O astfel de acţiune a avut loc, miercuri. Poliţiştii bihoreni au acționat în centre comerciale și în societățile care funcționează în regim de minimarket din municipiul Oradea, Beiuș, Aleșd, Salonta, Marghita și localitățile arondate acestora, pentru verificarea respectării prevederilor legale și a măsurilor de protecție sanitară.
,,Cei 58 de polițiști bihoreni angrenați în aceste acțiuni au legitimat 303 persoane și au verificat respectarea prevederilor legale dispuse în contextul stării de alertă și a măsurilor sanitare în 102 societăți comerciale. De asemenea, în cadrul acțiunilor punctuale au fost verificate 42 de mijloace de transport”, a spus Alina Fărcuţa, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.
Pentru nepurtarea măştii de protecţie au fost aplicate 97 de amenzi în valoare totală de 11.250 de lei. Poliţia Bihor reaminteşte cetăţenilor că pot sesiza cazurile de încălcare a normelor de protecție sanitară apelând la linia TelVerde – 0800800165.
Trimite articolul
XIn data de 12.10.2020 in juru orei 12 ma deplasam spre iesirea din Piata Cetatii cand pe poarta au intrat trei agenti in uniforma care m-au legitimat pentru ca nu aveam masca corespunzator pusa pe fata,le-am spus ca am tras masca de pe fata pentru ca tocmai ies di piata si platoul este aproape pustiu au fotografiat C.I.-ul si m-au linistit ca voi primi acasa doar un avertisment,l-am si primit doar ca avertismentul era de 500lei.De ce nu au intocmit procesul verbal semnat de agentul Floare Nicolae la ora 16 pe loc pentru al putea semna si mentiona ca ma aflam la apox. 3m de iesire si platoul este aproape pustiu.
De ce m-au mintit in fata ca voi primii doar un avertisment.Ce curajosi si plini de demnitate acesti trei indivizi.Probabil au dat cu
zarul cine va fi amendat si cine primeste avertismet.Abia astept sa platesc impozitul gandindu-ma ca voi contribui la salariul acestor indivizi onesti sigur sunt mandria Politiei Locale.
-
Cum pustiu? Cei trei poliţişti nu erau și ei pe platou? Plătiți impozitul că dacă sunt fonduri suficiente, este mai bine.
Brrrrrr…. cuvântul autorități sună ca în comunism…
Îți aduce aminte de dictatura lui Nicolae Ceaușescu, când autoritățile de pe vremea aceea, se scărpinau la sulă, și amendau pulimea.
De ce nu le spune oficialități.????
-
Autoritatea apãrã democraţia.
-
Nu există democrație
-
Ce etichete dezinfectante galben pnl.
Zielele trecute m-am intors dintr-o tara europeana “civilizata” cum spun unii. Pe langa ca am ramas surprins de curatenia generala de pe strazi, mijloace de transport in comun am ramas placut surprins de unitatea comunitatii in sustinerea masurilor date de guvern pentru combaterea virusului asta nenorocit. Toti dar absolut toti purtau masca peste tot, in spatii comerciale, mijloace de transport(tramvai, autobuz, tren, taxi) si majoritatea o purtau si pe strada FARA scandal, FARA vociferari, FARA mizerie politica, intregul popor lupta tacut, disciplinat pentru stavilirea pandemiei. In toate spatiile comerciale(magazine, restaorante,…) la intrare esti primit cu dezinfectant pe baza de alcool ca sa iti cureti mainile si toti o faca fara a fi pusi special. Un popor saracit de criza economica din 2008-2010 care stie sa lupte cu demnitate in unitate. Cand am reveni la noi, acasa inca nu am gasit dezinfectant, strazile sunt pline de peturi, pahare de cafea, chstoace, guma de mestecat, coji de seminte, pungi din plastic, flegme ….si o gramada de prostalai care latra importiva masurilor(singurele masuri cunoscute si eficiente in stavilirea si controlul pandemiei) ca niste javre turbate. Ne meritam locul fruntas in raspandirea acestu virus nenoroci ca natie si neam!
-
Ce am uita sa spun este ce nu am vazut: nu am vazut poitisti care sa verifice respectarea regulilor… nu erau necesari, cetatenii sunt responsabili si respectau regulamentele, se respectau pe ei si ii respectatu pe conlocuitori, se respectau unii pe altii indiferent de ce crededeau despre natura virusului! Noi? Noi?? NOI???…. noi suntem romani!
-
Nu prea mai sunt români pe aici. Românii au involuat într-o nouă specie: maimuța carpatină.
-
Stai liniștit, norma trebuie facuta in regim totalitar. Mama exact ca si dumneata (adică în piața cetate) a facut DOI PASI la intrare in piata, se pregătea să își tragă botnița, cand Garcea si Dorel au oprit-o, din spate probabil spionand, aceeași amendă însă mincinos realizată,de dl.sub.Milian Gheorghe, spunând in proces verbal că “dna ieșea din piata” ea tocmai intrase. Penibila aplicarea corectă a legii in acest stat din ce in ce mai corupt.