– Ați fost hair stylist cunoscut, cu o carieră în plină ascensiune la București. Care a fost momentul în care ați înțeles că trebuie să vă întoarceți acasă?
– Nu cred că a fost un singur moment. A fost mai degrabă o întoarcere care s-a întâmplat încet, în mine. Am plecat din Săucani foarte tânăr și am construit la București o carieră de care sunt mândru. Am învățat mult, am cunoscut oameni săraci cu bani mulți, am muncit și am trăit într-un ritm care m-a format.
Dar, cu timpul, am început să simt că îmi lipsește ceva. Și acel „ceva” nu era un loc de muncă mai bun sau o altă oportunitate. Era locul de unde vin: graiul, opincile , hainele de cânepâ și însăși ulița satului, plină de dascăli cu două sau patru clase, oameni care poate nu aveau multă școală, dar de la care puteai învăța o viață întreagă.
După ce am devenit tată de doi copii, lucrurile s-au așezat altfel în mintea mea. Mi-am dat seama că omul are, în viața aceasta, două misiuni. Una, principală, este aceea de a înțelege cine este: care îi sunt principiile, care îi sunt valorile, ce vrea de la viață și ce vrea să lase în urma lui. Cealaltă este secundară și ține de lucrurile care ne înconjoară: locurile în care ajungem, oamenii cu care interacționăm, meseria pe care o avem, lucrurile pe care le agonisim. Toate acestea sunt importante, dar sunt trecătoare și, până la urmă, toate au stricăciune.
Și atunci am început să mă întreb ce le las copiilor mei mai departe. Nu doar material, ci ca identitate. Ce vor ști ei despre locul din care vine tatăl lor? Ce vor ști despre oamenii care m-au crescut? Ce vor înțelege din graiul pe care l-am pierdut și apoi am început să-l caut din nou?
Atunci am înțeles că, înainte să le povestesc copiilor mei cine sunt și de unde vin, trebuie să mă întorc eu să caut răspunsul. Poate că, de fapt, nu m-am întors acasă doar pentru că mi-a fost dor de Bihor. M-am întors pentru că am înțeles că, dacă eu nu mai caut și nu mai păstrez ceea ce am primit, într-o zi copiii mei nu vor mai avea ce să primească.

– Ce înseamnă pentru dumneavoastră să fiți „Bihoreanul în opinci”? Ce responsabilitate vine odată cu numele acesta?
– Pentru mine, „Bihoreanul în Opinci” nu este un costum și nu este o poreclă. Este o responsabilitate. Este, dacă vreți, un fel de cod numeric personal al țăranului român, pentru că opinca nu a fost doar o încălțăminte, ci a făcut parte din identitatea și viața lui.
Eu port în picioare opinci vechi, confecționate din gumă după Primul Război Mondial. De fiecare dată când le încalț, mă gândesc la oamenii care le-au purtat înaintea mea. Oameni care au fost pe front, oameni care au muncit pământul, și-au crescut copiii, au mers la biserică, la joc, la târg și și-au dus viața de zi cu zi în ele.
Nu le port ca să par interesant. Le port pentru că nicăieri în lumea asta mare nu pășesc mai bine în nicio altă pereche de încălțăminte așa cum pășesc în opincile care mi-au pus nume. Și simt că, după ce le-am încălțat, mulți dintre bătrânii care au murit și au fost îngropați în opinci se stâmpără puțin din lumea fără de dor, știind că, în Bihor, mai este un purtător de grai viu și de opinci autentice.
„Bihoreanul în Opinci” este partea mea care s-a întors acasă. Este întâlnirea dintre omul care am devenit la oraș și pruncu’ care a fost crescut în Săucani, legănat pe genunchii celor care au purtat opinci nituite. Iar responsabilitatea, pentru mine, este să nu port opincile doar în picioare, ci și în ceea ce spun, în ceea ce fac și în felul în care mă raportez la oamenii și la locul din care vin.

– Aveți în plan să deschideți un muzeu etnografic. Cum s-a născut ideea și de când o purtați în minte?
– Ideea nu s-a născut dintr-o dată și nici din dorința de a avea eu un muzeu. Ea a crescut odată cu obiectele pe care le-am moștenit din lada de zestre a mătușii Tița și a bunicii Maria. Ele au fost cumnate.
Am renunțat la partea mea din casa părintească și i-am lăsat-o fratelui meu, doar ca să pot lua cu mine și ultimul ghem de ață care nu a mai apucat să fie țesut în război. Pentru mine, lucrurile acestea nu sunt simple obiecte. Sunt bucăți din oamenii care m-au crescut și dintr-o lume care nu mai poate fi refăcută.
Am început să le caut, să le prețuiesc și să le înțeleg. Și am ajuns să mă gândesc că, dacă aș avea o casă goală, nu aș avea aceeași bucurie pe care o voi avea atunci când voi putea umple casa pe care o voi avea cu toate aceste lucruri. Cu cât mai multe, cu atât mai bine. Pentru că fiecare vine cu o poveste.
Eu am avut prima „școală” în Săucani. Mătușa Tița și Maica Mărie m-au învățat, fiecare în felul ei, ce înseamnă rostul și rânduiala unei case: lada de zestre, țesutul, cusutul, felul în care se păstrau lucrurile și, mai ales, respectul pentru munca celui care le-a făcut.
Cu timpul, am început să strâng obiecte, să caut poveștile din spatele lor și să înțeleg că, dacă nu le mai păstrăm noi, unele dintre ele vor dispărea definitiv. Așa s-a născut și ideea muzeului. Nu vreau doar să păstrez niște lucruri vechi. Vreau să păstrez o lume care, încet, se stinge tăcut.

– Ce fel de muzeu vă imaginați? Ce va cuprinde și ce îl va face diferit de muzeele deja existente?
– Mi-aș dori să fie un muzeu viu. Nu doar obiecte puse în vinerine, ci obiecte care să-și păstreze identitatea și povestea. Mi-aș dori ca lângă fiecare obiect să existe numele și prenumele celui sau celei căreia i-a aparținut, localitatea de proveniență, numele donatorului, descrierea modului în care a fost lucrat și, pe cât posibil, povestea lui.
Aș vrea să găsești acolo haine de cânepă, țesături, șterguri, zaghii, poale, spăcele, obiecte din gospodărie, lăzi de zestre, unelte și toate acele lucruri care făceau parte din viața omului de la sat.
Dar pentru mine este important ca fiecare obiect să vină, pe cât posibil, cu povestea lui. Cine l-a făcut? Unde? Pentru cine? Când? Cum se folosea? Cine l-a purtat? Ce însemna pentru familia respectivă? Pentru că, dacă punem un obiect într-o vitrină și îi ștergem povestea, în timp îi ștergem și rostul.
Și mi-aș dori ca oamenii să poată vedea și cum se lucrează. Să nu fie un muzeu în care tradiția stă închisă în spatele unui geam, ci unul în care tradiția se poate auzi, vedea și învăța.
Aș vrea să fie un loc în care să poți intra ca vizitator și să pleci cu mai mult decât o fotografie. Să pleci cu o poveste, cu un meșteșug văzut cu ochii tăi și, poate, cu dorința de a duce și tu ceva mai departe.

– Vi s-au donat deja obiecte. Vă caută oamenii, sau mergeți dumneavoastră prin sate?
– S-au întâmplat amândouă. Am căutat și eu, dar au început să mă caute și oamenii. Și pentru mine asta este una dintre cele mai mari bucurii. Când cineva îmi scrie și îmi spune: „Flavius, am ceva de la mama mea” sau „am găsit ceva în lada bunicii ori a străbunicii mele și cred că ar trebui să ajungă la tine”, eu nu văd doar un obiect. Văd încrederea omului care îmi pune în mâini o bucată din istoria familiei lui.
Pentru mine, o donație nu înseamnă doar că mai adaug un lucru la ceea ce strâng. Înseamnă că cineva a ales să nu lase o parte din povestea familiei sale să se piardă.
Am primit obiecte din sate diferite și fiecare donație mă face să înțeleg câtă memorie încă există în casele oamenilor. Uneori, lucrurile acestea stau de zeci de ani în lăzi, în poduri sau în dulapuri, iar oamenii nu știu întotdeauna ce valoare au până când începem să vorbim despre ele. De aceea, atunci când cineva îmi încredințează un obiect, eu îl primesc cu mare grijă. Pentru că, de fapt, nu primesc doar un lucru vechi. Primesc o parte din povestea unei familii.

– Aveți o poveste care v-a marcat, un obiect primit care are o istorie aparte?
– Sunt mai multe și tocmai asta este frumusețea. Una dintre cele mai puternice pentru mine este legătura cu obiectele care îmi amintesc de Săucani și de femeile care m-au format acolo. Când văd o țesătură, o poală, o zaghie sau orice lucru făcut cu mâna, nu mă gândesc doar la cât de frumos este. Mă gândesc la mâna care l-a făcut, la femeia care a stat poate zile întregi să-l lucreze, dar și la lucrurile mici pe care le-am primit de la ele când eram prunc: un ou roșu de Paște, un colac împletit de Crăciun, o vorbă bună sau o binecuvântare. Pentru mine, toate acestea se leagă. De aceea, când țin astăzi în mâini un lucru vechi, nu văd doar obiectul. Văd oamenii din spatele lui și îmi aduc aminte de lumea în care am crescut.
Recent am primit, de exemplu, un sul de pânză de la nașa Emilia a Horghi. Pentru altcineva poate părea doar pânză. Pentru mine este o bucată de muncă, de răbdare și de memorie care a fost păstrată până astăzi și care acum poate merge mai departe. Și poate că tocmai asta mă emoționează cel mai tare: faptul că oamenii aleg să nu lase lucrurile acestea să se piardă.
Câtă vreme mai există cineva care își amintește cine a țesut, cine a cusut, cine a purtat și cine a păstrat, obiectul acela nu este încă doar un lucru vechi. Încă trăiește.

– Ce spun oamenii care vă încredințează aceste obiecte? Ce își doresc să se întâmple cu ele?
– De cele mai multe ori îmi spun, cu ochii în lacrimi, că nu vor ca lucrurile să ajungă aruncate, arse, uitate sau vândute cine știe unde.
Au oameni care au plecat, case care s-au golit și lăzi de zestre care au rămas închise sau care, uneori, au fost băgate pe foc chiar sub ochii lor. Iar obiectele acestea sunt, în unele cazuri, ultimele lucruri care mai leagă o familie de oamenii care le-au făcut.
Cred că, în fond, oamenii nu îmi încredințează doar obiectul. Îmi încredințează amintirea. Îmi încredințează mâna femeii care l-a țesut, timpul pe care l-a petrecut lucrându-l, casa în care a fost păstrat și oamenii care l-au purtat. Și își doresc să știe că va exista cineva care îl va păstra și va spune mai departe povestea lui.
Pentru mine, asta este poate cea mai mare responsabilitate a unei donații: să nu lași obiectul să supraviețuiască singur, fără povestea omului care l-a făcut și fără rostul pe care l-a avut.

– Cum documentați obiectele, ca să nu se piardă și poveștile lor: cine le-a făcut, la ce a folosit fiecare, ce înseamnă?
– Încerc să aflu cât mai multe de la omul care mi le oferă. De unde provin, din ce sat, din ce familie, cine le-a făcut, cine le-a purtat, la ce au fost folosite și ce își mai amintește omul despre ele. Pentru mine, povestea este la fel de importantă ca obiectul.
Un ștergar fără poveste este un obiect vechi. Un ștergar despre care știi cine l-a țesut, pentru cine a fost făcut, în ce casă a stat zeci de ani și cu ce ocazie a fost folosit devine mărturie. De aceea, atunci când primesc un obiect, încerc să nu pierd nimic din ceea ce poate fi aflat despre el. Numele omului care l-a făcut, satul din care provine, familia căreia i-a aparținut și, mai ales, amintirile celor care încă mai pot vorbi despre el.
Și tocmai de aceea vreau să păstrez cât mai mult din memoria orală cât încă mai există oameni care și-o amintesc. Pentru că unele povești nu mai pot fi găsite în cărți și nu mai pot fi reconstruite după ce oamenii care le-au trăit nu vor mai fi. Eu cred că, dacă salvăm doar obiectul și pierdem povestea lui, am salvat doar jumătate din ceea ce trebuia salvat.

– Unde ați vrea să fie muzeul: în Beiuș, într-o casă tradițională, într-un spațiu nou? Aveți deja o locație în vedere?
– Mi-aș dori să fie în casa mătușii mele, în casa mătușii Tița. Nu vreau ca oamenii să meargă în Săucani pentru mine sau pentru ceea ce am reușit eu să salvez și să adun. Aș vrea să meargă acolo pentru veșnica ei pomenire, pentru sufletul ei și pentru sufletele tuturor celor cu care se odihnește laolaltă.
Casa aceea nu vreau să fie doar un spațiu în care să pun niște obiecte. Acolo s-a trăit. Acolo s-a muncit, s-a țesut, s-a cusut, s-au spus povești și s-au transmis lucruri pe care astăzi încerc să le duc mai departe. De aceea, pentru mine, locul are o valoare pe care nicio clădire nouă nu ar putea să o aibă.
Ideal, îmi imaginez o casă tradițională, cu târnaț, cu încăperi care să poată spune fiecare câte o poveste. O poveste reală, trăită până în măduva sufletului, nu una construită doar pentru a arăta bine într-un muzeu.
Deocamdată construiesc proiectul pas cu pas. Strâng obiecte, strâng povești și încerc să văd cum poate fi făcut lucrul acesta temeinic. Urmează să întăbulez casa, pentru ca apoi să mă pot ocupa de toate formele juridice necesare și să pot începe, cu rânduială, tot ceea ce presupune un asemenea proiect.
Dacă va fi să se deschidă vreodată acea casă pentru oameni, mi-aș dori ca primul lucru pe care să-l simtă când intră să nu fie că au intrat într-un muzeu, ci că au intrat într-o casă în care încă mai trăiește, prin lucrurile ei, mătușa Tița.

– Intenționați ca muzeul să găzduiască și ateliere permanente? Mă gândesc nu doar la ateliere de creație, ci și de restaurare.
– Da. Și pentru mine partea aceasta este esențială. Aș vrea să existe ateliere de cusut, țesut, încondeiat ouă, lădărit, opincărit, dar și ateliere în care oamenii să învețe să repare și să salveze cămășile străbunilor. Pentru că, uneori, restaurarea este mai importantă decât să faci ceva nou. Ai în față un obiect care a fost făcut de o femeie acum cincizeci sau o sută de ani și nu ai dreptul să îl tratezi ca pe o bucată oarecare de material. Trebuie să știi ce poți repara, ce poți înlocui și, mai ales, ce nu ai voie să schimbi, pentru că odată ce ai distrus un element autentic, nu îl mai poți întoarce la ceea ce a fost.
Mi-aș dori să existe oameni care să învețe să repare fără să distrugă ceea ce este autentic. Să învețe să aibă răbdare cu lucrul vechi și să înțeleagă că uneori cea mai frumoasă lucrare pe care o poți face este aceea de a salva munca altcuiva.
Iar dacă un copil sau un tânăr va pleca din casa mătușii Tița știind să coasă un fir, să țese, să încondeieze un ou sau să repare o cămașă veche, atunci pentru mine muzeul este cu rost și rânduială.

– Vedeți interes din partea tinerilor pentru tradiții? Ce ar trebui făcut ca meșteșugul să nu se stingă?
– Da, există interes. Dar interesul singur nu este suficient. Tinerii trebuie să aibă unde să vadă, să atingă și să învețe. Tradiția nu poate fi transmisă doar prin fotografii și explicații. Trebuie să o vadă lucrată, să pună mâna pe ea, să audă graiul în care au fost spuse poveștile și să înțeleagă rostul fiecărui lucru. Trebuie să existe oameni care încă știu să lucreze și care sunt dispuși să-i învețe pe cei mai tineri. Trebuie să le oferim timp, spațiu și respect pentru munca aceasta.
Și mai cred ceva: nu trebuie să îi obligăm pe tineri să iubească tradiția. Trebuie să le-o facem suficient de vie, prin meșteșug, prin obiecte, prin povești și prin grai, încât să poată descoperi singuri de ce merită iubită.
Dacă îi învățăm doar cum arată un costum popular, peste câțiva ani poate că vor ști să-l recunoască. Dar dacă îi învățăm cine l-a făcut, cum l-a făcut, de ce l-a făcut așa și ce însemna pentru omul care îl purta, atunci le-am transmis ceva mult mai important: ca avem urmași în vatra bihoreană .
Meșteșugul nu se stinge atunci când nu mai există oameni care să-l admire. Se stinge atunci când nu mai există oameni care să-l practice și să-l dea mai departe.

– Ce ați spune unui tânăr care simte că se identifică mai mult cu tradiția decât cu viața „la oraș”?
– Să-și facă cruce când este în holdă la cosă, nu doar când stă în casă lângă foc. Să nu-i fie rușine să vorbească în grai. Să nu-i fie rușine să spună de unde vine, să-și cinstească bătrânii și să întrebe cât încă mai are pe cine întreba.
Eu am trăit ani buni la oraș și nu regret nimic din ce am învățat acolo. Modernul m-a format, dar tradiția m-a crescut. Nu cred că trebuie să alegi între cele două lumi. Poți să fii un om al prezentului și, în același timp, să știi de unde vii. Poți să lucrezi într-un oraș mare, să folosești tehnologia, să ai o meserie modernă și, când ajungi acasă, să știi să vorbești cu bunica în graiul ei. Important este să nu-ți fie rușine de rădăcini.

Și i-aș mai spune ceva: dacă simți că te cheamă tradiția, du-te după ea cât încă mai ai pe cine găsi. Întreabă. Ascultă. Învață. Pentru că multe dintre lucrurile pe care astăzi le considerăm „vechi” nu mai pot fi învățate mâine, dacă nu mai avem de la cine.

– Într-o lume grăbită, ce mai înseamnă azi „rostul și rânduiala”?
– Pentru mine, „rostul și rânduiala” înseamnă să nu faci lucrurile doar pentru că se pot face, ci să înțelegi de ce le faci. În Săucani am învățat că aproape fiecare lucru avea un rost. Femeile nu țeseau doar ca să umple timpul. Nu coseau doar ca să fie frumos. În fiecare lucru era muncă, nevoie, simbol, familie și o rânduială a vieții.
Astăzi avem foarte multe lucruri și foarte puțin timp să le mai înțelegem. Facem, cumpărăm, schimbăm, aruncăm și mergem mai departe, uneori fără să ne mai întrebăm ce rost a avut ceea ce am avut în mâini.
Poate că „rostul și rânduiala” înseamnă, în primul rând, să ne mai oprim din când în când. Să ne uităm înapoi, să vedem ce am primit de la cei dinaintea noastră și să ne întrebăm ce lăsăm noi celor care vin după. Eu asta încerc să fac.
Nu vreau să mă întorc în trecut. Vreau să iau din trecut ceea ce încă are rost și să duc mai departe. Pentru că rânduiala nu înseamnă să trăiești ca acum o sută de ani. Înseamnă să știi cine ești, de unde vii, ce ai primit și ce ai datoria să nu lași să se piardă. Asta este, pentru mine o viață trăită cu rost și rânduială.

În plus, prin hotărârea definitivă de vineri a Curții s-a dispus ca tânărul orădean să le returneze păgubitelor sumele pe care acestea le-au plătit ca rate, daune morale de câte 10.000 de euro, dar și 3.000 de lei – cheltuielile avute cu procesul de către una din femei.

A plătit avansul, dar nicio rată

Potrivit rechizitoriului Parchetului Oradea, în primăvara lui 2021 Călin Siminic a convins-o pe o cunoștință fără experiență în domeniul comercial să înființeze o firmă de închirieri auto – Easy&Smart Rent a Car SRL. A invocat faptul că el avea probleme juridice și nu putea să fie în acte administratorul unei societăți comerciale.

Pasul următor a fost să îi ceară femeii să cumpere în leasing, pe firmă, un autoturism Mercedes, pentru a fi apoi închiriat. Siminic ar fi promis că el va plăti ratele și se va ocupa efectiv de bunul mers al societății. A pus la dispoziție cei peste 83.000 de lei pentru avans, dar după ce a primit mașina pe care femeia nu a văzut-o niciodată, a dat-o altor persoane.

Anchetatorii au recuperat-o de la ultimul posesor și au restituit-o societății de leasing. În schimb, femeia pusă de Călin Siminic să înființeze societatea de închirieri auto a fost executată silit, fiind obligată să plătească în total aproape 22.000 de lei din veniturile sale.

La fel i s-a întâmplat unei alte femei care, după ce a fost convinsă de orădean să înființeze un SRL pe care să cumpere în leasing un BMW, a ajuns să plătească rate în valoare totală de 24.000 de lei. Siminic a asigurat avansul de aproape 53.000 de lei, după care a luat actele firmei și nu a achitat nicio rată.

Închisoare plus amendă

Polițiștii și procurorii au remarcat că „persoanele înscrise formal ca administratori nu au desfăşurat activităţi de închiriere (…), nu au avut acces real la bunuri şi nu au obţinut beneficii economice”.

În primă instanță, în luna iulie a acestui an, Judecătoria Oradea l-a condamnat pe Călin Siminic la 6 ani de închisoare, cu executare. La aceasta s-a adăugat obligația de a plăti o amendă de 2.100 de lei, aplicată cu amânare în 2020, după ce orădeanul a fost prins conducând cu permisul suspendat.

Conform informațiilor din sentința judecătoriei orădene, Călin Siminic a fost eliberat pe 1 iunie dintr-un penitenciar din Anglia, unde a executat o pedeapsă de 4 luni de închisoare.

Salvat de prescripție

În același dosar a fost judecat al doilea inculpat, Cornel Nemeș, din Marghita, care ar fi comis o faptă similară tot în 2021. Atunci i-a oferit 1.000 de euro unei femei într-o situație financiară dificilă pentru a înființa o firmă, suportând și cheltuielile necesare.

A plătit apoi avansul de mai bine de 96.000 de lei pentru achiziția în leasing a unui autoturism nou, dar l-a luat și nu a achitat nicio rată. Mașina, pe care administratoarea „de fațadă” nu a văzut-o niciodată, a fost găsită după doi ani, în străinătate. Firma de leasing a calculat că a rămas cu un prejudiciu de peste 410.000 de lei, sumă în legătură cu care judecătorii au hotărât că trebuie plătită de Nemeș.

Deși în primă instanță, Judecătoria Oradea l-a condamnat pe Cornel Nemeș la 3 ani de închisoare cu executare pentru participaţie improprie la înşelăciune, Curtea de Apel Oradea a constatat că faptele s-au prescris, motiv pentru care a dispus încetarea procesului penal. În acest fel, inculpatul a scăpat de pedeapsă.

6 ani de închisoare pentru un orădean acuzat de înșelăciune cu mașini. E obligat să achite daune de 1,3 milioane de lei

Vineri, 25 septembrie, deschiderea de gală a celei de a noua ediţii TIFF Oradea a întins din nou covorul roşu pe treptele Teatrului de Stat într-o atmosferă de mare sărbătoare. Un cocktail de bun venit a fost oferit într-o atmosfera întreţinută de Lazy Boys (Rogvaiv & Dubase). S-au făcut multe fotografii, s-a ciocnit un pahar de vin, s-au degustat aperitive şi s-a socializat într-un cadrul relaxat şi plin de eleganţă.

Chiar dacă festivalul a debutat la Filarmonica de Stat cu filmul maghiar „Găina” regizat de Pálfi György iar de la ora 19:00 a rulat la Cinema Palace – Lotus filmul „3 zile în septembrie” regizat de Tudor Giurgiu, deschiderea oficială a avut loc în Sala Mare a teatrului.

Amalia Enache

După o oră de întâlniri, degustări şi fotografii, publicul şi-a ales locurile în sală. Gala a fost prezentată de apreciata jurnalistă Amalia Enache, care de cum a urcat pe scenă a lăudat oraşul Oradea.

„M-am plimbat toată ziua până să ajung aici, la acest foarte frumos Teatru de Stat. Ştiu că toată lumea vă spune ce oraş frumos aveţi, dar eu vreau să vă spun că aveţi un oraş pe atât de frumos pe cât îl meritaţi!”, a spus jurnalista.

O ediţie complexă, diferită de TIFF-ul clujean

Amalia Enache i-a invitat apoi pe scenă pe regizorul Tudor Giurgiu, preşedintele Festivalului Internaţional de Film Transilvania şi pe Claudia Droc, managerul TIFF Oradea.

„Între multe obiective pe care le-am avut legate de TIFF – să creştem organic, să ne extindem şi în alte oraşe – un obiectiv secret a fost să o aducem şi pe Amalia Enache după 20 de ani în Oradea. Eu azi am umblat şi prin Băile Felix, 1 Mai. Am fost absolut mut de uimire. E locul unde, când aveam 6-7 ani alergam pe acolo şi am văzut toate fazele de degradare şi acum am rămas extrem de impresionat. Mă bucur că aţi venit la ediţia din anul acesta al festivalului de aici, de la Oradea. E o ediţie complexă, sunt multe întâmplări, filme, evenimente, cine-concerte, şi foarte diferită la nivel de compoziţie faţă de TIFF-ul clujean. Sper să fiţi alături de noi în cele trei zile”, a spus Tudor Giurgiu.

Tudor Giurgiu

Regizorul a aminiti că sâmbătă seara, 26 septmbrie, tot în Sala Mare a teatrului, va avea loc o proiecţie de gală al celui mai nou film al său, „3 zile în septembrie”, invitând publicul să vadă aceasă comedie neagră, un „râsu’-plânsu’ românesc”.

„Alături de mine vor fi şi actorii principali din distribuţie: Andreea Vasile, Emilia Popescu şi Emilian Oprea. Oradea ne leagă pe fiecare într-un fel, noi filmând aici la «De ce eu» iar Andreea a filmat la «Crăciun cu Ramon». Aşa că sper să ne revedem, să vorbim mai multe mâine (n.r. sâmbătă) seară”, a precizat Tudor Giurgiu.

TIFF, parte din viața culturală a orașului

Managerul TIFF Oradea, Claudia Droc se bucură că în fiecare an publicul este tot mai numeros.

„Sunt trei zile în septembrie pe care noi, atât întreaga echipă din ce în ce mai numeroasă, din Oradea cât și cea din Cluj, din București, ne bucurăm enorm să revenim în fiecare an și vă mulțumim pentru că în fiecare an sunteți din ce în ce mai numeroși, mai dornici de filme, de evenimente speciale, și ediția aceasta cu numărul nouă nu este o excepție. Este o onoare să fim pe scena Teatrului de Stat și mulțumim cu această ocazie pentru primirea, ca de fiecare an, extraordinară în acest loc cu istorie, și aș dori să vă invit să participați la tot ce va urma în zilele de sâmbătă și de duminică. Aveți de unde alege, iar pentru noi este o bucurie să facem această selecție pentru Oradea”, a spus Claudia Droc.

Claudia Droc

Sebastian Lascu, city managerul municipiului Oradea, a mărturisit că TIF nu mai este de mult doar un festival de film, ci a devenit parte din viața culturală a orașului.

„Oradea s-a schimbat mult în ultimii ani. Am investit în infrastructură, în spații publice, în patrimoniu. Dar cred că un oraș nu înseamnă doar clădiri renovate și străzi modernizate. Un oraș înseamnă și ceea ce se întâmplă în aceste spații. Înseamnă oameni, cultură, evenimente, întâlniri și emoții. Iar TIF contribuie exact la acest lucru. Timp de trei zile, Oradea devine un loc în care oamenii se întâlnesc pentru a vedea filme, pentru a descoperi povești, pentru a discuta și pentru a se bucura împreună de cultură” a spus city managerul.

Sebastian Lascu

„Un festival se trăieşte împreună cu prietenii”

Amalia Enache a reamintit că ediţia din acest an TIFF Oradea prezintp 30 de proiecţii, o ediţie cu cele mai multe filme prezentate în avanpremieră, filme din selecția festivalului internațional de film de la Cannes, şi filme chiar din competiția de anul acesta.

„Vă recomand «Fatherland, «Minotaur» și «Crăciun amar» al lui Pedro Almodovar. Tot aici, la Oradea, aveți ocazia să vedeți filmul «Nu e locul tău aici». Este filmul lui Florin Șerban, care a fost premiat chiar anul acesta cu Leopardul de Aur la Locarno, unul dintre cele mai prestigioase festivaluri de film. Anul acesta marele trofeu a mers din nou pentru un film românesc. Aveți ocazia să-l vedeți în aceste zile la TIFF Oradea”, a precizat jurnalista.

A mai amintit că numeroase filme românești din program vor fi prezentate chiar de către echipele filmelor, regizori și actori veniți să întâlnească publicul orădean. Apoi a pomenit de cele două filme aniversare: „Unora le place jazzul” – care marchează 100 de ani de la naşterea actriţei Marilyn Monroe şi „Faust”, care împlineşte 100 de ani de la lansare iar la Oradea va fi proiectat ca cine-concert cu muzică live, creată special pentru TIFF Oradea. A reamintit şi de evenimentul special, „Picnic în vie” care va avea loc duminică, la Viile Familia Darabont din Biharia, când se va putea urmări filmul „Sideways”.

„Un festival se trăieşte împreună cu prietenii”, a spus Amalia Enache, încurajând publicul să facă o bucurie şi unui senior din familie şi să îl invite la TIFF Oradea.

FOTO Gala TIFF Oradea, ediţia a 9-a. 25.09.2026

La final, Claudia Droc a revenit pe scenă pentru a mulţumi echipei sale, partenerilor şi sponsorilor festivalului, dar şi instituţiilor care găzduiesc proiecţiile.

„Mulțumesc mult și sperăm să continuăm să lucrăm împreună mulți ani de acum încolo, să dezvoltăm acest festival, să avem idei pentru a-l duce mai departe, așa cum și ediția de anul acesta este plină de descoperiri și de inovări”, a încheiat managerul TIFF Oradea.

Înainte de proiecţia filmului, pe scenă au urcat Corina Sîrghi & Toma Dimitriu Group, cu o selecție muzicală cu sonorități de altădată, într-un amestec de jazz, swing, romanță și cântec urban vechi. Interpretarea caldă și plină de nostalgie a Corinei Sîrghi a fost acompaniată de aranjamentele rafinate ale pianistului Toma Dimitriu şi de saxofonul lui Paolo Profeti.

Proiecţia comediei spaniole „Cina” regizat de Manuel Gómez Pereira a purtat publicul în Madridul anului 1939, la doar două săptămâni de la încheierea Războiului Civil Spaniol. Generalul Franco vrea să-și celebreze victoria alături de cei mai importanți generali ai săi în somptuosul Hotel Palace, care nu este deloc pregătit pentru un asemenea banchet iar cei care urmează să gătească pentru învingători sunt bucătari republicani, aflați de partea celor învinși.

„Cina” a primit opt nominalizări la Premiile Goya 2026, inclusiv pentru Cel mai bun scenariu adaptat și Cele mai bune costume, și a câștigat trofeul pentru Cel mai bun film de comedie la Premiile Feroz. Publicul orădean a plecat spre casă cu zâmbetul pe buze.

Program TIFF Oradea 2026:

Ziua 2 – Sâmbătă, 26 septembrie

13:00 – De capul nostru (r. Tudor Cristian Jurgiu, România, 94′), cu Q&A – Teatrul de Stat

13:30 – Aici mă simt acasă (r. Gábor Holtai, Ungaria, 124′), nerecomandat minorilor – Filarmonica de Stat

15:00 – Orfan (r. Nemes László, Ungaria, 132′) – Sala Transilvania

15:30 – Pionul lui Lenin (r. Dragoș Turea, România, 85′), cu Q&A – Teatrul de Stat

16:00 – Fatherland (r. Pawel Pawlikowski, Polonia, 82′) – Filarmonica de Stat

18:00 – 3 zile în septembrie (r. Tudor Giurgiu, România, 76′), proiecție specială cu echipa – Teatrul de Stat

18:00 – Lucruri nespuse (r. Gabriele Muccino, Italia, 115′) – Filarmonica de Stat

18:30 – Tot un drac (r. Deák Kristóf, Ungaria, 97′) – Sala Transilvania

19:00 – Crima de la etajul 3 (r. Rémi Bezançon, Franța, 106′) – Cinema Palace – Lotus

20:00 – Gorky Resort (r. Łukasz Palkowski, Polonia, 113′) – Piața Unirii – Open Air

20:00 – Beyond Frontiers / Dincolo de hotare (experiență imersivă film, muzică și sunete ale naturii, prezentată de Nico de Transilvania) – Sinagoga Sion

20:30 – Jurnalul unei cameriste (r. Radu Jude, Franța, 94′) – Teatrul de Stat

20:30 – Strada Málaga (r. Maryam Touzani, coproducție, 116′) – Filarmonica de Stat

20:30 – Umbra tatălui meu (r. Akinola Davies Jr, Marea Britanie, 93′) – Sala Transilvania

Ziua 3 – Duminică, 27 septembrie

13:00 – Duminicile (r. Alauda Ruiz de Azúa, Spania, 115′) – Sala Transilvania

13:30 – Minotaur (r. Andrey Zvyagintsev, Franța, 135′) – Teatrul de Stat

14:00 – Un simplu accident (r. Jafar Panahi, Iran, 105′) – Filarmonica de Stat

15:30 – Regina și marea (r. Lance Hammer, Marea Britanie, 121′) – Sala Transilvania

16:00 – Piatră Foarfecă Hârtie (r. Adrian Sitaru, România, 91′), cu Q&A – Filarmonica de Stat

16:00 – Picnic în vie: acces și picnic 16:00–18:00, apoi proiecția Sideways (r. Alexander Payne, SUA, 2004, 127′) la 18:00 – Viile Familia Darabont, Biharia

16:30 – Delta sălbatică (r. Dan Dinu, România, 124′), cu Q&A – Teatrul de Stat

18:00 – Un loc sigur (r. Cecilia Ștefănescu, România, 103′), cu Q&A – Sala Transilvania

18:30 – Sirât (r. Oliver Laxe, Spania, 115′) – Filarmonica de Stat

19:00 – Lucruri nespuse (r. Gabriele Muccino, Italia, 115′) – Cinema Palace – Lotus

19:30 – Nu e locul tău aici (r. Florin Șerban, România, 157′), cu Q&A – Teatrul de Stat

20:00 – Unora le place jazz-ul (r. Billy Wilder, SUA, 121′) – Piața Unirii – Open Air

20:00 – Cine-concert Faust (r. F.W. Murnau, Germania, 107′) – Sinagoga Sion

20:30 – Crăciun amar (r. Pedro Almodóvar, Spania, 111′), în avanpremieră – Filarmonica de Stat

20:30 – Străinul (r. François Ozon, Franța, 120′), în avanpremieră – Sala Transilvania

FOTO: PRIMĂRIA ȚEȚCHEA

Unitatea va purta numele „Pită de Țețchea” și va fi administrată prin APATET Natura SRL, societatea al cărei asociat unic este Consiliul Local Țețchea.

Primele produse pregătite pentru noua brutărie sunt pâinea țărănească, pâinea tradițională, covrigii și cornurile. După finalizarea lucrărilor de amenajare va urma instalarea și punerea în funcțiune a echipamentelor, termenul pentru punerea în funcțiune fiind sfârșitul acestui an.

„În momentul de față lucrăm la amenajarea brutăriei din Hotar. Se va numi «Pită de Țețchea» și vom începe cu produse de panificație tradiționale, precum pâine țărănească, pâine tradițională, covrigi și cornuri. Sperăm ca până la finalul acestui an să putem pune în funcțiune brutăria și să livrăm pe piață primele produse.” ne-a declarat primarul comunei Țețchea, Florin Aurel Cazan.

Proiectul brutăriei face parte dintr-un plan mai amplu de dezvoltare a activității societății din subordinea primăriei. Potrivit informațiilor transmise de primarul Cazan, societatea ar urma să intre și în producția de lactate și produse din carne, folosind, în perspectiva dezvoltării acestor activități, materii prime de la crescătorii de animale din comună.

În cazul lactatelor, planul vizează colectarea laptelui de la crescătorii locali și transformarea acestuia în produse care să fie comercializate sub un brand local. Pentru produsele din carne este avută în vedere aceeași direcție, cu materie primă provenită de la crescători din Țețchea și realizarea unor produse cu specific local.

Direcția anunțată de administrația locală se înscrie într-o strategie mai largă privind dezvoltarea companiei publice din Țețchea. Primăria urmărește diversificarea serviciilor și dezvoltarea activității companiei, alături de creșterea eficienței și îmbunătățirea serviciilor oferite comunității.

Firma APATET Natura SRL, înființată în 2015, are ca domeniu principal serviciile de alimentare cu apă și colectare și tratare a apelor uzate pentru utilizatorii din zona sa de operare, deservind peste 3.000 de utilizatori din comuna Țețchea și localitățile arondate.

Potrivit documentelor publicate de AMEPIP, UAT Țețchea, prin Consiliul Local, este asociatul unic al companiei. Societatea este administrată de un Consiliu de administrație format din trei membri.

Datele financiare depuse pentru anul 2025 arată că firma a avut o cifră de afaceri de 6,2 milioane de lei, un rezultat net de 35.422 de lei și un număr mediu de 42 de angajați.

Pe durata intervenției, serviciile medicale, medicamentele și dispozitivele medicale vor fi acordate în regim offline.

sursa: Agerpres

Persoanele care vor opta pentru acest sistem își vor putea deschide un cont la o bancă sau la o societate de brokeraj autorizată. Contribuțiile vor putea fi direcționate către instrumente financiare eligibile, precum acțiuni, obligațiuni sau fonduri de investiții.

Spre deosebire de un simplu cont de economii, banii nu vor sta neapărat în numerar. Titularul va putea decide, în limitele prevăzute de lege, modul în care sunt investiți, ceea ce înseamnă că rezultatul final va depinde și de evoluția piețelor financiare.

Legea prevede două variante de cont, cu tratamente fiscale diferite. În cazul CEI-S, contribuțiile provin din venituri deja impozitate, iar câștigurile acumulate beneficiază de regimul fiscal prevăzut de lege. Pentru CEI-D, contribuțiile pot beneficia de deductibilitate în condițiile stabilite, impozitarea fiind amânată până la retragerea banilor.

Diferența dintre suma depusă și valoarea finală a economiilor poate fi semnificativă atunci când investițiile sunt păstrate pe o perioadă lungă.

De exemplu, o contribuție de 300 de lei pe lună, menținută timp de 35 de ani, înseamnă 126.000 de lei depuși efectiv. Într-o simulare prezentată în cadrul susținerii proiectului, la un randament real mediu de 7% pe an, capitalul acumulat ar putea depăși 500.000 de lei.

Această valoare este însă doar o simulare, nu o sumă garantată. Investițiile pe piața de capital implică riscuri, iar valoarea activelor poate crește sau scădea. Rezultatul depinde de contribuțiile efectuate, perioada de investiție, costuri și performanța instrumentelor alese.

Deocamdată, noul mecanism nu este disponibil. După adoptarea de către Parlament, legea trebuie promulgată și publicată în Monitorul Oficial, urmând apoi să fie puse la punct mecanismele necesare aplicării.

Astfel, pentru cei interesați, noul sistem ar putea deveni o modalitate suplimentară de a transforma economisirea lunară într-un capital destinat perioadei de după retragerea din activitate.

„Am semnat contractul de achiziție publică pentru extinderea rețelei de gaz, iar în perioada următoare vor începe lucrările de execuție pentru introducerea rețelelor de gaze.” ne-a transmis primarul comunei Suplacu de Barcău, Alin Popoviciu.

În satul Vîlcele va fi construită o rețea nouă de 504 metri. Potrivit datelor comunicate de primarul Popoviciu, investiția se adresează unui număr de 114 beneficiari din localitate. Obiectivul Primăriei este ca, până la sfârșitul acestui an, aproape toate gospodăriile din Vîlcele să aibă conducta de gaz în fața proprietății.

În satul Borumlaca, extinderea rețelei se va face pe o lungime de 495 de metri și va deservi 191 de persoane. Conducta va ajunge în zona centrală a satului, astfel încât gospodăriile de aici să poată fi racordate și alimentate cu gaze naturale. Primăria estimează că alimentarea ar putea începe încă din această iarnă.

Extinderea nu se va opri însă la lucrările programate în acest an. Potrivit primarului Alin Popoviciu, administrația locală își propune ca în cursul anului viitor să continue investițiile în localitatea Valea Cerului. Totodată, la Borumlaca, lucrările ar urma să fie continuate din zona centrală către alte zone ale localității.

„În cursul anului următor ne propunem să continuăm extinderea rețelei și în Valea Cerului iar în Borumlaca vom continua lucrările din zona centrală spre partea de sus a localității. Este un proiect important pentru comuna noastră și pentru confortul de zi cu zi al oamenilor. Știu că aceste lucrări sunt așteptate de mulți ani, iar noi muncim ca acestea să devină realitate cât mai curând.” ne-a mai spus primarul din Suplacu de Barcău.

Rețeaua de gaze din comuna Suplacu de Barcău este legată de dezvoltarea industrială a zonei. Rețeaua locală a fost înființată inițial pentru alimentarea fostei rafinării Petrolsub, pusă în funcțiune în 1969 sub denumirea de Rafinăria Crișana, precum și pentru exploatările de hidrocarburi din bazinul Barcăului.

Ulterior, infrastructura a fost adaptată și pentru consumul casnic. Potrivit centralizărilor oficiale ale ANRE, în comuna Suplacu de Barcău sunt înregistrați peste 1.000 de consumatori racordați la rețeaua de distribuție a gazelor naturale.

Această investiție este NOUĂ.

Ca rezultat al procesului de producție nu vor rezulta ape uzate.

Această solicitare de aviz este conformă cu prevederile Legii apelor nr. 107/1996, cu modificările și completările ulterioare.

Persoanele care doresc să obțină informații suplimentare cu privire la solicitarea avizului de gospodărire a apelor pot contacta solicitantul de aviz la adresa menționată.

Persoanele care doresc să transmită observații, sugestii și recomandări se pot adresa solicitantului, sau la adresa de email: secretariat@dac.rowater.ro , ing. Richard KUTZ, telefon 0770.682.364 din cadrul Serviciului Unitate de Implementare a Proiectelor, după data de 25.09.2026.

CH 28747

Unii copii se opreau în jurul roboților, alții își făceau curaj să atingă un șarpe sau o țestoasă. La câțiva pași, cei mici probau echipamentele jandarmilor sau urcau în mașina pompierilor, iar între două demonstrații se găsea timp și pentru dulciuri, fructe ori tombole. Standurile au atras atât copii foarte mici, cât și elevi mai mari și liceeni.

Pentru Universitatea din Oradea, evenimentul a ajuns la cea de-a XIV-a ediție. Facultățile și-au prezentat activitatea de cercetare, alături de parteneri ai universității, iar vizitatorii au avut posibilitatea să vadă și laboratoare care găzduiesc echipamente ce nu puteau fi aduse în spațiul expozițional.

„Am deschis porțile Universității pentru ca întreaga comunitate să poată vedea proiectele pe care le desfășurăm”, a declarat prof. univ. dr. habil. Livia Bandici, prorector al Universității din Oradea care susține că de la o ediție la alta, participarea a crescut, iar oferta s-a diversificat. „Vizitatorii au posibilitatea să facă un tur al principalelor laboratoare și al Centrului de Transfer Tehnologic”, a adăugat Bandici.

Roboți făcuți de elevi

Tehnologia a fost una dintre atracțiile serii. La standul Logiscool, copiii puteau descoperi roboți concepuți pentru a-i familiariza de mici cu programarea și educația digitală.

„Încercăm să dezvoltăm inteligența digitală în rândul copiilor. Am venit și cu niște roboței, niște albinuțe, care să-i atragă pe copiii de vârste mai mici și să descopere și ei partea aceasta de robotică”, a explicat Adelina Manole, trainer Logiscool.

foto: Roboți, experimente și aventură la Universitatea din Oradea, 25.09.2026

Roboți construiți chiar de elevi au adus și reprezentanții Liceului Teologic Romano-Catolic „Szent László” Oradea. „De vreo trei ani venim cu roboței făcuți de copii, roboței de tip LEGO Education SPIKE Prime. Le place copiilor și este ceva inedit”, a spus profesoara Harácsek Klementina.

Nu toate activitățile au avut însă nevoie de tehnologie. Aimee Ifrim, venită pentru prima dată la Noaptea Cercetătorilor, se oprise la un concurs de desen cu tema „Orașul viitorului, fără poluare”.

„Mi-a plăcut acolo, unde trebuia să desenăm. Acum așteptăm să termine toți runda, după aceea jurizează și primim premii”, povestea fetița.

Noaptea Cercetătorilor Europeni este organizată pentru a apropia cercetarea și știința de publicul larg. La Oradea, ediția din acest an a reunit facultățile Universității, instituții și organizații partenere, într-un program destinat deopotrivă copiilor, adolescenților și adulților.

Bihorenii au început mai bine partea a doua și după ce balonul a circulat pe traseul Andrei Cherman – Tiberiu Serediuc, ultimul a centrat și Ianis Bere a trimis în plasă din 6 metri (0-1). Al cincilea gol reușit de mijlocașul de 17 ani în acest campionat.

Clujenii au ripostat în minutul 57, când portarul Urian a avut o intervenție salvatoare la șutul expediat de Aidoo din 4 metri, lateral stânga. Miriuță și-a împrospătat echipa, operând trei modificări după o oră de joc, printre cei aruncați în luptă fiind și veteranul Dorin Goga (42 de ani).
Gazdele au început să preseze, dar fără să-și creeze ocazii clare de gol, bihorenii reușind să limiteze spațiile spre poarta bravului Urian.

Au reușit să egaleze în minutul 77 când centralul a văzut un presupus henț la Cherman la centrarea lui Banyoi, deși Gaitin se afla într-un unghi din care i-ar fi fost destul de greu să vadă clar „infracțiunea”. Căpitanul David Milchiș a șutat plasat în dreapta, Urian a plonjat în stânga (1-1).

Antrenorul Gheorghe Silaghi nu a putut conta în acest joc pe Cosmin Meșter, Loren Ioviță, Denis Sala, Alexandru Cherecheș și Alexandru Hosu.
Golgheterul din meciurile de pregătire al CS Lotus, Andrei Banyoi, a fost titular pentru Sănătatea, echipă unde a ajuns după ce a invocat motive personale și nu a mai rămas la Sânmartin.

Pentru Lotus Băile Felix urmează două meciuri pe teren propriu cu Minaur Baia Mare, vineri, 2 octombrie, iar în 9 octombrie la Sânmartin va poposi CS Bihorul Beiuș. Ambele jocuri se vor disputa de la ora 15:00.

CASETA TEHNICĂ
SĂNĂTATEA CLUJ – LOTUS BĂILE FELIX 1-1 (0-0)
Au marcat: David Milchiș 77 din penalty / Ianis Bere 52
Sănătatea: Cr. Bălgrădean – Em. Negru (60 Șt. Rusu), D. Cimpoeșu, David Milchiș, A. Dinescu (75 M. Crăciun), J. Bessong (75 T. Cociș), D. Vescan (60 L. Fofana), A. Crișan (60 D. Goga), J. Aidoo, Șt. Lazăr, A. Banyoi. Antrenor: Vasile Miriuță
Lotus: E. Urian – T. Serediuc, D. Stan, C. Chencean (73 T. Paublusztig), P. Avram – V. Calugher, D. Ciurcui – A. Cherman (85 A. Hosu), I. Bere (85 P. Rogojan), Sg. Pop (67 D. Gheban) – R. Tămaș. Antrenor: Gheorghe Silaghi
Arbitri: Claudiu Gaitin (Timiș) – Kopriva Tamas (Satu Mare), Emil Bîzu, rezervă Marin Cîrciumaru (ambii din Timiș).
Observator pentru arbitri: Marcel Savaniu (Satu Mare)
Delegat de joc: Ioan Orosfoian (Mureș)

LIGA 3 – SERIA 8 – ETAPA 6
VINERI – ORA 17:00
Sănătatea Cluj – Lotus Băile Felix 1-1(0-0). David Milchiș 77 din penalty / Ianis Bere 52
SÂMBĂTĂ – ORA 17:00
Unirea Tășnad – Academica Recea
CSM Sighet – SCM Zalău
Transilvania Sport Academy – FC Unirea Dej
Crișul Sântandrei – CS Bihorul Beiuș
Minaur Baia Mare – Viitorul Cluj