80 000 de țigarete, în valoare de aproximativ 9.000 de euro, confiscate de polițiștii orădeni

80 000 de țigarete, în valoare de aproximativ 9.000 de euro, confiscate de polițiștii orădeni
Polițiștii orădeni continuă acțiunile de prevenire și combatere a actelor ilicite de comerț. 

În cadrul unei acțiuni desfășurate duminică, 11 februarie, polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Oradea au legitimat și verificat 77 de persoane și au aplicat 26 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 7.830 lei.

Oamenii legii au prins un orădean care deținea 80.000 de țigarete (4.000 de pachete de țigări) nemarcate legal.

„Polițiștii au constatat o infracțiune prevăzută și pedepsită conform Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, fiind ridicate în vederea confiscării bunuri fără documente justificative în valoare de 42.040 lei”, precizează comisar IPJ Bihor, Alina Dinu.

Țigaretele, în valoare de 40.000 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Bărbatul s-a ales cu dosar penal, iar polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 țigarete (…)”.

Cu dulciuri fără acte în Ocska

Tot duminică, polițiștii orădeni au descoperit un clujean, de 42 de ani, care oferea spre vânzare diverse produse alimentare (halva, nuga, acadele și prăjituri), în valoare de 1.500 lei, fără documente legale de proveniență.

Bărbatul a fost amendat cu 1.000 de lei, iar bunurile fără documente legale au fost ridicate în vederea confiscării. De asemenea, polițiștii orădeni au confiscat și 320 lei, în legătură cu care există suspiciunea că ar proveni din vânzarea bunurilor fără documente legale.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor