Direcția de Insolvență a Persoanelor Fizice – parte a Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) – se ocupă cu implementarea Legii nr. 151/2015, a insolvenței persoanelor fizice, prin consilierea consumatorilor vizați de actul normativ, precum și prin sprijinirea activității Comisiilor Teritoriale specializate care se regăsesc la nivelul fiecărui județ al țării.
„Prin această lege, a fost introdusă procedura de insolvență a persoanelor fizice, care permite protejarea consumatorilor care au datorii mai mari de 90 de zile, credite și rate la bănci, debitori de bună credință, care din motive neimputabile lor ajung în imposibilitate de plată. Cel mai important aspect este că, în acest fel, se acordă o a doua şansă datornicilor onești, oferindu-le protecţie în faţa creditorilor, în efortul lor de a-și redresa situația financiară”, spune Ruxandra Sala directorul Direcției de Insolvență a Persoanelor Fizice.
Astfel, consumatorii cu datorii neachitate de cel puţin 90 de zile beneficiază de consiliere gratuită şi îndrumare de specialitate din partea ANPC pentru întocmirea dosarului de deschidere a procedurii de insolvenţă.
Forme de redresare financiară
Legea nr. 151/2015 prevede trei forme de redresare financiară a debitorului: Procedura administrativă pe bază de plan de rambursare a datoriilor; Deschiderea procedurii judiciare de insolvență prin lichidare de active; Procedura simplificată de insolvență.
În cazul procedurii administrative pe bază de plan de rambursare a datoriilor debitorul depune cererea de deschidere a procedurii insolvenței pe bază de plan de rambursare a datoriilor la comisia de insolvență competentă.
„Cererea poate fi formulată și de către ambii soți, iar procedura va fi comună acestora, fiind elaborat un singur plan de rambursare sau, după caz, două planuri de rambursare corelate. Independent de regimul matrimonial aplicabil, dacă soții au și bunuri sau obligații comune ori sunt codebitori ai aceleiași obligații, cererea de deschidere a procedurii insolvenței este depusă de soțul debitor doar cu consimțământul celuilalt soț”, explică Ruxandra Sala.
Cu cel puțin 30 de zile înainte de data depunerii cererii, debitorul notifică intenția sa de deschidere a procedurii fiecărui creditor cunoscut, prin orice mijloc de comunicare ce asigură confirmarea primirii. Formularul se pune la dispoziția publicului, cu titlu gratuit, la sediile comisiilor de insolvență, precum și on-line, pe pagina de internet www.anpc.ro
Prin această procedură, legiutorul a urmărit ca persoana fizică, debitor să fie spijinită să-și redreseze situația financiară, să-l învețe să-și gestioneze eficient veniturile și cheltuielile, fiind nevoie și de stimularea voinței debitorului de a-și reorganiza viața din punct de vedere economic pentru a depăși cu bine situația financiară dificilă în care se află.
În cazul deschiderii procedurii judiciare de insolvență prin lichidare de active procedura de lichidare se deschide, de către instanța judecătorească competentă, în următoarele situații: la cererea debitorului aflat în insolvență:la cererea oricăruia dintre creditori, dacă planul de rambursare nu poate fi adus la îndeplinire din motive neimputabile debitorului; la cererea tuturor creditorilor, dacă planul nu a fost adus la îndeplinire din motive imputabile debitorului.
Cea de-a treia formă de redresare financiară este procedura simplificată de insolvență.
„Pentru a beneficia de această procedură, cuantumul total al obligaţiilor debitorului trebuie să fie de cel mult 10 salarii minime pe economie, să nu aibă bunuri sau venituri urmăribile, sa aiba peste vârsta standard de pensionare sau sa-si fi pierdut total sau cel puţin jumătate din capacitatea de muncă”, a precizat directorul Direcției de Insolvență a Persoanelor Fizice.
Persoanele interesate pot să acceseze site-ul www.anpc.ro – secțiunea Insolvenţă Persoane Fizice, pagina de Facebook „Insolvenţă Persoane Fizice” sau să se adreseze direct personalului specializat din locațiile Comisariatelor Județene pentru Protecția Consumatorilor pentru detalii și informații suplimentare.
Trimite articolul
XIoooooi da’ ce frummy ii Ruxi !!!!!
-
Mda… Nu arată tocmai rău “micuța politiciană” 😃