BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
„Stai că îți dau eu!” 5 ani de închisoare pentru un bărbat care a lovit un minor cu ranga în cap

„Stai că îți dau eu!” 5 ani de închisoare pentru un bărbat care a lovit un minor cu ranga în cap

De Adrian Laboș
la 16 November 2025 16:30 Reactualizat la: 13 November 2025 10:38

„Stai că îți dau eu!” 5 ani de închisoare pentru un bărbat care a lovit un minor cu ranga în cap

FOTO: romanulfinanciar.ro
16 November 2025 16:30 Reactualizat la: 13 November 2025 10:38
Liviu Jiga, un bărbat de 46 de ani, din Girișu de Criș, a fost condamnat de Tribunalul Bihor la 5 ani de închisoare, cu executare, pentru tentativă de omor, după ce l-a lovit în cap cu o bucată de fier pe un băiat de 14 ani, care căuta prin gunoaie în cartierul Ioșia din Oradea.
Scris de Adrian Laboș - Liviu Jiga, un bărbat de 46 de ani, din Girișu de Criș, a fost condamnat de Tribunalul Bihor la 5 ani de închisoare, cu executare, pentru tentativă de omor, după ce l-a lovit în cap cu o bucată de fier pe un băiat de 14 ani, care căuta prin gunoaie în cartierul Ioșia din Oradea.

Trimite articolul

X

În plus, agresorul a fost obligat să-i achite victimei daune morale în valoare de 30.000 de lei, dar și cheltuieli de judecată către stat în valoare de 3.000 de lei.

Înjurat din senin

Era amiaza zilei de 7 ianuarie 2023, când băiatul de 14 ani se afla împreună cu mama sa pe strada Cazaban, din Oradea, și răscoleau deșeurile aruncate în pubelele dintre blocuri. Minorul le-a povestit anchetatorilor că de el s-a apropiat un bărbat, aflat pe bicicletă, și l-ar fi înjurat. Mirat de reacția necunoscutului, adolescentul l-a întrebat de ce s-a legat de el, moment în care bărbatul a oprit și i-a transmis un scurt „stai, că îți dau eu”. A luat o țeavă de fier pe care o ținea prinsă de bicicletă și s-a dus țintă la băiatul care, deși avertizat de mama lui, nu a apucat să se ferească și a fost lovit în partea din spate a capului. Când și-a văzut fiul plin de sânge, căzut la pământ, femeia a început să strige după ajutor, iar atacatorul a urcat pe bicicletă și a plecat. A fost observat însă de un locatar din zonă, care a alertat autoritățile. Un echipaj al Ambulanței l-a preluat pe minorul lovit și l-a dus la spital, unde medicii au stabilit că a suferit o fractură în zona craniului, „cu pierderea stării de conștiință și amnezie retrogradă posttraumatică”. O rană gravă, au explicat specialiștii, care i-au recomandat 50 de zile de îngrijiri medicale.

Agresor cu un istoric violent

După doar câteva zile, imediat ce a fost externat din spital, băiatul a revenit în zona agresiunii și a aflat de la alți minori care căutau prin tomberoane că bărbatul care l-a rănit este din Girișu de Criș și are 46 de ani. Adolescentul a reușit să o găsească pe Facebook pe nepoata agresorului, care i-a dezvăluit că unchiul său, Liviu Jiga, „s-a lăudat prin sat că l-a lovit cu o țeavă în cap”. În ciuda faptului că a fost recunoscut de victimă și de mama acesteia, Jiga a respins acuzațiile și a declarat că în ziua cu pricina nu ar fi venit în Oradea, ci se afla acasă, în Girișu de Criș. A povestit că obișnuia să vină din când în când prin oraș, ca să caute prin gunoaie mâncare pentru porcii din gospodărie, și că avea o bâtă de lemn, nu din fier, cu care scormonea prin pubele. Polițiștii din Girișu de Criș le-au relatat judecătorilor că bărbatul era cunoscut ca un individ violent, fiind cercetat de mai multe ori pentru amenințări sau loviri. Însă ar fi scăpat de fiecare dată, deoarece s-a împăcat cu cei pe care i-a agresat.

Acuzație schimbată

Inițial, Liviu Jiga a fost trimis în judecată sub acuzația de loviri sau alte violențe (infracțiune pedepsită cu amendă sau cu închisoare de la 6 luni la 5 ani), medicii arătând că rana suferită de victimă nu i-a pus acesteia viața în pericol. Însă Judecătoria Oradea – instanța la care a ajuns în primă fază dosarul – a explicat că lovitura a fost aplicată cu un „instrument contondent dur, care are aptitudinea de a produce moartea”, iar atacul a vizat „zona vitală a capului”. Potrivit instanței, doar întâmplarea a făcut ca victima să nu-și piardă viața. Din acest motiv, încadrarea juridică a faptei a fost schimbată în tentativă de omor, pedepsită – conform Codului penal – cu închisoare de la 5 ani la 10 ani, iar dosarul a fost preluat în februarie 2024 de Tribunalul Bihor. Prin sentința dată la finalul săptămânii trecute, instanța a menținut controlul judiciar sub care se află Jiga, deoarece acesta are posibilitatea să atace hotărârea cu apel.

Trimite articolul

X
Taguri:
daune morale ,
inchisoare cu execuare ,
minor ,
oradea ,
ranga ,
tentativa de omor
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Averse puternice și furtuni anunțate în Bihor. Vezi când sunt estimate cele mai mari precipitații
    Începând de luni, 11 mai, instabilitatea atmosferică se va accentua în vestul și nord-vestul țării, inclusiv în județul Bihor, unde sunt așteptate averse de ploaie și furtuni.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    GALERIE FOTO/VIDEO
    Ucigașul fetei de 18 ani a fost arestat pentru 30 de zile. Bărbatul din Parhida e acuzat de omor calificat
    Jozsef Zsolt Bóné, bărbatul de 39 de ani acuzat că a ucis-o, vineri la amiază, pe o elevă de 18 ani, pe un câmp de lângă satul Parhida, a fost arestat pentru 30 de zile sub acuzația de omor calificat

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    GALERIE FOTO
    Pompierii bihoreni i-au învățat pe motocicliști cum să intervină în caz de accident rutier
    Motocicliștii bihoreni au participat la cursuri practice de prim ajutor organizate de pompierii ISU Bihor.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Accident în Sântandrei pe Drumul Județean 797: o motociclistă de 17 ani a fost transportată la spital
    O tânără de 17 ani, din Girișu de Criș, a fost rănită într-un accident rutier produs vineri seară, 8 mai, în localitatea Sântandrei.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    GALERIE FOTO/VIDEO
    Start în sezonul moto 2026: sute de motocicliști, demonstrații și paradă pe străzile din Oradea
    Motocicliști din mai multe cluburi din țară au turat motoarele la debutul sezonului, în Oradea. 1

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Modernizare de aproape 10 milioane de lei în Dobrești: asfalt, podețe și drumuri refăcute în mai multe sate
    În comuna Dobrești se implementează un proiect de modernizare a infrastructurii rutiere, care vizează mai multe străzi din satele Dobrești și Luncasprie, pe o lungime totală de 6,6 km. 2
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X