Liniștită și cochetă, cu borduri vopsite în alb și cu flori în fața caselor, strada Tăbăcarilor devine un iad împuțit de câteva ori pe an, când plouă torențial și, mai recent, când se intervine la rețeaua din canalizare din Velența – Cantemir. Revărsările canalizării pe stradă i-au adus pe riverani la capătul răbdării, mai ales că recent au fost tratați cu relativă indiferență de autoritățile locale. De vreo două săptămâni, la interval de câteva zile, strada se umple de apă mâloasă, șervețele umede, hârtie macerată și ce se mai nimerește să arunce lumea în WC.
Se întâmplă ca revărsarea să ajungă în locuințe, așa că proprietarii de case folosesc băile proprii cu prudență. „Dimineața mă duc repede la baie, mă spăl, fac duș, dar prima dată încerc să trag apa să văd dacă vine înapoi. mai nou, de câteva zile nu mai pot folosi baia. Nici nu pun haine la spălat, de frică să nu iasă canalizarea”, zice Koteles Gizella, proprietara unei case. Femeia susține că situația e mai mizerabilă de la un an la altul: „până acum câțiva ani, asta se întâmpla numai la ploi torențiale dar acum, de un timp, nu trebuie să plouă nicăieri, și noi tot înotăm în rahat”.
Zilele acestea, riveranii sunt exasperați pentru că, în ciuda apelurilor repetate la Compania de Apă Oradea, canalul se revarsă în continuare, în fața mai multor case, fără să intervină cineva.
„Dățile trecute, când am sunat, într-o oră, două, au ajuns și au curățat. S-a întâmplat și că au venit a doua zi, dar au venit totuși. Acum, când telefonăm că iar curge canalizarea pe stradă ni se spune că este lucrarea din Nufărul, și atât. Nu m-ar fi deranjat așa tare dacă veneau a doua zi. Dar acum de trei zile stăm așa și nimeni nu mișcă nimic. Săptămâna trecută ieșea ca din arteziană, câteodată nici nu poți intra în curte. Așa a început pe rând, prima dată în fața casei din capătul străzii, apoi s-a întins de la o casă la alta”, spune vecina sa, Vekerdi Elisabeta.
Prin curți
Orădencele relatează că, atunci când revărsarea din stradă nu face față, se întâmplă să li se umple și curțile cu apă mizarabilă din canalizarea menajeră. „Noi avem trei copii care se joacă. Trebuie să curățăm, să spălăm curtea, pe banii noștri, după mizeria produsă de ei”, reclamă Vekerdi.
Oamenii spun că, în intensa relație pe care o întrețin cu Compania de Apă, li s-a întâmplat ca, după vreo inundație împuțită prin curți, să fie invitați să plătească serviciile de vidanjare cerute: „ni s-a spus că dacă este în afara porții, fac ei pe cheltuiala lor, dacă e în interior, trebuie să plătim. Ultima dată au cerut 360 de lei…”
„La mine nu stă nimeni, în capătul străzii, acolo unde iese canalul și acum. Nu ar avea de ce să îmi iasă în interior. Săptămâna trecută m-am speriat când am văzut, nu mai era apă, doar căcat era!”, reclamă o alta.
Șantierul din Cantemir…
Compania de Apă transmite că motivul revărsării de canalizare pe strada de case ține de șantierul din Cantemir. „Pe Tăbăcarilor am avut și o avarie, dar cauza principală este că a fost montat un obturator pe rețea ca să putem face lucrarea din Cantemir. În Cantemir a fost o conductă surpată și a fost necesară subtraversarea bulevardului, o lucrare foarte complicată. Azi (vineri n.r.) scoatem obturatorul și oamenii nu vor mai avea probleme cu canalizarea”, spune inginerul șef, Cristian Popa.
După intervenția din Cantemir, soluția de compromis convenită cu autoritățile este ca grosul din canalizare să fie scos cu vidanja, iar apa va fi dirijată pe canalul pluvial și parțial, „aportul mai subțire”, pe Peța…
Inginerul șef zice că CAO „a abordat mai repede decât avea programat lucrarea de pe Cantemir pentru că și Primăria s-a mișcat repede cu lucrările. Avem trei subtraversări de făcut pe acest amplasament iar utilajul necesar a fost adus din Ungaria și trebuie trimis, mai departe, la Sibiu, în cel mai scurt timp”.
Poveste veche și urât mirositoare
Riveranii de pe Tăbăcarilor sunt sceptici că revărsarea canalizării pe strada lor se va rezolva o dată pentru totdeauna cu închiderea șantierului din Cantemir.
Cei mai în vârstă știu că problemele au apărut imediat după punerea în funcțiune a rețelei noi și s-au agravat pe măsură ce a crescut numărul de gospodării racordate: „de la bun început se știe că aici e o problemă. Îmi amintesc că tatăl meu le-a spus celor care au lucrat că rețeaua de pe Salca, cea care trebuia să preia canalul de pe strada noastră, asta e mai sus”.
În plus, se vede cu ochiul liber că drumul spre Salca e cu jumătate de metru mai sus dar asta nu ar trebui să însemne mare lucru, având în vedere că, teoretic, rețelele de canalizare ar trebui să fie postate la cea mai mare adâncime, față de alte ultilități. „Nu numai că strada e mai sus, dar rețeaua e foarte aproape de suprafață. Noi, când ne-am făcut branșamentul, s-au mirat și muncitorii că rețeaua nu e nici la 50 de cm adâncime. Abia au putut să îi dea pantă”, relatează Laura Tout, proprietara casei de pe colțul străzii, unde apar, de regulă, primele revărsări.
„Atâta am vrea și noi din partea Primăriei să ne bage și pe noi în seamă, că plătim și noi impozit de zona A. Eu, într-un an, plătesc impozit și chirie pe teren cam în jur de 1.800 de lei și pe nimeni nu interesează. Am făcut nu mai știm câte reclamații dar nu am primit răspuns și nu s-a făcut nimic să se rezolve permanent”, spune proprietara casei de la nr 6.
De altfel, riveranii suferă din cauza mirosului de pe stradă și când nu se revarsă canalul menajer. Canalizarea pluvială e rezolvată printr-un șant acoperit cu dale de beton care „urcă” spre canalizarea principală, unde ar trebui să se deverseze. Ca atare, pe aproximativ un sfert de stradă, apa băltește și se impute, reclamă ei.
„A venit cu proiectul și i-a dat unghi de înclinare aiurea la capătul străzii. Acolo e o buclă, la capătul străzii unde apa stă și e plină de viermi. A venit cineva de la Primărie, pe ploaie, și a verificat lucrarea. A văzut că e baltă dar nu a contat. Mi-a spus că nu e nicio problemă că e scurgere. Aici e culoar de infecție, pe culoarul ăsta”, spune ul alt proprietar de casă.
Trimite articolul
XVotul nu are miros.
Jucaţi la loto.
Mediul poate cã nu are pe cine amenda la infecţie.
Cel mai tare oras din tara! Oare cum or fi restul? :))))
-
Si Coreea de Nord se considera cea mai tare si dezvoltata tara din lume. Iti trebuie un dictator si intoxicarea populatiei cu sondaje false.
Totul pt porfir
Interesant ca la un articol de genul acesta drop drxp sandu2100(de imbecilitati intr-unsingur nick), xxxxxxx et. co tac si nu ridica in slavi dezvoltarea.
Nici la articolul in care se scria despre modul in care au ratat baietii (din cea mai eficienta administratie din univers) sansa de a recupera banii de la ciuperca pentru ca fapta s-a prescris iar ei au taraganat suficient dosarul nu au comentat nimic.
-
Ai dreptate! Da’ nu răspunde nimeni, totuși, pt. greșelile celei mai “tari”(și lacome) administrații din univers? Care greșeli, nu-s puține și probabil intenționate, unele😉….
-
…cum se revarsa rahatul in aceasta zona se revarsa si ei (cei amintiti de tine ) in Oradea de ani de zile !Important este ca o igienizare eficace ne scapa si de ei !
-
La noul drum de acces la la piata 100 nu are 3 sapt de cand e facut acum e frezat pt reparatii
-
dracu stie ca pt lingaii enumerati de tine suntem cei mai dezvoltati din tara peste Cluj, Isi, Buc, Tim, pe cand suntem saracii tarii, nici aeroport nu avem, nici afacerile firmele nu merg ca suntem ruppti in cur de saracie, nu stiu ce vad altii la noi asa de superdezvoltat, in afara de piata unirii.
-
Piața Unirii fără gaz, să se știe, progres nu glumă.
-
Ba femeie…nici un om de pe strada aia nu s-a milogit, ci doresc sa se repare acest lucru, unde dracu ai facut scoala de manipulare / interpretare a cuvintelor ? Cum intra in case ? Ci doar in curti…nu mai fi asa frustrata tanti Cristina Ghilea, o sa-ti vina si tie randul prin primarie, acuma a fost Corpas, o sa ajungi si tu, dar pana atunci nu mai instigati lumea cu aceste interpretari a le voastre.
Servetelele umede nu se arunca la wc , ci la gunoi.va mirati ca se infunda canalul…
-
si cand te stergi la cur, nu arunci hartia in buda?
-
Vezi , asta ii problema , ca multi confunda hartia igienica cu servetel umed care niciodata nu o sa se degradeaza ca ii plastic si se agata in tevi si creaza infundare
-
Ăsta îi un defect de proiectare, poți să arunci și rahatul mărunțit că tot iese pe unde apucă.
-
-
Vreau sa aud odata cati bani aduce la buget turistii care vin in oras, ca numai pt ei se face totul in oras, sute de milioane de euro doar in betoane ca vin turistii. Uite Clujul spune clar 32 mil euro lunar aduce Univ din Cluj la buget plus 700mii euro lunar apartinatorii studentilor ce vin si pleaca in oras. Noi de ce nu punem accent pe educatie, ca de aceea avem si cele mai infecte salarii ca nu avem domenii platite bine.
-
Moldoveanu, olteanu și munteanu, turistu de Felix cu vaucher, cel ce dă o tură prin Oradea, lasă 100 lei pe la un restaurant, ăsta-i nivelul.
-
Deci atragem ot saracie, si ca prostul(bolojan) persista si tot pe directia asta merge politica de dezvoltare(betonare)
-