Marcello Ile e consilier PNL Lugaș, a ocupat locul IV pe listele acestei formațiuni la alegerile locale. Marcello Ile are o firmă de construcții, dar în campania pentru alegerile locale a fost amendat de Poliția Locală Lugaș, care l-a și filmat, după ce a urinat pe un imobil din proximitatea Primăriei. Acum s-a remarcat în mediul online, acolo unde toți analiștii apreciază că AUR a obținut numărul surprinzător de voturi, prin campania pentru formațiunea lui George Simion.
Chiar cu o zi înainte de alegeri, pe 5 decembrie acesta are un share pe profil cu îndemnul: „Pe 6 decembrie votăm AUR”, dar și o fotografie cu Ludovic Orban sub care scrie „ AUR va impune pensii corecte. Vechile partide au dat pensii speciale la clientelă”, o postare a AUR Bihor, share-uită de liberal.
„Nu cunosc personal nimic concret. Am avut semnale dinainte de alegeri (promisiuni) de la oamenii din județ (comune, sate) care au promis marea cu sarea, că ne vor aduce voturi. Așa e orice campanie electorală. Nu cunosc personal pe nimeni care să ne fi sprijinit din politică. Oamenii promit înainte de alegeri întotdeauna, ba că votează cu unii sau cu alții. Nu am luat nimic în serios atunci. Și nu am avut nici înțelegeri cu nimeni. Dacă acestea s-au materializat în voturi reale, acest fapt nu poate decât să ne bucure. În toate formațiunile politice actuale avem simpatizanți și susținători, asta e un fapt dovedit deja. Nu am făcut politică până acum, nu am fost politician, deci nu cunosc pe nimeni”, spune Mihai Lasca.
Ivan Voicu a fost candidatul PNL la Primăria Lugaș. Domnia sa a părut surprins de faptul că colegul său de partid a făcut campanie pentru AUR. „Nu știam că domnul Marcello Ile a făcut campanie pentru AUR, vom avea o discuție după-masă. O să-l întreb dacă vrea să treacă la AUR. E un om pe care îl cunosc, a muncit în campanie la locale, chiar își merită locul pe listă”, a spus Ivan Voicu. Liderul PNL Lugaș nu se declară foarte surprins de numărul voturilor obținute de AUR la Lugaș. „Se știa din campanie că vor avea voturi la Lugaș. Noi avem voturi și la Alianța Croaților (?)… Domnul primar știe cum, nici eu nu am știut câte poate face domnul primar în campanie”, a adăugat Voicu Ivan. La Lugaș, AUR a fost a patra forță politică după UDMR, PNL, PSD. La Camera Deputaților a obținut 75 de voturi, în timp ce PNL a obținut 221, iar la Senat 82 de voturi, în timp ce PNL a luat 235. Structura votului e interesantă la Lugaș unde Liga albanezilor a luat la Camera Deputaților 18 voturi, adică aproape cât a luat USR Plus, adică 22 de voturi. La Camera Deputaților Uniunea Democratică a Slovacilor și Cehilor din România a obținut 44 de voturi. La Senat, apar și ARN -Renașterea Națională, formațiune care a obținut 26 de voturi la Lugaș, cu un vot mai puțin decât USR Plus, care cotat cu 27 de voturi.
Trimite articolul
X,,haur” a fost ales de cei care voteaza aiurea, creduli si slab pregatiiti care cred minciunile celor de la haur in frunte cu simion gh. si şoşoca ţaţe si papagali obraynici. Ce poate sa faca un partiduleţ ca haur in parlament cu 10%_ , nimic decat gargara ieftina dar alegatorii sunt ademeniti cei slabi de inger cu minciuni pe care nici cei de la haur nu le cred.