1 Decembrie pentru români şi… slovaci

De Călin Corpaş
Adrian Merka
Adrian Merka
„Implicarea slovacilor din România în înfăptuirea Marii Uniri”. Este numele evenimentului ce va avea loc miercuri, 2 decembrie, de la ora 14, la sediul din Oradea al Uniunii Democratice a Slovacilor şi Cehilor din România (UDSCR), str. Piaţa 1 Decembrie, nr. 2-4.

Potrivit lui Adrian Merka, deputat şi preşedinte al UDSCR, iniţiativa aparţine tinerilor de etnie slovacă din cadrul Universităţii din Oradea. „Pentru comunitatea noastră, acest eveniment este extrem de important deoarece avem ocazia ca prin organizarea de astfel de manifestări să omagiem personalităţi slovace care au contribuit ca la 1 Decembrie 1918, Adunarea Naţională de la Alba Iulia să adopte Rezoluţia prin care s-a consfinţit unirea tuturor ţinuturilor româneşti.

Avem acum ocazia să omagiem personalităţile din cadrul comunităţilor noastre, implicate în înfăptuirea Marii Uniri, dar totodată să ne fie recunoscută participarea la formarea statului român şi contribuţia pe care slovacii a avut-o la dezvoltarea României moderne”, motivează Merka demersul slovacilor. Liderul comunităţii slovace ţine să mai precizeze că 1 Decembrie este un prilej de sărbătoare şi pentru slovacii din România: „Vrem ca în acest mod să sărbătorim alături de toţi cetăţenii din toată ţara, «visul milenar al poporului român». La mulţi ani, România!”.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase