Marți, 11 mai, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Patrimoniului au dispus reţinerea orădeanului cu vârsta de 22 de ani, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, pentru furt calificat.
Furt din 9 magazine diferite
Polițiștii orădeni zic că, în perioada 24 februarie – 4 aprilie, tânărul ar fi furat diverse produse alimentare și nealimentare de pe rafturile a nouă societăți comerciale din Oradea. Tânărul a preferat să fure mai ales pachete cu cafea, diverse sortimente de brânzeturi sau ciocolată, pe care ulterior ar fi intenționat să le comercializeze.
Prins în flagrant
În cele nouă cazuri în care este cercetat, tânărul de 22 de ani a fost prins în flagrant de agenții de pază ai magazinelor din care tocmai sustrăsese bunurile. Prejudiciul total cauzat astfel este de aproximativ 2.700 de lei și a fost recuperat integral. Miercuri, 12 mai, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Patrimoniului l-au prezentat pe acesta la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei Oradea, cu propunere de arestare preventivă, pentru furt calificat.
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea a admis propunerea procurorului și a emis pe numele celui în cauză un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Acum se mai verifică pentru a se afla dacă tânărul strângăreț a mai furat și de prin alte locuri.
Citiți principiile noastre de moderare aici!