult suflet în ceea ce fac… Când la 1.500 m obţii un 4,05, un 4,06 vei fi invitat la un Grand Prix în Europa pe o sumă foarte bună, care poate fi un prim start să demonstrezi încă o dată şi să începi să ai un venit”. Constantina Diţă a lucrat alături de toate campioanele olimpice ale României la concursul internaţional pe care l-a organizat la Bucureşti cu banii strânşi în 25 de ani de carieră ca sportiv.
„Vreau să se audă de România prin competiţia mea…În cea mai mare parte sunt investiţi banii câştigaţi în cariera de 25 de ani de sportivă. Cum eu am participat la multe competiţii de 10 km în străinătate, aşa vreau sa fac și la mine în ţară pentru că eu medalia de aur am luat-o pentru România… Lupt în continuare, trec peste orice greutate, nu mă opresc”, spune Constantina Diţă. Campioana, care „a tras cu braţele” când au lăsat-o picioarele, e foarte puternică şi psihic. Puşa, cum îi spun apropiaţii, Puşel, cum o răsfăţa tatăl său, are ceva din tenacitatea soldatului de la Marathon care a străbătut cei 42 km numai pentru a spune cu ultimele puteri: „am învins”. Nu o sperie că după vizite-maraton în ţară pe la cluburi poate să spună că „90% din infrastructura necesară nu o avem”. „Mă bucur că aici la Oradea am aflat că se refac pistele, că există un proiect pentru un complex sportiv. Şi pistele pe care le-am văzut în parcuri sunt un atu pentru copiii din Oradea. Avem nevoie de baze sportive mult mai bune şi mai numeroase. Refacerea bazelor sportive din ţară e unul dintre obiectivele mele. În SUA, fiecare liceu are un teren cu pistă de atletism…Am vrut să aflu ce se întâmplă la firul ierbii. Antrenorii se plâng de condiţiile de pregătire, iar la cluburile din Ministerul Tineretului şi Sportului antrenorii preferă să meargă în învăţământ decât să antreneze. La Cluburile care aparţin de Ministerul Educaţiei salariile sunt foarte bune… O spun cu durere în suflet, în unele judeţe am fost foarte dezamăgită de ceea ce am găsit: stadioane în ruine, copiii nu au unde să se antreneze, este foarte greu. ”, spune campioana.
Alături de Karcsi Kadas, Contantina Diţă a fost şi la Ministerul Tineretului şi Sportului şi la Comitetul Olimpic cu scopul de a-şi prezenta programul de relansare a atletismului românesc şi a primit aprecieri atât din partea ministrului Eduard Novak cât şi din partea președintelui COSR Mihai Covaliu care au asigurat-o de susţinerea lor dacă va câştiga preşedinţia FRA.
Idolii şi performanţa
Nu doar sportul de performanţă, ci şi selecţiile în şcoli sunt în atenţia campioanei olimpice. Constantina Diţă ştie că şi în România, ca şi în America, sunt părinţi care duc copiii de la 3-4 ani la cât mai multe sporturi pentru ca cei mici să poată alege ce li se potriveşte.
Aceşti copii au nevoie şi de idoli şi asta o ştie din proprie experienţă, atât cea de copil care visa să facă sport de performanţă, cât şi din poziţia de campionă. Idolul Constantinei Diţă a fost Maricica Puică. A văzut-o prima dată alergând într-o cursă la televizor şi aşa şi-a dorit să fie, la rândul ei. Constantina Diţă spune că e încântată când o opreşte lumea, fie şi în magazin, să facă o poză împreună. I s-a întâmplat zilele trecute la o competiţie la Timişoara, dar şi când alergând prin parc, o tânără i-a spus: „Nu îmi vine să cred că sunteţi dumneavoastră”. „E foarte important ca cei mici să aibă idoli în sportul pe care îl practică. Văd că eroii lor au atins acele performanţe şi cred că şi ei o vor putea face”, spune campioana olimpică la maraton. Până atunci, Constantina Diţă îi îndeamnă pe români să facă mişcare. Chiar dacă nu toţi vor putea spune, aşa cum speră Constantina Diţă după acest ultramaraton prin ţară, aşa cum numai ea ştie să o facă: „am învins, am învins, am învins…”
Alexandra Berzovan și Veronica Bursaşiu
Trimite articolul
XIn ce oraș? In usa nu se dă nume de astăzi. Ce se dă numere.
-
Ce vorbesti sint si nume la strazi nu toata America e doar New York .
Respect campioanei olimpice si multumiri pentru tot ceea ce a facut pentru imaginea Romaniei! Dar daca se inconjoara de impostori nu va duce nicaieri decat la afundarea si mai grea a federatiei de atletism!