Selecția nominalizaților e una pe măsura premiului. În 2020, Fundația Culturală ”Hyperion – Caiete botoșănene” a supus atenției criticilor literari din România, precum și unor importanți scriitori și oameni de cultură, 26 de poeți pentru selectarea nominalizaților care vor constitui și lista finală, din care juriul va alege laureatul.
Pe această listă figurează și „familiștii” Traian Ștef și Ioan Moldovan, fostul redactor-șef, respectiv director al Revistei Familia. Nominalizarea vine într-un an greu din perspectivă profesională pentru cei doi semnatari din revista în care a debutat Mihai Eminescu, anul în care „Familia” și-a pierdut personalitatea juridică cu toate consecințele generate de acest fapt.
Iată propunerile: Adrian Alui Gheorghe, Leo Butnaru, Daniel Corbu, Vasile Dan, Nichita Danilov, Marian Drăghici, Bogdan Ghiu, Liviu Georgescu, Emil Hurezeanu, Nora Iuga, Ioan Moldovan, Marta Petreu, Ion Pop, Ioan Es. Pop, Octavian Soviany, Cassian Maria Spiridon, Arcadie Suceveanu, Eugen Suciu, Traian Ştef, Elena Ştefoi, Grete Tartler, Lucian Vasiliu, Matei Vişniec, Vasile Vlad, Călin Vlasie şi George Vulturescu.
Traian Ștef este detinatorul următoarelor premii: premiul revistei “Amfiteatru” (1977), premiul pentru debut al revistei “Poesis” și al Uniunii Scriitorilor – filiala Arad (1993), premiul pentru eseu (Oradea, 1998), premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor – filiala Arad (1997), diploma de excelență (Cluj-Napoca, 1998, împreună cu Editura Paralela 45).
Optzecist născut în laboratoarele Echinox, ca și Traian Ștef, fostul director al Revistei Familia, Ioan Moldovan a primit Premiul pentru Poezie al Uniunii Scriitorilor din România, ediţia 2020, pentru volumul “Multe ar mai fi de spus”, apărut la Editura Cartea Românească. Are nominalizări la Premiul Naţional „Mihai Eminescu”, anii 2014, 2015, 2016, 2017, 2018, nominalizare la Premiul Cartea anului a Uniunii Scriitorilor, anul 2014, 2019. și multe premii în palmare. Este distins cu Meritul Cultural în grad de Ofiţer de către Preşedinţia României în anul 2004.
Din creaţia sa poetică s-a tradus în maghiară, engleză, germană, franceză, albaneză, solvenă, slovacă, turcă, ivrit.
7 poeţi vor intra pe lista finală de nominalizări, din care juriul va alege laureatul celei de a XXX-a ediţie a Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu“ – Opera Omnia.
Conform botoșăneanul.ro deținătorii acestui premiu de-a lungul timpului sunt: Mihai Ursachi, 1993 − Gellu Naum, 1994 − Cezar Baltag, 1995 − Petre Stoica, 1996 − Ileana Mălăncioiu, 1997 − Ana Blandiana, 1998 − Ştefan Augustin Doinaş, 1999 − Mircea Ivănescu, 2000 − Cezar Ivănescu, 2001 − Constanţa Buzea, 2002 − Emil Brumaru, 2003 − Ilie Constantin, 2004 − Angela Marinescu, 2005 − Şerban Foarţă, 2006 − Gabriela Melinescu, 2007 − Adrian Popescu, 2008 − Mircea Dinescu, 2009 − Cristian Simionescu, 2010 − Dorin Tudoran, 2011 − Dinu Flămând, 2012 − Ion Mircea, 2013 − Nicolae Prelipceanu, 2014 − Ion Mureşan, 2016 − Gabriel Chifu, 2016 − Gheorghe Grigurcu, 2017 − Mircea Cărtărescu, 2018 – Aurel Pantea, 2019 − Liviu Ioan Stoiciu, 2020 – Ovidiu Genaru.JB-V.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!