Cu intrarea în vigoare a noului contract de salubrizare menajeră, RER Vest trebuie să asigure Direcției Tehnice din Primărie acces la sistemul informatic de monitorizare prin GPS a prestațiilor operatorului.
„Aplicația va fi utilizată pe bază de user și parolă de către cinci angajați ai Direcției Tehnice din Primăria Oradea, responsabili de modul de desfășurare a activității de salubrizare. Până în acest moment s-a instalat aplicația pe două dintre cele 5 stații de lucru din primărie, urmând ca până săptămâna viitoare să fie instalate și celelalte trei”, transmite Primăria prin comunicat de presă.
În acest fel, angajații Direcției Tehnice vor vedea în timp real modul în care operatorul de salubritate își desfășoară activitățile la care s-a obligat prin contract: măturatul mecanic stradal, deszăpezirea, colectarea și transportul deșeurilor de la populație.
Prin acest sistem informatic de monitorizare GPS a activităţii serviciului public de salubrizare, utilizatorii vor putea urmări respectarea programului de lucru, prezența utilajelor în teren, viteza de deplasare a utilajelor sau itinerariul acestora.
În baza monitorizării efectuate, operatorul de salubritate va genera rapoarte care vor constitui documentele justificative pentru plata contravalorii serviciului prestat.
Trimite articolul
XPai fara rost urmaresc, acum chiar vin mai desde xateva saptamani dar din ce am observat ramane si mai mare praf dupa ele. Nu fac treaba k lumea, plus nici nu te anunta sa eliberezi carosabilul de masini parcate cand vin cei de la RER.
Pe scurt: praf in ochi 🙁
Dupa ce vor vedea prezenta utilajelor pe strazi si tot felul de date tehnice, ar face bine sa verifice si pe teren daca strazile au fost curate, pentru ca din birou totul pare roz. Ceea ce este in realitate pe teren s-ar putea sa nu coincida cu impresiile artistice ale celor din birouri. Succes in continuare pentru un oras curat.
-
da
O aiureala! Se plimba masinile la pas de melc dar nu pornesc agregatele de curatire ca fac economie la motorina! Degeaba le urmaresc din cer ca aici jos….
Dubla mãsurã între blocuri şi case aratã audit defect.