Sancţiuni pentru cei care plusează

De Simona Albinaru
Crescători de ovine
Crescători de ovine
Fermierii care plusează numărul oilor pe hârtie, ar putea rămâne fără o parte consistentă din ajutoarele naționale tranzitorii (ANT) sau chiar să fie excluși de la plată.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) poate să taie din subvențiile care li se cuvin oierilor dacă descoperă, de exemplu, diferențe între numărul oilor declarate în cererea unică și numărul oilor de la stână, care îndeplinesc criteriile de eligibilititate pentru plata subvenției.

Orice nerespectare a criteriilor de eligibilitate, a angajamentelor sau a altor obligații legate de condițiile de acordare a ajutorului sau sprijinului este denumită de APIA neconformitate.

Sancţiuni

Animalele care sunt eligibile pentru acordarea ajutorului se numesc determinate. Valoarea ajutorului cuvenit se reduce în baza unui procent calculat prin raportarea numărului de animale cu neconformități la numărul de animale determinate dacă raportul, dintre numărul de animale cu neconformități şi numărul de animale determinat, este mai mic sau egal cu 3%, nu se aplică nicio penalizare, iar ajutorul se calculează la numărul de animale determinat.

Dacă raportul, dintre numărul de animale cu neconformități şi numărul de animale determinat, este mai mare de 3%, ajutorul se reduce cu 5% dacă raportul, dintre numărul de animale cu neconformități şi numărul de animale determinat, este mai mic sau egal cu 10%.

Cu 10% dacă raportul dintre numărul de animale cu neconformități şi numărul de animale determinat este mai mare de 10%, dar mai mic sau egal cu 20%.

Cu 15% dacă raportul dintre numărul de animale cu neconformități şi numărul de animale determinat este mai mare de 20%, dar mai mic sau egal cu 30%.

Cu 20% dacă raportul dintre numărul de animale cu neconformități şi numărul de animale determinat este mai mare de 30%, dar mai mic sau egal cu 50%.

Se aplică excludere de la plată pentru anul în care se face solicitarea ajutorului național tranzitoriu, dacă raportul dintre numărul de animale cu neconformități şi numărul de animale determinat este mai mare de 50%.

Ajutorul național tranzitoriu (ANT) se acordă în sistem regresiv. Dacă anul trecut, oierii au încasat 28,08 lei/cap de oaie, anul acesta cuantumul ajutorului ar putea să scadă la aproximativ 26 de lei/cap de oaie.

În bugetul pe 2016 a fost prevăzută suma de 259 de milioane de lei pentru plata ajutoarelor naționale tranzitorii la ovine și caprine.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase