După doi ani de pauză, cauzată de Pandemia de Covid 19, la Oradea a avut loc sâmbătă, Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi Bihoreni (ITOB 2022). Evenimentul a ajuns la a V-a ediția, fiind organizat de Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor, cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor și Mănăstirea Sfânta Cruce.
Peste 320 de tineri, cu vârste cuprinde între 14 și 25 de ani, proveninți din parohiile Episcopiei Oradiei, și-au dat întâlnire la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului”. Ei au venit însoțiți de preoți și profesorii de religie. Cu acest prilej, organizatorii au pregătit pregătit participanților un program liturgic și cultural – educațional dedicat rugăciunii. În deschiderea evenimentului PSS Sofronie Drincec, episcopul ortodox de Oradea, alături de preoții participanți, au oficiat un Te Deum în catedrala eparhială. După cuvântul de deschidere, rostit de episcopul ortodox al Oradiei, monahia Atanasia Văetiși de la Mănăstirea Stavropoleos din București a invitat tinerii la o reflecție despre rugăciune.
„La acest eveniment îndătinat al Episcopiei Oradiei au luat parte grupuri de copii și tineri de la parohiile din cele patru protopopiate ale Eparhiei, participanți la Concursul catehetic național «Rugăciunea în viața mea», precum și olimpicii bihoreni, premianți la disciplina Religie ortodoxă și premianți ai Liceului Ortodox «Episcop Roman Ciorogariu» din Oradea la diverse discipline”, a explicat preot Florin Negruțiu, inspector de religie.
În programul întâlnirii a avut loc un moment coral susținut de Grupul coral al tinerilor din Parohia Ciuhoi (coordonator Ioana Roman), urmat de premierea olimpicilor bihoreni (premianți la Religie ortodoxă, premianți ai Liceului Ortodox la diverse discipline), precum și premierea câștigătorilor Concursului catehetic „Rugăciunea în viața mea”. De la catedrală, copiii și tinerii s-au îndreptat spre Mănăstirea Sfintei Cruci. După ce călugărițele le-au prezentat mănăstirea, tinerii au cântat pricense, după care au fost invitați la masa de prânz.
Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi Bihoreni s-a încheiat sâmbătă după amiază cu vizitarea celor mai importante obiective din Oradea și împrejurimi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!