Una dintre cele mai importante schimbări anunțate este reunirea Agenției Naționale de Administrare Fiscală cu Autoritatea Vamală Română. Cele două instituții ar urma să funcționeze în cadrul unui singur organ fiscal și de control, într-o încercare de a concentra într-o structură unitară activitățile de colectare, control și combatere a evaziunii.

Reorganizarea ar fi însoțită de o schimbare a modului în care sunt verificate firmele. Programul de guvernare pune accent pe controalele construite în funcție de riscul fiscal și pe folosirea datelor deja disponibile în sistemele informatice ale statului.

În locul unor verificări desfășurate în mod uniform, autoritățile vor să folosească mai intens analiza de risc pentru a decide unde trebuie direcționate resursele de control.

Datele provenite din e-Factura, SAF-T, casele de marcat și declarațiile fiscale ar urma să fie corelate într-o platformă comună. Potrivit calendarului din program, acest sistem ar trebui să fie funcțional până la 30 iunie 2027.

Practic, administrația fiscală ar urma să poată identifica mai rapid diferențele dintre informațiile raportate de o companie și datele existente în bazele de date ale statului. Înaintea unui control pe teren ar putea fi utilizate verificări documentare realizate de la distanță.

Prioritatea declarată este combaterea fraudelor care produc pierderi importante la buget, în special în zona TVA, a rambursărilor suspecte, a subdeclarării veniturilor și a transferului artificial al profiturilor.

Programul își propune, de asemenea, reducerea decalajului de TVA până în 2030.

Firmele mari, în atenția structurilor specializate

Reorganizarea administrației fiscale ar veni și cu o specializare mai accentuată a inspectorilor.

Programul prevede formarea unor echipe dedicate unor domenii fiscale complexe, precum prețurile de transfer, tranzacțiile dintre companii din același grup și operațiunile transfrontaliere.

O atenție aparte ar urma să fie acordată companiilor care operează în economia digitală, dar și situațiilor în care structuri fiscale complexe pot conduce la diminuarea artificială a bazei de impozitare.

În paralel, autoritățile vor să dezvolte competențele personalului prin programe de pregătire în fiscalitatea internațională și în noile modele de business.

Programul propune și o schimbare în modul în care este evaluată conducerea administrației fiscale.

Până la sfârșitul anului 2026 ar urma să fie introduși indicatori de performanță pentru conducerea ANAF și structurile operative. Din 2027, documentul prevede aplicarea unui sistem de tip bonus-malus.

Potrivit programului, partea variabilă a remunerației ar fi legată de îndeplinirea unor obiective și de rezultatele obținute de structurile respective. Bonusurile ar putea fi acordate atunci când sunt depășite țintele de încasări, în timp ce penalizările ar urma să fie raportate la indicatorii de performanță stabiliți pentru fiecare structură.

Reforma propune și o coordonare mai strânsă între structurile centrale și cele teritoriale ale ANAF. Conducerile teritoriale ar urma să fie ocupate prin concurs, iar utilizarea interimatului prelungit ar trebui limitată.

Pentru contribuabili, una dintre schimbările urmărite este reducerea birocrației.

Programul pornește de la ideea că statul nu ar trebui să ceară din nou informații pe care le deține deja. Datele transmise prin e-Factura, SAF-T sau intermediul caselor de marcat ar trebui reutilizate, astfel încât firmele să nu fie obligate să raporteze aceleași informații în mai multe forme.

Sunt prevăzute declarații precompletate, verificări automate și reducerea numărului de câmpuri care trebuie completate de contribuabili.

Pentru greșelile de natură formală, atunci când nu există prejudicii sau indicii de fraudă, autoritățile propun o abordare bazată mai întâi pe notificare și corectare voluntară.

Măsuri speciale pentru IMM-uri

O altă direcție anunțată este transformarea Spațiului Privat Virtual într-un punct central al relației dintre contribuabil și administrația fiscală.

Fiecare contribuabil ar urma să aibă acces la o imagine consolidată a situației sale fiscale, iar sistemul ar putea transmite automat notificări atunci când identifică neconcordanțe.

În acest scenariu, comunicarea cu administrația fiscală s-ar muta și mai mult în mediul digital, prin notificări și documente transmise electronic.

Programul acordă atenție și firmelor mici și mijlocii, pentru care obligațiile administrative pot reprezenta o povară semnificativă.

Pe lângă eliminarea raportărilor care repetă informații deja disponibile la ANAF, sunt prevăzute ghiduri digitale și forme de informare pentru companiile nou-înființate.

O altă măsură propusă vizează identificarea din timp a firmelor care încep să acumuleze datorii către buget. Ideea este ca problemele fiscale să poată fi depistate înainte ca restanțele să ajungă la niveluri dificil de recuperat.

Reforma administrației fiscale nu se limitează la reorganizarea instituțională.

Programul prevede și modernizarea infrastructurii IT a ANAF, prin înlocuirea aplicațiilor și bazelor de date considerate învechite și prin crearea unor sisteme care să poată comunica automat între ele.

Pe termen lung, obiectivul este ca instituțiile statului să facă schimb de informații într-un mod automatizat, iar contribuabilul să nu mai fie nevoit să furnizeze în mod repetat aceleași date.

Principalii marcatori au fost Petar Velkic – 4 goluri, Tiberiu Negrean – 3 goluri, Tiberiu Negrean și Ivan Gusarov – câte două goluri pentru CSM Oradea, respectiv Andro Gagulic – 5 goluri și Antun Goreta – două goluri pentru Rapid.

La CSM Oradea nu au putut evolua Dmitrii Kholod (suspendat), Tomasso Insinna și Bogdan Remeș (accidentați).

A fost ultima repetiție a poloiștilor orădeni, care vor debuta în grupele Ligii campionilor marți 6 octombrie, ora 19:30, la Bazinul Olimpic Ioan Alexandrescu în compania campioanei Serbiei Radnicki Kragujevac.
Cealaltă echipă orădeană, CSU a evolua în deplasare în bazinul campioanei CSA Steaua București, unde a pierdut cu 5-29.

„Adrian Maxim demonstrează încă o dată că numele de legendă se câștigă și se confirmă în ring. A obținut victoria prin KO în prima repriză , arătând că experiența, valoarea și dorința de a lupta sunt încă la cel mai înalt nivel. Legenda continuă!”, a punctat antrenorul Sorin Vesa, cel care l-a asistat din colțul ringului pe campionul originar din Girișu de Criș.

Clubul Maxim Fight Team Oradea a mai avut un reprezentant în gala de la Târgu Mureș, Flaviu Mezei fiind declarat învins la puncte de mai experimentatul Darius Oltean (CS Firekick Boxing Gherla), la categoria 68 kg.

„Flaviu Mezei a avut un meci foarte disputat și spectaculos, dar de această dată victoria a mers la adversar, la puncte. Pentru Flaviu, însă, drumul abia începe. Este un sportiv disciplinat, educat și ambițios, cu o dorință enormă de a progresa. Capul sus, Flaviu! Viitorul este al tău!”, l-a încurajat antrenorul Sorin Vesa.

Droguri date gratuit unui cunoscut

Cea mai severă pedeapsă a fost aplicată lui Silviu David Rac, de 30 de ani, care a fost obligat să stea în închisoare 3 ani și 4 luni. La aceasta a fost adăugată o condamnare anterioară, de 2 ani și 10 luni, într-un dosar de trafic de migranți, rezultând astfel o pedeapsă de 6 ani și 2 luni după gratii. Prima faptă reținută în sarcina lui Rac a fost comisă pe 9 octombrie 2025, când acesta i-a dat gratuit 0,48 de grame dintr-o substanță ce conținea 2-MMC unui bărbat despre care nu știa că este colaborator autorizat al anchetatorilor. Din contră, a menționat Silviu Rac, pe cel căruia i-a dat fără bani drogurile îl cunoștea de ani buni și erau prieteni.

Ulterior, pe 4 noiembrie 2025, tânărul de 30 de ani a fost prins lângă Salonta, într-o mașină care venea dinspre Arad, având asupra sa 25,51 grame din aceeași substanță interzisă pe care a explicat că era pentru consumul propriu. Alături de el se afla un alt bărbat din Cefa, Daniel Marian Horvat, 23 de ani, care, spunea Rac într-o declarație ulterioară, ar fi jucat rolul unui simplu șofer: „Nu a știut pentru ce merge la Arad. I-am spus acestuia că merg să iau un împrumut.”

De altfel, tocmai această afirmație a fost invocată de avocatul lui Horvat pentru a cere achitarea clientului său. Însă Tribunalul Bihor l-a găsit vinovat și pe Horvat de trafic de droguri de mare risc și l-a condamnat la 3 ani și 4 luni de detenție. Din această pedeapsă va fi scăzută jumătatea de an în care bărbatul s-a aflat în arest și în arest la domiciliu, a stabilit instanța.

O măsură similară a fost luată și în cazul lui Rac, care a petrecut 7 luni sub imperiul acelorași măsuri preventive. În cazul lui, anchetatorii au mai descoperit în locuința sa 0,65 grame de „cristal” 2-MMC. Nu era pentru vânzare, a susținut inculpatul.

Ținuți sub control judiciar

Cel de-al treilea inculpat în dosar, Bogdan Marius Pintea (33 de ani), a primit o pedeapsă de un an și 6 luni după gratii după ce ar fi vândut, pe 4 noiembrie 2025, o cantitate de 1,78 grame substanță cristalină 4-BMC în schimbul a 450 de lei. În apărarea sa, bărbatul a susținut că nu a plasat droguri pentru profit și că ar fi adus „cristalul” după ce a fost sunat de mai multe ori de o persoană care s-a dovedit a fi colaborator al polițiștilor antidrog.

Pentru că sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel, Tribunalul Bihor a dispus ca Bogdan Pintea, care a stat 10 luni în arest și în arest la domiciliu, să fie pus sub control judiciar pentru 60 de zile. În acest interval, el trebuie să poarte o brățară electronică și nu are voie să iasă din județ. La rândul lor, Silviu David Rac și Daniel Marian Horvat vor rămâne sub control judiciar, a decis judecătorul de caz.

Cu migranții în mașină

În decembrie 2022, Silviu Rac a fost condamnat de Tribunalul Caraș-Severin la 2 ani și 10 luni de închisoare, cu suspendare, după ce a fost prins transportând 6 cetățeni indieni care intraseră ilegal în România și voiau să ajungă în Ungaria. Bihoreanul a explicat că a fost contactat de un individ pe care l-a cunoscut online și care i-a oferit 150 de euro pentru fiecare din migranți pentru a-i transporta. Când mașina pe care o conducea a fost interceptată de polițiștii de frontieră, Rac a fugit, dar s-a predat după puțin timp.

Întrebat când ar putea reveni TVA la 19%, premierul desemnat a susţinut că majorarea taxei nu ar fi fost o decizie luată cu uşurinţă de guvernul condus de Ilie Bolojan, ci una impusă de deficitul bugetar de peste 9% rămas după mandatul precedentului premier.

Potrivit lui Mureşan, majorarea TVA a contribuit imediat la reducerea deficitului, iar veniturile obţinute de stat din această taxă reprezintă o componentă importantă a bugetului.

El a precizat că revenirea la o cotă de 19% este prevăzută în programul de guvernare şi ar urma să fie una dintre deciziile importante pe care viitorul Executiv le va avea de luat, însă numai în momentul în care există suficient spaţiu fiscal.

Referindu-se la condiţiile necesare pentru o astfel de reducere, Siegfried Mureşan a explicat că România trebuie să se afle pe traiectoria de diminuare a deficitului şi să îşi poată permite măsura fără să îşi încalce angajamentele asumate.

Premierul desemnat a subliniat că reducerea TVA nu va fi făcută dacă aceasta ar presupune încălcarea promisiunilor României faţă de investitori. În opinia sa, pierderea încrederii acestora ar putea duce la costuri mai mari de finanţare pentru stat.

Mureşan a arătat că, într-un asemenea scenariu, România ar ajunge să plătească dobânzi mai mari, ceea ce ar însemna mai puţini bani disponibili pentru domenii precum educaţia, sănătatea sau investiţiile publice.

În împrejurări care urmează să fie stabilite de anchetatori, acesta ar fi pierdut controlul asupra direcției, ar fi ieșit în afara părții carosabile prin dreapta sensului de mers, apoi ar fi revenit pe carosabil, unde autoturismul s-ar fi răsturnat de mai multe ori, oprindu-se pe plafon.

Potrivit agentului-șef de poliție Alin Laza, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, în urma accidentului, conducătorul autoturismului a suferit leziuni care i-au provocat decesul la fața locului.

Polițiștii Serviciului Rutier Bihor – Biroul Drumuri Naționale și Europene continuă cercetările, sub supravegherea unui procuror, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

UPDATE: Grav accident de circulație în apropiere de Sălard. Șoferul autoturismului a decedat

– Ați fost hair stylist cunoscut, cu o carieră în plină ascensiune la București. Care a fost momentul în care ați înțeles că trebuie să vă întoarceți acasă?
– Nu cred că a fost un singur moment. A fost mai degrabă o întoarcere care s-a întâmplat încet, în mine. Am plecat din Săucani foarte tânăr și am construit la București o carieră de care sunt mândru. Am învățat mult, am cunoscut oameni săraci cu bani mulți, am muncit și am trăit într-un ritm care m-a format.
Dar, cu timpul, am început să simt că îmi lipsește ceva. Și acel „ceva” nu era un loc de muncă mai bun sau o altă oportunitate. Era locul de unde vin: graiul, opincile , hainele de cânepâ și însăși ulița satului, plină de dascăli cu două sau patru clase, oameni care poate nu aveau multă școală, dar de la care puteai învăța o viață întreagă.
După ce am devenit tată de doi copii, lucrurile s-au așezat altfel în mintea mea. Mi-am dat seama că omul are, în viața aceasta, două misiuni. Una, principală, este aceea de a înțelege cine este: care îi sunt principiile, care îi sunt valorile, ce vrea de la viață și ce vrea să lase în urma lui. Cealaltă este secundară și ține de lucrurile care ne înconjoară: locurile în care ajungem, oamenii cu care interacționăm, meseria pe care o avem, lucrurile pe care le agonisim. Toate acestea sunt importante, dar sunt trecătoare și, până la urmă, toate au stricăciune.
Și atunci am început să mă întreb ce le las copiilor mei mai departe. Nu doar material, ci ca identitate. Ce vor ști ei despre locul din care vine tatăl lor? Ce vor ști despre oamenii care m-au crescut? Ce vor înțelege din graiul pe care l-am pierdut și apoi am început să-l caut din nou?
Atunci am înțeles că, înainte să le povestesc copiilor mei cine sunt și de unde vin, trebuie să mă întorc eu să caut răspunsul. Poate că, de fapt, nu m-am întors acasă doar pentru că mi-a fost dor de Bihor. M-am întors pentru că am înțeles că, dacă eu nu mai caut și nu mai păstrez ceea ce am primit, într-o zi copiii mei nu vor mai avea ce să primească.

– Ce înseamnă pentru dumneavoastră să fiți „Bihoreanul în opinci”? Ce responsabilitate vine odată cu numele acesta?
– Pentru mine, „Bihoreanul în Opinci” nu este un costum și nu este o poreclă. Este o responsabilitate. Este, dacă vreți, un fel de cod numeric personal al țăranului român, pentru că opinca nu a fost doar o încălțăminte, ci a făcut parte din identitatea și viața lui.
Eu port în picioare opinci vechi, confecționate din gumă după Primul Război Mondial. De fiecare dată când le încalț, mă gândesc la oamenii care le-au purtat înaintea mea. Oameni care au fost pe front, oameni care au muncit pământul, și-au crescut copiii, au mers la biserică, la joc, la târg și și-au dus viața de zi cu zi în ele.
Nu le port ca să par interesant. Le port pentru că nicăieri în lumea asta mare nu pășesc mai bine în nicio altă pereche de încălțăminte așa cum pășesc în opincile care mi-au pus nume. Și simt că, după ce le-am încălțat, mulți dintre bătrânii care au murit și au fost îngropați în opinci se stâmpără puțin din lumea fără de dor, știind că, în Bihor, mai este un purtător de grai viu și de opinci autentice.
„Bihoreanul în Opinci” este partea mea care s-a întors acasă. Este întâlnirea dintre omul care am devenit la oraș și pruncu’ care a fost crescut în Săucani, legănat pe genunchii celor care au purtat opinci nituite. Iar responsabilitatea, pentru mine, este să nu port opincile doar în picioare, ci și în ceea ce spun, în ceea ce fac și în felul în care mă raportez la oamenii și la locul din care vin.

– Aveți în plan să deschideți un muzeu etnografic. Cum s-a născut ideea și de când o purtați în minte?
– Ideea nu s-a născut dintr-o dată și nici din dorința de a avea eu un muzeu. Ea a crescut odată cu obiectele pe care le-am moștenit din lada de zestre a mătușii Tița și a bunicii Maria. Ele au fost cumnate.
Am renunțat la partea mea din casa părintească și i-am lăsat-o fratelui meu, doar ca să pot lua cu mine și ultimul ghem de ață care nu a mai apucat să fie țesut în război. Pentru mine, lucrurile acestea nu sunt simple obiecte. Sunt bucăți din oamenii care m-au crescut și dintr-o lume care nu mai poate fi refăcută.
Am început să le caut, să le prețuiesc și să le înțeleg. Și am ajuns să mă gândesc că, dacă aș avea o casă goală, nu aș avea aceeași bucurie pe care o voi avea atunci când voi putea umple casa pe care o voi avea cu toate aceste lucruri. Cu cât mai multe, cu atât mai bine. Pentru că fiecare vine cu o poveste.
Eu am avut prima „școală” în Săucani. Mătușa Tița și Maica Mărie m-au învățat, fiecare în felul ei, ce înseamnă rostul și rânduiala unei case: lada de zestre, țesutul, cusutul, felul în care se păstrau lucrurile și, mai ales, respectul pentru munca celui care le-a făcut.
Cu timpul, am început să strâng obiecte, să caut poveștile din spatele lor și să înțeleg că, dacă nu le mai păstrăm noi, unele dintre ele vor dispărea definitiv. Așa s-a născut și ideea muzeului. Nu vreau doar să păstrez niște lucruri vechi. Vreau să păstrez o lume care, încet, se stinge tăcut.

– Ce fel de muzeu vă imaginați? Ce va cuprinde și ce îl va face diferit de muzeele deja existente?
– Mi-aș dori să fie un muzeu viu. Nu doar obiecte puse în vinerine, ci obiecte care să-și păstreze identitatea și povestea. Mi-aș dori ca lângă fiecare obiect să existe numele și prenumele celui sau celei căreia i-a aparținut, localitatea de proveniență, numele donatorului, descrierea modului în care a fost lucrat și, pe cât posibil, povestea lui.
Aș vrea să găsești acolo haine de cânepă, țesături, șterguri, zaghii, poale, spăcele, obiecte din gospodărie, lăzi de zestre, unelte și toate acele lucruri care făceau parte din viața omului de la sat.
Dar pentru mine este important ca fiecare obiect să vină, pe cât posibil, cu povestea lui. Cine l-a făcut? Unde? Pentru cine? Când? Cum se folosea? Cine l-a purtat? Ce însemna pentru familia respectivă? Pentru că, dacă punem un obiect într-o vitrină și îi ștergem povestea, în timp îi ștergem și rostul.
Și mi-aș dori ca oamenii să poată vedea și cum se lucrează. Să nu fie un muzeu în care tradiția stă închisă în spatele unui geam, ci unul în care tradiția se poate auzi, vedea și învăța.
Aș vrea să fie un loc în care să poți intra ca vizitator și să pleci cu mai mult decât o fotografie. Să pleci cu o poveste, cu un meșteșug văzut cu ochii tăi și, poate, cu dorința de a duce și tu ceva mai departe.

– Vi s-au donat deja obiecte. Vă caută oamenii, sau mergeți dumneavoastră prin sate?
– S-au întâmplat amândouă. Am căutat și eu, dar au început să mă caute și oamenii. Și pentru mine asta este una dintre cele mai mari bucurii. Când cineva îmi scrie și îmi spune: „Flavius, am ceva de la mama mea” sau „am găsit ceva în lada bunicii ori a străbunicii mele și cred că ar trebui să ajungă la tine”, eu nu văd doar un obiect. Văd încrederea omului care îmi pune în mâini o bucată din istoria familiei lui.
Pentru mine, o donație nu înseamnă doar că mai adaug un lucru la ceea ce strâng. Înseamnă că cineva a ales să nu lase o parte din povestea familiei sale să se piardă.
Am primit obiecte din sate diferite și fiecare donație mă face să înțeleg câtă memorie încă există în casele oamenilor. Uneori, lucrurile acestea stau de zeci de ani în lăzi, în poduri sau în dulapuri, iar oamenii nu știu întotdeauna ce valoare au până când începem să vorbim despre ele. De aceea, atunci când cineva îmi încredințează un obiect, eu îl primesc cu mare grijă. Pentru că, de fapt, nu primesc doar un lucru vechi. Primesc o parte din povestea unei familii.

– Aveți o poveste care v-a marcat, un obiect primit care are o istorie aparte?
– Sunt mai multe și tocmai asta este frumusețea. Una dintre cele mai puternice pentru mine este legătura cu obiectele care îmi amintesc de Săucani și de femeile care m-au format acolo. Când văd o țesătură, o poală, o zaghie sau orice lucru făcut cu mâna, nu mă gândesc doar la cât de frumos este. Mă gândesc la mâna care l-a făcut, la femeia care a stat poate zile întregi să-l lucreze, dar și la lucrurile mici pe care le-am primit de la ele când eram prunc: un ou roșu de Paște, un colac împletit de Crăciun, o vorbă bună sau o binecuvântare. Pentru mine, toate acestea se leagă. De aceea, când țin astăzi în mâini un lucru vechi, nu văd doar obiectul. Văd oamenii din spatele lui și îmi aduc aminte de lumea în care am crescut.
Recent am primit, de exemplu, un sul de pânză de la nașa Emilia a Horghi. Pentru altcineva poate părea doar pânză. Pentru mine este o bucată de muncă, de răbdare și de memorie care a fost păstrată până astăzi și care acum poate merge mai departe. Și poate că tocmai asta mă emoționează cel mai tare: faptul că oamenii aleg să nu lase lucrurile acestea să se piardă.
Câtă vreme mai există cineva care își amintește cine a țesut, cine a cusut, cine a purtat și cine a păstrat, obiectul acela nu este încă doar un lucru vechi. Încă trăiește.

– Ce spun oamenii care vă încredințează aceste obiecte? Ce își doresc să se întâmple cu ele?
– De cele mai multe ori îmi spun, cu ochii în lacrimi, că nu vor ca lucrurile să ajungă aruncate, arse, uitate sau vândute cine știe unde.
Au oameni care au plecat, case care s-au golit și lăzi de zestre care au rămas închise sau care, uneori, au fost băgate pe foc chiar sub ochii lor. Iar obiectele acestea sunt, în unele cazuri, ultimele lucruri care mai leagă o familie de oamenii care le-au făcut.
Cred că, în fond, oamenii nu îmi încredințează doar obiectul. Îmi încredințează amintirea. Îmi încredințează mâna femeii care l-a țesut, timpul pe care l-a petrecut lucrându-l, casa în care a fost păstrat și oamenii care l-au purtat. Și își doresc să știe că va exista cineva care îl va păstra și va spune mai departe povestea lui.
Pentru mine, asta este poate cea mai mare responsabilitate a unei donații: să nu lași obiectul să supraviețuiască singur, fără povestea omului care l-a făcut și fără rostul pe care l-a avut.

– Cum documentați obiectele, ca să nu se piardă și poveștile lor: cine le-a făcut, la ce a folosit fiecare, ce înseamnă?
– Încerc să aflu cât mai multe de la omul care mi le oferă. De unde provin, din ce sat, din ce familie, cine le-a făcut, cine le-a purtat, la ce au fost folosite și ce își mai amintește omul despre ele. Pentru mine, povestea este la fel de importantă ca obiectul.
Un ștergar fără poveste este un obiect vechi. Un ștergar despre care știi cine l-a țesut, pentru cine a fost făcut, în ce casă a stat zeci de ani și cu ce ocazie a fost folosit devine mărturie. De aceea, atunci când primesc un obiect, încerc să nu pierd nimic din ceea ce poate fi aflat despre el. Numele omului care l-a făcut, satul din care provine, familia căreia i-a aparținut și, mai ales, amintirile celor care încă mai pot vorbi despre el.
Și tocmai de aceea vreau să păstrez cât mai mult din memoria orală cât încă mai există oameni care și-o amintesc. Pentru că unele povești nu mai pot fi găsite în cărți și nu mai pot fi reconstruite după ce oamenii care le-au trăit nu vor mai fi. Eu cred că, dacă salvăm doar obiectul și pierdem povestea lui, am salvat doar jumătate din ceea ce trebuia salvat.

– Unde ați vrea să fie muzeul: în Beiuș, într-o casă tradițională, într-un spațiu nou? Aveți deja o locație în vedere?
– Mi-aș dori să fie în casa mătușii mele, în casa mătușii Tița. Nu vreau ca oamenii să meargă în Săucani pentru mine sau pentru ceea ce am reușit eu să salvez și să adun. Aș vrea să meargă acolo pentru veșnica ei pomenire, pentru sufletul ei și pentru sufletele tuturor celor cu care se odihnește laolaltă.
Casa aceea nu vreau să fie doar un spațiu în care să pun niște obiecte. Acolo s-a trăit. Acolo s-a muncit, s-a țesut, s-a cusut, s-au spus povești și s-au transmis lucruri pe care astăzi încerc să le duc mai departe. De aceea, pentru mine, locul are o valoare pe care nicio clădire nouă nu ar putea să o aibă.
Ideal, îmi imaginez o casă tradițională, cu târnaț, cu încăperi care să poată spune fiecare câte o poveste. O poveste reală, trăită până în măduva sufletului, nu una construită doar pentru a arăta bine într-un muzeu.
Deocamdată construiesc proiectul pas cu pas. Strâng obiecte, strâng povești și încerc să văd cum poate fi făcut lucrul acesta temeinic. Urmează să întăbulez casa, pentru ca apoi să mă pot ocupa de toate formele juridice necesare și să pot începe, cu rânduială, tot ceea ce presupune un asemenea proiect.
Dacă va fi să se deschidă vreodată acea casă pentru oameni, mi-aș dori ca primul lucru pe care să-l simtă când intră să nu fie că au intrat într-un muzeu, ci că au intrat într-o casă în care încă mai trăiește, prin lucrurile ei, mătușa Tița.

– Intenționați ca muzeul să găzduiască și ateliere permanente? Mă gândesc nu doar la ateliere de creație, ci și de restaurare.
– Da. Și pentru mine partea aceasta este esențială. Aș vrea să existe ateliere de cusut, țesut, încondeiat ouă, lădărit, opincărit, dar și ateliere în care oamenii să învețe să repare și să salveze cămășile străbunilor. Pentru că, uneori, restaurarea este mai importantă decât să faci ceva nou. Ai în față un obiect care a fost făcut de o femeie acum cincizeci sau o sută de ani și nu ai dreptul să îl tratezi ca pe o bucată oarecare de material. Trebuie să știi ce poți repara, ce poți înlocui și, mai ales, ce nu ai voie să schimbi, pentru că odată ce ai distrus un element autentic, nu îl mai poți întoarce la ceea ce a fost.
Mi-aș dori să existe oameni care să învețe să repare fără să distrugă ceea ce este autentic. Să învețe să aibă răbdare cu lucrul vechi și să înțeleagă că uneori cea mai frumoasă lucrare pe care o poți face este aceea de a salva munca altcuiva.
Iar dacă un copil sau un tânăr va pleca din casa mătușii Tița știind să coasă un fir, să țese, să încondeieze un ou sau să repare o cămașă veche, atunci pentru mine muzeul este cu rost și rânduială.

– Vedeți interes din partea tinerilor pentru tradiții? Ce ar trebui făcut ca meșteșugul să nu se stingă?
– Da, există interes. Dar interesul singur nu este suficient. Tinerii trebuie să aibă unde să vadă, să atingă și să învețe. Tradiția nu poate fi transmisă doar prin fotografii și explicații. Trebuie să o vadă lucrată, să pună mâna pe ea, să audă graiul în care au fost spuse poveștile și să înțeleagă rostul fiecărui lucru. Trebuie să existe oameni care încă știu să lucreze și care sunt dispuși să-i învețe pe cei mai tineri. Trebuie să le oferim timp, spațiu și respect pentru munca aceasta.
Și mai cred ceva: nu trebuie să îi obligăm pe tineri să iubească tradiția. Trebuie să le-o facem suficient de vie, prin meșteșug, prin obiecte, prin povești și prin grai, încât să poată descoperi singuri de ce merită iubită.
Dacă îi învățăm doar cum arată un costum popular, peste câțiva ani poate că vor ști să-l recunoască. Dar dacă îi învățăm cine l-a făcut, cum l-a făcut, de ce l-a făcut așa și ce însemna pentru omul care îl purta, atunci le-am transmis ceva mult mai important: ca avem urmași în vatra bihoreană .
Meșteșugul nu se stinge atunci când nu mai există oameni care să-l admire. Se stinge atunci când nu mai există oameni care să-l practice și să-l dea mai departe.

– Ce ați spune unui tânăr care simte că se identifică mai mult cu tradiția decât cu viața „la oraș”?
– Să-și facă cruce când este în holdă la cosă, nu doar când stă în casă lângă foc. Să nu-i fie rușine să vorbească în grai. Să nu-i fie rușine să spună de unde vine, să-și cinstească bătrânii și să întrebe cât încă mai are pe cine întreba.
Eu am trăit ani buni la oraș și nu regret nimic din ce am învățat acolo. Modernul m-a format, dar tradiția m-a crescut. Nu cred că trebuie să alegi între cele două lumi. Poți să fii un om al prezentului și, în același timp, să știi de unde vii. Poți să lucrezi într-un oraș mare, să folosești tehnologia, să ai o meserie modernă și, când ajungi acasă, să știi să vorbești cu bunica în graiul ei. Important este să nu-ți fie rușine de rădăcini.

Și i-aș mai spune ceva: dacă simți că te cheamă tradiția, du-te după ea cât încă mai ai pe cine găsi. Întreabă. Ascultă. Învață. Pentru că multe dintre lucrurile pe care astăzi le considerăm „vechi” nu mai pot fi învățate mâine, dacă nu mai avem de la cine.

– Într-o lume grăbită, ce mai înseamnă azi „rostul și rânduiala”?
– Pentru mine, „rostul și rânduiala” înseamnă să nu faci lucrurile doar pentru că se pot face, ci să înțelegi de ce le faci. În Săucani am învățat că aproape fiecare lucru avea un rost. Femeile nu țeseau doar ca să umple timpul. Nu coseau doar ca să fie frumos. În fiecare lucru era muncă, nevoie, simbol, familie și o rânduială a vieții.
Astăzi avem foarte multe lucruri și foarte puțin timp să le mai înțelegem. Facem, cumpărăm, schimbăm, aruncăm și mergem mai departe, uneori fără să ne mai întrebăm ce rost a avut ceea ce am avut în mâini.
Poate că „rostul și rânduiala” înseamnă, în primul rând, să ne mai oprim din când în când. Să ne uităm înapoi, să vedem ce am primit de la cei dinaintea noastră și să ne întrebăm ce lăsăm noi celor care vin după. Eu asta încerc să fac.
Nu vreau să mă întorc în trecut. Vreau să iau din trecut ceea ce încă are rost și să duc mai departe. Pentru că rânduiala nu înseamnă să trăiești ca acum o sută de ani. Înseamnă să știi cine ești, de unde vii, ce ai primit și ce ai datoria să nu lași să se piardă. Asta este, pentru mine o viață trăită cu rost și rânduială.

În plus, prin hotărârea definitivă de vineri a Curții s-a dispus ca tânărul orădean să le returneze păgubitelor sumele pe care acestea le-au plătit ca rate, daune morale de câte 10.000 de euro, dar și 3.000 de lei – cheltuielile avute cu procesul de către una din femei.

A plătit avansul, dar nicio rată

Potrivit rechizitoriului Parchetului Oradea, în primăvara lui 2021 Călin Siminic a convins-o pe o cunoștință fără experiență în domeniul comercial să înființeze o firmă de închirieri auto – Easy&Smart Rent a Car SRL. A invocat faptul că el avea probleme juridice și nu putea să fie în acte administratorul unei societăți comerciale.

Pasul următor a fost să îi ceară femeii să cumpere în leasing, pe firmă, un autoturism Mercedes, pentru a fi apoi închiriat. Siminic ar fi promis că el va plăti ratele și se va ocupa efectiv de bunul mers al societății. A pus la dispoziție cei peste 83.000 de lei pentru avans, dar după ce a primit mașina pe care femeia nu a văzut-o niciodată, a dat-o altor persoane.

Anchetatorii au recuperat-o de la ultimul posesor și au restituit-o societății de leasing. În schimb, femeia pusă de Călin Siminic să înființeze societatea de închirieri auto a fost executată silit, fiind obligată să plătească în total aproape 22.000 de lei din veniturile sale.

La fel i s-a întâmplat unei alte femei care, după ce a fost convinsă de orădean să înființeze un SRL pe care să cumpere în leasing un BMW, a ajuns să plătească rate în valoare totală de 24.000 de lei. Siminic a asigurat avansul de aproape 53.000 de lei, după care a luat actele firmei și nu a achitat nicio rată.

Închisoare plus amendă

Polițiștii și procurorii au remarcat că „persoanele înscrise formal ca administratori nu au desfăşurat activităţi de închiriere (…), nu au avut acces real la bunuri şi nu au obţinut beneficii economice”.

În primă instanță, în luna iulie a acestui an, Judecătoria Oradea l-a condamnat pe Călin Siminic la 6 ani de închisoare, cu executare. La aceasta s-a adăugat obligația de a plăti o amendă de 2.100 de lei, aplicată cu amânare în 2020, după ce orădeanul a fost prins conducând cu permisul suspendat.

Conform informațiilor din sentința judecătoriei orădene, Călin Siminic a fost eliberat pe 1 iunie dintr-un penitenciar din Anglia, unde a executat o pedeapsă de 4 luni de închisoare.

Salvat de prescripție

În același dosar a fost judecat al doilea inculpat, Cornel Nemeș, din Marghita, care ar fi comis o faptă similară tot în 2021. Atunci i-a oferit 1.000 de euro unei femei într-o situație financiară dificilă pentru a înființa o firmă, suportând și cheltuielile necesare.

A plătit apoi avansul de mai bine de 96.000 de lei pentru achiziția în leasing a unui autoturism nou, dar l-a luat și nu a achitat nicio rată. Mașina, pe care administratoarea „de fațadă” nu a văzut-o niciodată, a fost găsită după doi ani, în străinătate. Firma de leasing a calculat că a rămas cu un prejudiciu de peste 410.000 de lei, sumă în legătură cu care judecătorii au hotărât că trebuie plătită de Nemeș.

Deși în primă instanță, Judecătoria Oradea l-a condamnat pe Cornel Nemeș la 3 ani de închisoare cu executare pentru participaţie improprie la înşelăciune, Curtea de Apel Oradea a constatat că faptele s-au prescris, motiv pentru care a dispus încetarea procesului penal. În acest fel, inculpatul a scăpat de pedeapsă.

6 ani de închisoare pentru un orădean acuzat de înșelăciune cu mașini. E obligat să achite daune de 1,3 milioane de lei

Vineri, 25 septembrie, deschiderea de gală a celei de a noua ediţii TIFF Oradea a întins din nou covorul roşu pe treptele Teatrului de Stat într-o atmosferă de mare sărbătoare. Un cocktail de bun venit a fost oferit într-o atmosfera întreţinută de Lazy Boys (Rogvaiv & Dubase). S-au făcut multe fotografii, s-a ciocnit un pahar de vin, s-au degustat aperitive şi s-a socializat într-un cadrul relaxat şi plin de eleganţă.

Chiar dacă festivalul a debutat la Filarmonica de Stat cu filmul maghiar „Găina” regizat de Pálfi György iar de la ora 19:00 a rulat la Cinema Palace – Lotus filmul „3 zile în septembrie” regizat de Tudor Giurgiu, deschiderea oficială a avut loc în Sala Mare a teatrului.

Amalia Enache

După o oră de întâlniri, degustări şi fotografii, publicul şi-a ales locurile în sală. Gala a fost prezentată de apreciata jurnalistă Amalia Enache, care de cum a urcat pe scenă a lăudat oraşul Oradea.

„M-am plimbat toată ziua până să ajung aici, la acest foarte frumos Teatru de Stat. Ştiu că toată lumea vă spune ce oraş frumos aveţi, dar eu vreau să vă spun că aveţi un oraş pe atât de frumos pe cât îl meritaţi!”, a spus jurnalista.

O ediţie complexă, diferită de TIFF-ul clujean

Amalia Enache i-a invitat apoi pe scenă pe regizorul Tudor Giurgiu, preşedintele Festivalului Internaţional de Film Transilvania şi pe Claudia Droc, managerul TIFF Oradea.

„Între multe obiective pe care le-am avut legate de TIFF – să creştem organic, să ne extindem şi în alte oraşe – un obiectiv secret a fost să o aducem şi pe Amalia Enache după 20 de ani în Oradea. Eu azi am umblat şi prin Băile Felix, 1 Mai. Am fost absolut mut de uimire. E locul unde, când aveam 6-7 ani alergam pe acolo şi am văzut toate fazele de degradare şi acum am rămas extrem de impresionat. Mă bucur că aţi venit la ediţia din anul acesta al festivalului de aici, de la Oradea. E o ediţie complexă, sunt multe întâmplări, filme, evenimente, cine-concerte, şi foarte diferită la nivel de compoziţie faţă de TIFF-ul clujean. Sper să fiţi alături de noi în cele trei zile”, a spus Tudor Giurgiu.

Tudor Giurgiu

Regizorul a aminiti că sâmbătă seara, 26 septmbrie, tot în Sala Mare a teatrului, va avea loc o proiecţie de gală al celui mai nou film al său, „3 zile în septembrie”, invitând publicul să vadă aceasă comedie neagră, un „râsu’-plânsu’ românesc”.

„Alături de mine vor fi şi actorii principali din distribuţie: Andreea Vasile, Emilia Popescu şi Emilian Oprea. Oradea ne leagă pe fiecare într-un fel, noi filmând aici la «De ce eu» iar Andreea a filmat la «Crăciun cu Ramon». Aşa că sper să ne revedem, să vorbim mai multe mâine (n.r. sâmbătă) seară”, a precizat Tudor Giurgiu.

TIFF, parte din viața culturală a orașului

Managerul TIFF Oradea, Claudia Droc se bucură că în fiecare an publicul este tot mai numeros.

„Sunt trei zile în septembrie pe care noi, atât întreaga echipă din ce în ce mai numeroasă, din Oradea cât și cea din Cluj, din București, ne bucurăm enorm să revenim în fiecare an și vă mulțumim pentru că în fiecare an sunteți din ce în ce mai numeroși, mai dornici de filme, de evenimente speciale, și ediția aceasta cu numărul nouă nu este o excepție. Este o onoare să fim pe scena Teatrului de Stat și mulțumim cu această ocazie pentru primirea, ca de fiecare an, extraordinară în acest loc cu istorie, și aș dori să vă invit să participați la tot ce va urma în zilele de sâmbătă și de duminică. Aveți de unde alege, iar pentru noi este o bucurie să facem această selecție pentru Oradea”, a spus Claudia Droc.

Claudia Droc

Sebastian Lascu, city managerul municipiului Oradea, a mărturisit că TIF nu mai este de mult doar un festival de film, ci a devenit parte din viața culturală a orașului.

„Oradea s-a schimbat mult în ultimii ani. Am investit în infrastructură, în spații publice, în patrimoniu. Dar cred că un oraș nu înseamnă doar clădiri renovate și străzi modernizate. Un oraș înseamnă și ceea ce se întâmplă în aceste spații. Înseamnă oameni, cultură, evenimente, întâlniri și emoții. Iar TIF contribuie exact la acest lucru. Timp de trei zile, Oradea devine un loc în care oamenii se întâlnesc pentru a vedea filme, pentru a descoperi povești, pentru a discuta și pentru a se bucura împreună de cultură” a spus city managerul.

Sebastian Lascu

„Un festival se trăieşte împreună cu prietenii”

Amalia Enache a reamintit că ediţia din acest an TIFF Oradea prezintp 30 de proiecţii, o ediţie cu cele mai multe filme prezentate în avanpremieră, filme din selecția festivalului internațional de film de la Cannes, şi filme chiar din competiția de anul acesta.

„Vă recomand «Fatherland, «Minotaur» și «Crăciun amar» al lui Pedro Almodovar. Tot aici, la Oradea, aveți ocazia să vedeți filmul «Nu e locul tău aici». Este filmul lui Florin Șerban, care a fost premiat chiar anul acesta cu Leopardul de Aur la Locarno, unul dintre cele mai prestigioase festivaluri de film. Anul acesta marele trofeu a mers din nou pentru un film românesc. Aveți ocazia să-l vedeți în aceste zile la TIFF Oradea”, a precizat jurnalista.

A mai amintit că numeroase filme românești din program vor fi prezentate chiar de către echipele filmelor, regizori și actori veniți să întâlnească publicul orădean. Apoi a pomenit de cele două filme aniversare: „Unora le place jazzul” – care marchează 100 de ani de la naşterea actriţei Marilyn Monroe şi „Faust”, care împlineşte 100 de ani de la lansare iar la Oradea va fi proiectat ca cine-concert cu muzică live, creată special pentru TIFF Oradea. A reamintit şi de evenimentul special, „Picnic în vie” care va avea loc duminică, la Viile Familia Darabont din Biharia, când se va putea urmări filmul „Sideways”.

„Un festival se trăieşte împreună cu prietenii”, a spus Amalia Enache, încurajând publicul să facă o bucurie şi unui senior din familie şi să îl invite la TIFF Oradea.

FOTO Gala TIFF Oradea, ediţia a 9-a. 25.09.2026

La final, Claudia Droc a revenit pe scenă pentru a mulţumi echipei sale, partenerilor şi sponsorilor festivalului, dar şi instituţiilor care găzduiesc proiecţiile.

„Mulțumesc mult și sperăm să continuăm să lucrăm împreună mulți ani de acum încolo, să dezvoltăm acest festival, să avem idei pentru a-l duce mai departe, așa cum și ediția de anul acesta este plină de descoperiri și de inovări”, a încheiat managerul TIFF Oradea.

Înainte de proiecţia filmului, pe scenă au urcat Corina Sîrghi & Toma Dimitriu Group, cu o selecție muzicală cu sonorități de altădată, într-un amestec de jazz, swing, romanță și cântec urban vechi. Interpretarea caldă și plină de nostalgie a Corinei Sîrghi a fost acompaniată de aranjamentele rafinate ale pianistului Toma Dimitriu şi de saxofonul lui Paolo Profeti.

Proiecţia comediei spaniole „Cina” regizat de Manuel Gómez Pereira a purtat publicul în Madridul anului 1939, la doar două săptămâni de la încheierea Războiului Civil Spaniol. Generalul Franco vrea să-și celebreze victoria alături de cei mai importanți generali ai săi în somptuosul Hotel Palace, care nu este deloc pregătit pentru un asemenea banchet iar cei care urmează să gătească pentru învingători sunt bucătari republicani, aflați de partea celor învinși.

„Cina” a primit opt nominalizări la Premiile Goya 2026, inclusiv pentru Cel mai bun scenariu adaptat și Cele mai bune costume, și a câștigat trofeul pentru Cel mai bun film de comedie la Premiile Feroz. Publicul orădean a plecat spre casă cu zâmbetul pe buze.

Program TIFF Oradea 2026:

Ziua 2 – Sâmbătă, 26 septembrie

13:00 – De capul nostru (r. Tudor Cristian Jurgiu, România, 94′), cu Q&A – Teatrul de Stat

13:30 – Aici mă simt acasă (r. Gábor Holtai, Ungaria, 124′), nerecomandat minorilor – Filarmonica de Stat

15:00 – Orfan (r. Nemes László, Ungaria, 132′) – Sala Transilvania

15:30 – Pionul lui Lenin (r. Dragoș Turea, România, 85′), cu Q&A – Teatrul de Stat

16:00 – Fatherland (r. Pawel Pawlikowski, Polonia, 82′) – Filarmonica de Stat

18:00 – 3 zile în septembrie (r. Tudor Giurgiu, România, 76′), proiecție specială cu echipa – Teatrul de Stat

18:00 – Lucruri nespuse (r. Gabriele Muccino, Italia, 115′) – Filarmonica de Stat

18:30 – Tot un drac (r. Deák Kristóf, Ungaria, 97′) – Sala Transilvania

19:00 – Crima de la etajul 3 (r. Rémi Bezançon, Franța, 106′) – Cinema Palace – Lotus

20:00 – Gorky Resort (r. Łukasz Palkowski, Polonia, 113′) – Piața Unirii – Open Air

20:00 – Beyond Frontiers / Dincolo de hotare (experiență imersivă film, muzică și sunete ale naturii, prezentată de Nico de Transilvania) – Sinagoga Sion

20:30 – Jurnalul unei cameriste (r. Radu Jude, Franța, 94′) – Teatrul de Stat

20:30 – Strada Málaga (r. Maryam Touzani, coproducție, 116′) – Filarmonica de Stat

20:30 – Umbra tatălui meu (r. Akinola Davies Jr, Marea Britanie, 93′) – Sala Transilvania

Ziua 3 – Duminică, 27 septembrie

13:00 – Duminicile (r. Alauda Ruiz de Azúa, Spania, 115′) – Sala Transilvania

13:30 – Minotaur (r. Andrey Zvyagintsev, Franța, 135′) – Teatrul de Stat

14:00 – Un simplu accident (r. Jafar Panahi, Iran, 105′) – Filarmonica de Stat

15:30 – Regina și marea (r. Lance Hammer, Marea Britanie, 121′) – Sala Transilvania

16:00 – Piatră Foarfecă Hârtie (r. Adrian Sitaru, România, 91′), cu Q&A – Filarmonica de Stat

16:00 – Picnic în vie: acces și picnic 16:00–18:00, apoi proiecția Sideways (r. Alexander Payne, SUA, 2004, 127′) la 18:00 – Viile Familia Darabont, Biharia

16:30 – Delta sălbatică (r. Dan Dinu, România, 124′), cu Q&A – Teatrul de Stat

18:00 – Un loc sigur (r. Cecilia Ștefănescu, România, 103′), cu Q&A – Sala Transilvania

18:30 – Sirât (r. Oliver Laxe, Spania, 115′) – Filarmonica de Stat

19:00 – Lucruri nespuse (r. Gabriele Muccino, Italia, 115′) – Cinema Palace – Lotus

19:30 – Nu e locul tău aici (r. Florin Șerban, România, 157′), cu Q&A – Teatrul de Stat

20:00 – Unora le place jazz-ul (r. Billy Wilder, SUA, 121′) – Piața Unirii – Open Air

20:00 – Cine-concert Faust (r. F.W. Murnau, Germania, 107′) – Sinagoga Sion

20:30 – Crăciun amar (r. Pedro Almodóvar, Spania, 111′), în avanpremieră – Filarmonica de Stat

20:30 – Străinul (r. François Ozon, Franța, 120′), în avanpremieră – Sala Transilvania

FOTO: PRIMĂRIA ȚEȚCHEA

Unitatea va purta numele „Pită de Țețchea” și va fi administrată prin APATET Natura SRL, societatea al cărei asociat unic este Consiliul Local Țețchea.

Primele produse pregătite pentru noua brutărie sunt pâinea țărănească, pâinea tradițională, covrigii și cornurile. După finalizarea lucrărilor de amenajare va urma instalarea și punerea în funcțiune a echipamentelor, termenul pentru punerea în funcțiune fiind sfârșitul acestui an.

„În momentul de față lucrăm la amenajarea brutăriei din Hotar. Se va numi «Pită de Țețchea» și vom începe cu produse de panificație tradiționale, precum pâine țărănească, pâine tradițională, covrigi și cornuri. Sperăm ca până la finalul acestui an să putem pune în funcțiune brutăria și să livrăm pe piață primele produse.” ne-a declarat primarul comunei Țețchea, Florin Aurel Cazan.

Proiectul brutăriei face parte dintr-un plan mai amplu de dezvoltare a activității societății din subordinea primăriei. Potrivit informațiilor transmise de primarul Cazan, societatea ar urma să intre și în producția de lactate și produse din carne, folosind, în perspectiva dezvoltării acestor activități, materii prime de la crescătorii de animale din comună.

În cazul lactatelor, planul vizează colectarea laptelui de la crescătorii locali și transformarea acestuia în produse care să fie comercializate sub un brand local. Pentru produsele din carne este avută în vedere aceeași direcție, cu materie primă provenită de la crescători din Țețchea și realizarea unor produse cu specific local.

Direcția anunțată de administrația locală se înscrie într-o strategie mai largă privind dezvoltarea companiei publice din Țețchea. Primăria urmărește diversificarea serviciilor și dezvoltarea activității companiei, alături de creșterea eficienței și îmbunătățirea serviciilor oferite comunității.

Firma APATET Natura SRL, înființată în 2015, are ca domeniu principal serviciile de alimentare cu apă și colectare și tratare a apelor uzate pentru utilizatorii din zona sa de operare, deservind peste 3.000 de utilizatori din comuna Țețchea și localitățile arondate.

Potrivit documentelor publicate de AMEPIP, UAT Țețchea, prin Consiliul Local, este asociatul unic al companiei. Societatea este administrată de un Consiliu de administrație format din trei membri.

Datele financiare depuse pentru anul 2025 arată că firma a avut o cifră de afaceri de 6,2 milioane de lei, un rezultat net de 35.422 de lei și un număr mediu de 42 de angajați.