Trăiesc de când se știu la nord de Muntele Ucka și în Peninsula Istria din Croația. Acolo s-au născut și au crescut și mulți nu au plecat niciodată de acolo.
Până nu de mult, România era ceva abstract pentru ei, un loc de unde mai vin, din când în când, niște oameni care au o vorbă oarecum ca a lor, dar parcă mai repezită.
Își duc traiul așa cum au învățat de la bătrâni, care acum sunt din ce în ce mai puțini. Mulți știu să scrie și să citească în italiană sau croată, româna abia acum o decifrează. Este vorba de istro-românii din Croația, una dintre cele patru ramuri ale neamului românesc. Sextil Pușcariu i-a numit cu numele real și frumos de ,,români apuseni”.
Motivație
Despre ei Liviu Demeter a studiat la Facultatea de Istorie din cadrul Universității din Oradea. Atunci i s-a născut dorința de a-i cunoaște. Dorință care s-a materializat în anul 2019 când, timp de o lună, împreună cu colegii săi fotografi – Gheorghe Petrila și Ovidiu Gabor, a luat la pas Peninsula Istria din Croația, pentru a descoperi neamurile noastre latine.
În plus, Liviu a dorit să-i facă cunoscuți și în țara lor de origine. Astfel, pe 7 decembrie 2020, cei trei temerari au lansat o monografie fotografică. Aceasta cuprinde fotografii color, cu explicații despre persoanele întâlnite, bisericile și satele vizitate, dar și despre meșteșugurile pe care le practică încă cei aproximativ 500 de vorbitori de istro-română care își duc veacul în Peninsula Istria. Albumul a fost împărțit în patru capitole: Semenii noștri, Biserici și sate, Gospodari și gospodării și Pământul, grădinile, viile, livezile și vitele istro-românilor.
Cartea este prefațată de profesorul Sever Dumitrașcu, care vorbește despre cercetările dedicate istoriei istro-românilor, dar și despre așezările românilor apuseni și ale celorlalte ramuri ale românilor din Balcani: daco-românii, aromânii sau macedo-românii (locuind în Grecia, Albania și Macedonia), megleno-românii (locuind în Grecia și Bulgaria, pe Valea Megleniei) și istro-românii din Croația.
„Noi la Facultatea de Istorie am avut un curs în care se vorbea despre comunitățile istorice românești, care pot fi întâlnite în Serbia, în Ucraina, în Bulgaria etc. Profesorul Sever Dumitrașcu i-a amintit și pe cei care trăiesc în Croația. Eu, fiind pasionat de fotografie și având un colectiv la Clubul Fotografic ,,Nufărul”, am decis să ajung la un moment dat în Croația, să îi vizitez. Dacă aș fi fost filolog, aș fi vorbit despre dialectul lor. Dar fiind fotograf, pe mine m-a interesat să aduc în țară imaginea lor. Așa s-a născut de fapt albumul <Istroromânii – monografie fotografică>. Titlul de <români apuseni> e dat, nu de mine, ci de profesorul sau cercetătorul Sextil Pușcariu. Acesta i-a studiat pe istro-români și, când a publicat o carte despre ei, el i-a numit astfel: <românii apuseni>, adică românii din Apus. El le zicea românii din Apus, referindu-se la românii din Centrul Europei. Și am acceptat titlul acesta ca să arătăm că românii nu sunt doar un popor balcanic și atât, ci un popor mult mai extins. E singura comunitate românească de religie catolică. Aromânii, megleno-românii și noi, daco-românii, suntem ortodocși. Pe ei îi găsești la sate. Spiritualitatea catolică se vede peste tot: în case, în cimitire, pe plăcile funerare din cimitire. Cimitirele lor sunt pline cu statui cu Fecioara Maria, cu Isus și cu Sfântul Anton. În toate casele lor au statui cu Fecioara Maria sau a Mântuitorului, iar bisericile sunt de rit catolic. Ei sunt devotați Căii Crucii și Rozariului”, a explicat Constantin Liviu Demeter.
Româna arhaică
Documentele oficiale spun că ar fi o populație românească vorbitoare de o limbă românească arhaică, nu foarte greu de înțeles pentru vorbitorii de limbă română de astăzi. În satele pierdute prin munte mai locuiesc astăzi părinții cu copiii sau bunicii lor.
„Dacă te întâlnești cu un istro-român, tot secretul e să vorbești rar, să vorbești cu cuvinte pur românești, simple. Trebuie să le vorbești în termeni arhaici, cu cuvintele pe care le întâlnim în lumea rurală. Acolo cuvintele noastre se aseamănă cu dialectul istro-român. Ei, de exemplu, la sat spun <katun>. Orice sat, pentru ei, în dialectul istro-român, este <katun>. Termenul de oraș nici nu știu dacă l-au mai păstrat, pentru că, atunci când au plecat din spațiul românesc, multe cuvinte nu existau. De exemplu, cuvântul <caș> ei l-au păstrat. Ei spun caș la tot ce înseamnă brânzeturi. Sau pentru <bine ați venit>, ei spun <bire ați verit>, pentru <la revedere> ei spun <la remvedea>”, a relatat tânărul.
Despre cum au ajuns ei acolo au mai multe versiuni, iar istoricii spun că istro-românii sunt o ramură a românilor care au migrat în Evul Mediu din aria de formare a poporului român spre vest și s-a așezat Peninsula Istria, astăzi aparținând Croației. Fiind, încă din perioada stabilirii în Istria, într-un proces treptat de asimilare cu populația majoritară, în prezent numărul istro-românilor (considerându-i ca atare pe cei care vorbesc limba istro-română) este estimat la sub o mie.
Istro-românii trăiesc în special în localitățile: Zejane, Susnjevica, Nova Vas, Jesenovik (Sucodru), Kozljak, Kozljak, Krsan, Kostrcani, Letaj și Brdo. Alții sunt răspândiți în orașe din Croația. Mulți dintre ei au emigrat în Europa, Statele Unite, Canada și Australia.
Liviu Demeter spune că mulți dintre cei cu care a vorbit își spun vlahi. Specificitățile culturale ale istro-românilor s-au pierdut aproape total, iar limba lor este puternic influențată de limba croată, fiind considerată de UNESCO în pericol grav de dispariție.
În prezent există unele acțiuni de salvare și păstrare a identității și a limbii istro-române, desfășurate de către asociații culturale, cu un oarecare sprijin din partea autorităților. Liviu Demeter a aflat că, de câțiva ani, Guvernul României, prin Ambasada României în Croația, a finanțat construirea unei școli, la Susnjevica.
„În Croația ne-am dus pe baza unui proiect depus la Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, cum era atunci denumit, în 2019. Am primit o finanțare nerambursabilă și toți trei ne-am dus și am fotografiat comunitatea istro-română. Am întâlnit mulți croați de origine istro-română, știau dialectul, i-am fotografiat, am fotografiat satele în care ei locuiesc și așa s-a născut un album dedicat lor. Când am revenit acasă am avut câteva provocări din partea unor profesori, pentru a publica o carte. Proiectul nostru era să facem o expoziție. Dar trebuie să o amânăm până după Pandemie. Între timp, noi am lucrat la un proiect – o monografie fotografică. Cartea a fost finanțată de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni – din cadrul Guvernului”, a mai precizat Liviu Demeter.
Pepo Glavina
Cea mai remarcabilă figură pe care Liviu a întâlnit-o în vizita sa prin satele din Peninsula Istria este Iosif (Pepo) Glavina.
„Pepo Glavina este strănepotul profesorului Andrei Glavina care a creat o școală în Istria, cu predare în dialectul vlașka. Dialectul vlașka este, de fapt, dialectul istro-român. Ei nu spun că vorbesc dialectul istro-român, ci că vorbesc dialectul vlașka. Vlașka este, de fapt, înțelesul de vlahi. Ei așa se consideră: vlahi. Pepo Glavina este persoana care ne-a entuziasmat cel mai mult pe parcursul călătoriei noastre acolo, pentru că el are acasă un carnețel în care își notează câți istro-români trăiesc în Istria, câți s-au născut în fiecare an, câți au murit în fiecare an, câți sunt botezați din comunitatea istro-română. Are un număr foarte precis de istro-români care au plecat în Italia, care au plecat în America, care în Australia. Practic, am putea spune că Pepo Glavina este contabilul comunității istro-române din Croația” a spus Liviu Demeter.
Pe coperta albumului, a fost așezat Iosif (Pepo) Glavina, ultimul strănepot al marelui învățat istro-român – Andrei Glavina, întemeietorul singurei școli cu predare în limba maternă – dialectul istro-român, ridicată în anul 1920, în satul Susnjevica.
Trimite articolul
XLipsa unirii dã pierderi.
Comunitatile de istro-romani din peninsula croata Istria,sunt descendentii directi ai comunitatior de vlahi de pe teritoriile actuale ale Bosniei,Serbiei si Croatiei(Slavonia istorica).
Candva erau numiti de catre ceilalti,maurovlahi-morlaci…sunt consemnati in sute de documente istorice pe perioada sec.XIII-XVI.
De asemenea,hinterlandul Dalmatiei,zona imediat invecinata cu coastele dalmate,apare pe multe harti ale epocilor amintite,ca fiind denumita Morlacchia.
Factorul dominant in migratia morlacilor catre zona dalmata ,respectiv Istria,l-a constituit expansiunea otomana in zona balcanica,iar undeva intre 1700-1750,acestia au fost asezati(li s-a dat drept de proprietate pe vetrele actuale) de catre administratia grofului Frankopane,in urma unor ani in care malaria a facut ravagii in randul populatiei,murind foarte multi oameni…practic s-au repopulat zonele rurale ale Istriei,inclusiv cu populatie istro-romana(mare parte dintre acesti istroromani erau in acel moment sedentarizati in insula Krk,zona e plina de toponime istroromane.
Un aspect lingvistic foarte important,pentru un roman din zona Crisanei,e relativ usor sa inteleaga vorbirea in dialect,cu toata invazia lexicului croat..structura gramaticala si lexicul de baza ,permite inca intelegerea dialectul cu un efort minim…
Spun asta din proprie exprienta,iar asta denota ca,undeva-candva,romanii din vestul Romaniei actuale,au trait pe aceeasi vatra istorica cu actualii istroromani(amintesc “rotacismul” ,un fenomen lingvistic specific istroromanilor,dar si graiurilor din Crisana,Maramures)
@opep:
Sa fie vreo conexiune originara cu localitatea Morlaca ? Sau e vorba doar de o emigratie aromana tarzie ?
De asemenea langa Alesd avem Auseu si Gheghie – cu trimiteri etimologice clare la albanezi / vlahi.
A. ROSETTI și E. PETROVICI au publicat demult că românii au migrat din acea zona din secolul X traversând Dunărea și stabilindu-se în Moldova și Ardeal.
-
Un articol excelent despre graiurile ce au la baza limba romana timpurie ! Felicitari !