575 de goluri marcate în Seria I din Liga a V-a

De Teodor Biriş
Gheorghe Rusu, responsabilul AJF Bihor cu Liga 5
Gheorghe Rusu, responsabilul AJF Bihor cu Liga 5
Cel mai rar rezultat a fost 0-0 înregistrat în două meciuri din 120!

După mai mulţi ani în care echipele din eşalonul cinci bihorean au fost împărţite în trei serii, o dată cu noul sezon întrecerea are două serii.

În fiecare dintre ele lupta pentru promovare este palpitantă, câte 3-4 echipe  încercând să facă pasul spre Liga 4.

În Seria 1, Cetatea Biharia – 40 puncte, CSC FC Paleu şi CS Oşorhei II – 37 alcătuiesc podiumul şi se vor bate pentru primul loc şi în retur.

Conform statisticii prezentate de Gheorghe Rusu, responsabilul cu competiţia din Liga 5 din cadrul AJF Bihor, în Seria 1 s-au disputat 120 de meciuri în care s-au înscris 575 de goluri. Rezultă o medie de 4,79 goluri pe meci, iar cel mai rar rezultat înregistrat a fost 0-0. De două ori în 120 meciuri! Cele mai multe goluri sau înscris în partida CSC FC Paleu – Minerul Şuncuiuş 13-1 în etapa a VII-a. Au fost două etape, a VII-a şi a XIV-a, în care s-au înscris câte 54 de goluri, cele mai puţine consemnându-se în etapa I (26 goluri).

51 de eliminări

Golgeterii seriei sunt Teofil Gyuro (Foresta Tileagd) – 23 goluri, Dumitru Lele (CSC FC Paleu) – 22 goluri şi Adam Kereszturi (Toldi Sânnicolau de Munte) – 17 goluri. De menţionat că Lele a marcat 7 goluri în meciul din etapa a VII-a cu Minerul Şuncuiuş.

În ceea ce priveşte disciplina, în cele 120 de jocuri au fost acordate 51 de cartonaşe roşii (23 direct şi 28 prin cumul de galbene) şi 440 de cartonaşe galbene (medie 3,66 pe meci).

Echipele cu cele mai puţine „galbene” sunt LPS Bihorul (17), Inter Aştileu (20) şi AC Bihorul Lugaş (22), la polul opus situându-se CS Oşorhei II, Foresta Tileagd, AS Vadu Crişului (câte 33), CSC Sînmartin (34) şi Săgeata Brusturi (36). Jucătorul cu cele mai multe cartonaşe galbene adunate în tur este Sebastian Manea (Unirea Bratca) – 7.

În ceea ce priveşte eliminările, Voinţa Suplac a înregistrat 9 cartonaşe roşii, AC Bihorul Lugaş – 6 şi Săgeata Brusturi – 5, în timp ce LPS Bihorul, Minerul Şuncuiuş şi Cetatea Biharia au câte o eliminare.

Clasamentul fair-play o are drept lideră, la fel ca şi în campionat, pe Cetatea Biharia cu o medie de 7,94, urmată de LPS Bihorul, CSC FC Paleu – 7,75 şi Frontiera Oradea – 7,70, codaşe la acest capitol fiind AC Bihorul Lugaş – 7,00, Săgeata Brusturi – 6,98 şi AS Vadu Crişului – 6,97.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase